Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A trecut si acest inceput de falsa primavara, floraresele pot verifica stocul de zambile si de ghiocei, se poate face rezumatul celor traite, exista sanse sa avem supriza de a descoperi ca, totusi, in ciuda anormalitatii in care ne invartim, inca mai suntem sensibili, romantici, inca mai gazduim in inimi dorinta de a-i face pe cei din jur sa zambeasca sau sa se simta mai putin singuri. Stiu, un rezultat din care sa reiasa ca omul nu e chiar cea mai negativista si agresiva creatura a lumii ar da peste cap toate previziunile specialistilor, care zi de zi ne avertizeaza ca dezastrul e aproape, ca sfarsitul lumii pandeste neincetat.
Am evitat sa scriu despre 1 martie in editorialul din saptamana respectiva, am evitat sa scriu despre ziua femeii cand era subiect de totala actualitate, poate pentru ca imi plac mai mult concluziile decat premisele. Martisorul? Supravietuieste chiar daca, probabil, multi s-au declarat nefericiti pentru ca singura persoana de la care asteptau cu emotie un astfel de simbol a uitat sau nu a vrut sa reactioneze la timp. Cu toate acestea, afacerea nu cred ca a mers foarte prost. Martisor pentru mama, pentru bunica si alte rude, de drag, martisor pentru colege, din prietenie adevarata, martisor pentru profesoare, din respect, martisor pentru restul doamnelor care ne ies in cale, dintr-o obligatie frumos mascata de un zambet protocolar, in care nici macar noi nu mai credem.
8 martie? La post, ca-n fiecare an, cum ne-a obisnuit, chiar daca in anii copilariei mele 8 martie insemna, in primul rand, ziua mamelor – sau, cel putin, asa percepeam aceasta data noi, prescolari sau elevi constiinciosi, prezenti mereu la ora de lucru manual la care se desenau felicitari. Trandafirii au fost din nou la moda, cuvintele frumoase s-au dezmortit, coborand din rigide dictionare, pentru a-si confirma faima, oamenii au incercat, pentru a nu stiu cata oara!, sa demonstreze ca, macar la evenimente deosebite, vor sa fie mai buni. Nu pot sa nu recunosc, totusi, ca am observat ca interesul oamenilor pentru sarbatori – includ in aceasta categorie si primele zile de martie – scade o data cu varsta. Cat suntem mici, ne place sa fim veseli, sa ne aratam dragostea si in gesturi marunte. Mai tarziu, insa, suntem tot mai ocupati: serviciu, telefoane, intalniri, examene.
Continua sa existe si 9 martie, sarbatoarea celor 40 de mucenici, cu tot cu obiceiurile sale. In functie de zona in care traiesc, romanii obisnuiesc sa marcheze aceasta zi prin prepararea mucenicilor, dupa diverse retete. Acesta este simbolul conventional de care nu vrem sa ne despartim, desi unii dintre noi si-au mai gasit, in timp, amintiri de care sa se lege, pentru a-si asigura abonamentul la farama de eternitate care se ascunde in ochii celor dragi. Am pastrat pentru final "babele". Cei superstitiosi au mai avut o grija pe cap, sa urmareasca vremea, pentru a afla cum le va merge tot anul, in functie de data la care s-au nascut. De baba mea, nu a fost prea bine, dar nici prea rau, asa ca nu-mi fac probleme. Pentru acest 2012 atat de comentat, destinul mi-a rezervat, probabil, o normalitate eleganta.
