Note de sfârşit de an

Gata, s-a dus şi anul 2009. Înainte de Sărbătorile de iarnă, am tras linie, am adunat, am scăzut, am înmulţit, am împărţit. Ca de obicei, viaţa nu respectă logica matematică a lui "unu plus unu fac doi".

Mă uit pe fereastră, la lume şi la viaţă. Oamenii alunecă pe trotuare, maşinile dansează între benzi. E gheaţă murdară..
Prin magazine, oameni mai puţini, jucării mai scumpe. Băncile întreţin blocajul financiar. S-au creat datorii în lanţ. Firmele nu-şi încasează facturile pentru că datornicii la rândul lor nu încasează alte facturi. Şi tot aşa. Dar ratele la aceleaşi bănci trebuie plătite cu "sfinţenie". Nu te poţi duce la bancă cu o factură neîncasată şi să spui "vă rog să încasaţi dumneavoastră această factură în locul meu, opriţi-vă rata şi da-ţi-mi şi restul". Un cerc vicios.

După ce tocmai plătisem o rată la o bancă, am fost oprit pe holul mall-ului de reprezentanta altei bănci care voia sa-mi vândă un card "minune". Am întrebat-o dacă banca ei mă poate ajuta să-mi încasez facturile. S-a blocat. Apoi a zis că, evident, nu. Am întrebat-o apoi dacă afirmaţia că băncile întreţin blocajul financiar este adevărată. Privind în jos, mi-a zis că da. I-am zis că mai departe să-şi dea singură toate răspunsurile. N-a mai zis nimic.

N-aş face niciodată o nuntă de 100.000 de euro. Nici de 50.000 de euro. Nici măcar de 5.000 de euro. Decât să risipesc aşa banii, dacă tot e să-i cheltuieşti, i-aş da cuiva care merită şi are nevoie. Fără nici un fel de regret. Ştiu că nu mă credeţi. Nu contează.

Dar m-am gândit că aici, pe plaiurile mioritice, totul este nejustificat de scump - ca bani, nervi, timp, energie - pentru că oamenii nu apreciază corect valoarea timpului. Cred că aici trăiesc unii dintre cei mai mari risipitori de timp din lume. Până şi când oamenii se grăbesc, o fac atât de dezorganizat şi greşit, încât nu fac decât să producă alte încurcături devoratoare de timp. Se crede în mod eronat că timpul este aşa, o avuţie nelimitată. Ei bine, realitatea este că, în sistemul ăla democratic şi capitalist la care toată lumea visează, timpul înseamnă cu adevărat bani. Şi nu, să pui tu acasă murături cu gogonele-castraveţi-gogoşari-conopidă-morcovi negociate la sânge cu ţăranii în piaţă, NU ESTE, ÎM MOD REAL, MAI IEFTIN.

Oamenii nu posedă valoarea timpului, pentru că nu-l percep ca pe o dimensiune pragmatică a vieţii lor, ci ca pe una subiectiv-contemplativă. De aceea, nu se practică gândirea pe termen lung şi nu se nasc viziunile care să mişte lucrurile.

Oamenii vor să ajungă în viitor duşi de o forţă - sau cu forţa - şi abia apoi să se adapteze la acel viitor, în măsura în care le convine. Ei nu vor nicidecum să facă, în mod individual, viitorul să se întâmple mai întâi în mintea lor. Pentru ei visele sunt doar relaxare, refugiu, odihnă, evadare, eschivă, eludare, divertisment, niciodată viziune, scop sau ideal. Dulcea reverie a visării şi contemplaţiei este mult mai comodă decât efortul de a transforma visele în realitate. Puştanii vor banii şi gloria lui Hagi direct, sărind peste etapa cu munca şi sacrificiile.

Senzaţia este că ne mişcăm extrem de lent privind cum lumea fuge pe lângă noi. Nici nu înţelegem bine CE şi CUM trece pe lângă noi, că nu se vede prea bine. În bărcile noastre mici, plutim alene în derivă, în timp pe lângă noi trec nave uriaşe ce întunecă cerul. Vom ajunge, poate, cândva, undeva. Vom trece prin furtuni, ne vom împuţina - unii vor supravieţui, alţii vor fi înghiţiţi de Triunghiul Bermudelor.
Suntem atât de în urmă încât, orice viitor ne-am imagina cu mentalităţile de azi, suntem demult, în orice secundă, un trecut inutil.