Nu ni s-a dat, ci ni s-a luat

Pe la inceputul anului trecut, cand perspectiva inchiderii capitolului "Concurenta" era departe, politicienii pareau de neclintit: Guvernul va elimina complet ajutoarele de stat pentru companii. Cu timpul, conducatorii s-au mai dumirit, iar termenii absoluti au fost inlocuiti cu cei relativi: e fals ca nu se va mai acorda nici un ajutor, caci in Uniunea Europeana firmele care cerceteaza si inoveaza, care creeaza locuri de munca, ori reduc poluarea, sau contribuie la dezvoltarea regionala sunt sustinute. Acum insa nu mai e deloc timp, suntem deja in 2005, iar capitolul respectiv este inchis. Ce mai e de spus?

Logica ajutoarelor de stat trebuie inteleasa clar, chiar dincolo de UE si acquis. De pilda, se poate pune semnul egal intre subventiile de astazi si miscarilor sociale din viitor? Raspunsul poate fi si nu. Dar numai atunci cand subventiile se materializeaza in investitii sau in capitalizare.

Din pacate, in cele mai multe cazuri, subventiile nu genereaza dezvoltare, ci intretin consumul. Ca urmare, nu ramane decat sa asteptam scadentele pentru nivelul de trai umflat artificial si vom vedea ca apar si grevele, si protestele.

Totusi, n-am raspuns la principala problema: Ce e rau in a creste bunastarea cu ajutoare de la buget? Iata ce: subventiile maresc deficitul. Urmeaza, invariabil, cresterea taxelor si a impozitelor, apoi statul se pomeneste ca a scazut colectarea, apeleaza la credite, iar cand dobanzile si scadentele se acumuleaza, nu mai raman bani pentru continuarea subventiilor.

Si, cand oamenilor li se retrage un drept acordat cu seninatate ani in sir, ei nu-si pun problema ca n-ar fi meritat de la inceput sa-l primeasca, ci fac greva. S-a vazut de atatea ori in Romania, dar si in Franta, Italia, Austria si, nu in ultimul rand, in Germania. Guvernul de la Berlin se bate acum cu rezistenta generala la reducerea subventiilor, in paralel cu imprumuturile federale.

Greseala fundamentala care apropie Romania de bogatii din UE, intr-un fel care a fost prea putin luat in considerare pana acum, este ca s-au corelat cheltuielile cu necesitatile si nu cu posibilitatile de finantare. Dar nuantele erorii difera. Intr-o tara bogata, pericolul subventiilor consta doar in incetinirea dezvoltarii. In saracia noastra, subventiile au efect de recul - prelungesc necazurile si la generatiile viitoare.

Intr-o tara ca Romania, imprumuturile nu greveaza potentialul viitorului in scopul nobil al dezvoltarii, ci pentru motivele egoiste ale prezentului: mascarea somajului, platile compensatorii, pensionarile anticipate, munca in zadar. Oare oamenii n-ar fi ajuns la nivelul de trai actual si prin mijloace naturale, fara subventii si alte ajutoare? Cu siguranta ca da, chiar daca ar fi durat mai mult. Intrebarea este alta: cum ar mai fi ajuns la putere cei care promit bunastarea peste noapte?

Iata insa si nota de plata. Iata cum se razbuna legile economice pe regulile guvernamentale. In ciuda tuturor "tratamentelor" cosmetice din ultimii ani, continuam sa avem una dintre cele mai ridicate inflatii din Europa. Inflatia, subventia-subventiilor, puncteaza cu exactitate de metronom defectiunea, aratand ca ajutoare de stat n-au rezolvat nimic. Si inca asta li s-ar putea ierta, dar de-abia acum incolo incep sa faca rau, dupa anii in care s-au limitat sa nu faca bine. O data cu retragerea subventiilor, incep nemultumirile si durerile sociale. Viitorul e deja amanetat, va trebui sa platim datoriile in care s-au transformat acesti inamici perfizi. Cand vom intra in UE, vom fi din aceasta cauza nu doar cei mai saraci membri, ci chiar mai saraci decat ar fi trebuit, si vom ramane asa mai multa vreme decat ar fi fost nevoie.

Si totusi, inca stam pe picioare. Cum oare? Prin corectarea monetarista a greselilor dirijiste. Daca o mana ne-a tras inapoi, cealalta ne-a impins inainte, ca urmare am ramas pe loc, ceea ce se confunda cu echilibrul (macroeconomic).