x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Nu plânge, Maică Românie, că mi-am dat viaţa

0
Autor: Florin Condurateanu 14 Iun 2021 - 07:10
Nu plânge, Maică Românie, că mi-am dat viaţa


Dăltuită în destinul României este scrisoarea găsită în raniţa unui ostaş român căzut la Mărăşeşti, scrisă în noaptea din ajunul respingerii atacului tunurilor scumpe ale mareşalului Mackensen de către vitejii eterni ai Ţării, în care unul dintre ei o roagă pe Maica Supremă România să nu plângă că el îşi va da viaţa pentru nemurirea Ţării. Scrisoare scrisă cu sufletul de un român brav, care nu se semnează, este o rugăminte în versuri, zburând ca un şoim prin veacuri: rugămintea de a nu lăcrima Ţara pentru el, erou necunoscut. Este sprijinit pământul României pe oasele ostaşilor căzuţi în luptele pentru păstrarea Ţării. A fost sărbătorită Ziua Eroului Necunoscut, unul dintre cei care „plecat-am nouă din Vaslui şi cu sergentul zece” şi m-am întors doar eu, târând un picior cu rana dureroasă, ofta Peneş Curcanul, care dăruise sânge precum ceilalţi eroi pentru Independenţa Ţării.

Eroină este şi şcolăriţa Măriuca, cu ia ei brodată cu flori de aţă roşie, care s-a urcat în copacul din curte, anunţându-i de la înălţime pe soldaţii noştri ce mişcări de trupe fac nemţii până un lunetist i-a ochit pieptul de copil istoric şi pe ie a apărut o altă floare roşie din sângele micuţei eroine. Eroi au fost cu miile de ţărani din oştirea condusă de Ştefan cel Sfânt, învingător glorios la Podul Înalt împotriva turcilor, de l-a numit Papa pe Ştefan Vodă „Atletul creştinătăţii!”. Vitejii noştri s-au luptat cu colosul armatelor otomane, Mihai Viteazul i-a fugărit pe turci şi la sud de Dunăre de băteau clopotele catedralelor Europei la izbânzile lui. Să ne înclinăm în faţa eroilor jertfiţi în izbânda de la Rovine, unde Mircea cel Mare şi-a consfinţit poziţia de vârf internaţional. În pline bubuituri ale obuzelor la Mărăşeşti, Ecaterina Teodoroiu, firava învăţătoare cu inimă cât Ceahlăul, a cerut să schimbe câteva vorbe cu Mareşalul Averescu. „Te ascult, domnişoară!”. S-au prelins lacrimi pe obrazul eroinei de pe Jiu: „Îmi spuneţi domnişoară, domnule mareşal, iar eu sunt rănită de două ori!”. Cânta spre veşnicie Tudor Gheorghe: „E primăvară, iarăşi primăvară (…) îşi scot strămoşii degetele-afară de ghiocei, de crini, de toporaşi”!

 

 


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de