Nasul mare şi o fereastră de placaj, prilejuri de trac

Exista oameni claditi pe o emotivitate aparte, sensibili ca o mimoza, care se inchide la cea mai mica atingere. Acesti oameni sunt abonati si la timiditate, sfiala lor ii ajuta sau le trage frana de mana.

Actorii sunt chiar avantajati de o stare emotiva, ea le deschide usa spre simtirea potrivita rolului. Iata cateva exemple de actori in mrejele timiditatii, dupa teribila pilda a uriasei actrite Draga Olteanu Matei, cea care nu mananca si nu bea nici apa in ziua spectacolului, totul insemnand concentrare pentru rol. Indragitul actor de comedie genul revuistic, Vasile Muraru, a fost in menghina a doua motive de timiditate. Mai intai faptul ca e un om doritor sa citeasca mult, deci studios, mai apoi pentru faptul ca are un nas agabaritic, ditamai nasul. In satul lui din Neamt, Vasile era poreclit inca din copilarie ca “puiul de taran cu biblioteca'.

Si cand era licean in Piatra Neamt tot prin salile bibliotecilor isi facea veacul, asa ca niste colegi l-au asimilat cu tocilarii. Nasul zdravan ii aducea numai buclucuri. Cand ii facea curte unei fete si se plimba cu ea, tinea mereu batista la nas, pretextand ca are guturai. Pana cand un actor mai experimentat i-a proorocit ca nasul mare ii va aduce si atuuri grozave in aparitiile pe scena si in filme.

De fapt, soarta i-a scos in cale si un alt nasos de mare har, pe Nae Lazarescu, ei devenind fratii siamezi ai rasului. Lumea ii confunda, cand il vede pe Muraru zice “uite-l pe Nae' si invers. Culmea, o doamna in varsta l-a observat pe Vasile Muraru pe strada si a strigat uimita “uite-i pe aia doi'.

Cu timiditati intra in scena si o actrita extraordinara, Emilia Popescu. Dar aceasta stare de implicare a sufletului si gandului ii deschide o fereastra spre marea creatie, spre interpretari de neuitat. Indragita artista este mioapa, dar nu agreaza sa poarte ochelari pe scena. Dioptriile ei, nu putine, i-au jucat festa, n-a vazut clar un décor si s-a lovit cu capul de o fereastra de placaj, care insa i-a spart arcada si a plecat in culise cu sange pe frunte.

Si fotbalul este un spectacol, un spectacol al multimilor. Asa ca “actorii' cu crampoane au si ei emotii sau sunt mai dezinvolti. Atat de apreciatul, iubit si in randul pretentiosilor londonezi, l-am numit pe Dan Petrescu devine un vulcan de trairi atat pe gazon, cat si langa covorul de iarba, in calitate de antrenor. Tumultul de trairi ii capaciteaza pe elevii sai, cu un antrenor din care izbucneste sufletul nu poti sa fii o plastilina moale pe teren, ca fotbalist. La polul opus se situeaza Mutu, cu un aplomb, cu un tupeu iesit din comun. Nici un adversar, cat o fi el de celebru, n-a reusit sa-i toarne plumb in glezne lui Mutu. Umbla vorba ca Mutu avea indrazneala sa faca si glume cu eruditul Dinu, stiut fiind ca nea Cornel cauta sa le strecoare fotbalistilor si notiuni de istorie, de cultura generala. Spune gura targului ca, intr-o zi, intrand in vestiar sa anunte tema antrenamentului, Dinu a fost intampinat de Mutu cu vorbele cam tupeiste: “lasa, nea Cornele, lasa fotbalul, povesteste-ne de Burebista'.