x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O idee-program: primenirea ţării

0
Autor: Adrian Vasilescu 09 Ian 2011 - 15:48
De multe ori, în istoria de mii de ani a lumii, nenumărate popoare au reuşit să vadă bine înainte pentru că au ştiut să privească şi înapoi. Cercetându-şi rădăcinile. Poporul român s-a străduit şi el să găsească în trecut modele de înaintare în timp. Uneori a găsit, alteori nu. Deseori însă, în împrejurări istorice vitrege, modelele ne-au fost impuse de forţe străine. Cum s-a întâmplat în anii şi deceniile de după al doilea război mondial, până în decembrie '89.

Comunismul nu ni l-am dorit noi. Ne-a fost adus de tancurile sovieti­ce. În cei 45 de ani de comunism am avut parte de multe necazuri, am trecut prin împrejurări dramatice, unele deformând profund mentalitatea întregii noastre societăţi. Însăşi istoria ţării a fost deformată. Dacă vitejia şi cultul sacrificiului din vremea lui ştefan cel Mare, a lui Mircea cel Bă­trân sau a luptelor de la Mărăşeşti erau preamărite, într-o încercare dis­pe­rată  de a fi insuflate generaţiilor che­mate să construiască societatea co­munistă, în schimb se aşternea praful  peste marile modele de cons­truc­ţie paşnică. De parcă înaintaşii noştri, într-o  întreagă istorie, n-ar fi făcut alt­ceva decât să ducă războaie de apă­rare. Aşa se şi explică  de ce o stră­lucită perioadă din istoria ţării noastre, de la Unirea din 1859 şi până în apropierea primului război mondial, când au fost turnate temeliile României moderne, este prea puţin cunoscută astăzi. şi deci prea puţin valorificată.

Acum, în 2011, când nevoia noastră de modele viguroase e vitală, evocarea şi descifrarea înfăptuirilor din România celei de-a doua jumătăţi a veacului al XIX-lea poate fi o bună şcoa­lă pentru generaţiile de astăzi. Un model de primenire a ţării. Căci atunci, în secolul al XIX-lea, în a doua lui jumătate, ţara întreagă a fost primenită. De fapt, a fost restructurată din temelii. Elita românească a vremii făcuse din restructurare o idee-program.

Restructurare: cuvânt-obsesie astăzi. Ei bine, acest cuvânt a fost ros­tit pentru întâia dată în România, într-un cadru oficial, de Carol I. şi iată că restructurarea (ce ne dă astăzi atâtea dureri de cap) era o nevoie ardentă în acea vreme. Încă din momentul depunerii jurământului de credinţă faţă de ţară, la 10 mai 1866, Carol I le-a vorbit românilor despre "un plan intern de înnoire a structurilor economice, politice şi militare ale ţării". Un program de restructurare, pe care l-a respectat cu sfinţenie şi s-a străduit să-l pună în practică, timp de 48 de ani, până în clipa în care, la Peleş, la 27 septembrie 1914, s-a stins.

Desigur, istoricii au stabilit ne­nu­mă­rate legături directe între înfăp­tui­ri­le din acei 48 de ani rodnici – în care capitalismul românesc a căpătat aripi – şi politica lui Carol I. De cea mai mare însemnătate fiind faptul că în jurul personalităţii acestui condu­cător înţelept, care şi-a luminat epo­ca, s-a format o elită activă. O elită de a cărei gândire, de a cărei acţiune sunt legate cercurile concentrice re­prezentând noile structuri ale Ro­mâniei moderne.

Cercul educaţional a fost, fără îndoială, cel dintâi. Sunt notabile, mai ales, înfiinţarea în vremea lui Carol I a Academiei Române, Legea şcolară, care a condus la înmulţirea şco­lilor normale destinate cu pre­că­­de­re să pregătească învăţători de ţară, orientarea învăţământului românesc către şcoli reale şi de meserii, pe lângă cele de învăţământ clasic, legea pentru dezvoltarea învăţământului superior. şi, nu în ultimul rând, cu înmul­ţirea revistelor de cultură şi ştiinţă, a teatrelor, a societăţilor cu scop edu­­caţional.

Mai departe, educaţia favoriza dezvoltarea. Lărgirea cercului dezvoltării începe cu amplele lucrări pentru construcţia de şosele: naţionale, ju­deţene, comunale. Cu transportul ur­ban. Cu grija pentru curăţenia aerului. Urmând, firesc, înmulţirea stabi­limentelor economice, stimulată în­deo­sebi de expansiunea industriei pe­trolului.

Pentru restructurarea din temelii a ţării, nici un sacrificiu nu a fost so­co­tit a fi fost prea mare. După ce, bu­nă­oară, a fost construită calea ferată Bucureşti – Giurgiu, începută în au­­gust 1866, s-a trecut repede la extinderea cercului drumurilor de fier. Tronson cu tronson. Printr-un uriaş efort de acumulări: idei, bani, muncă.

Cercul marilor construcţii din vremea lui Carol I, ce dăinuie şi astăzi, nu ar fi existat dacă, în acelaşi timp, nu ar fi fost trasate şi apoi lărgite fără în­cetare celelalte cercuri: al educaţiei, al întăririi puterii statului, al lucrărilor edi­litare, al dezvoltării economiei. Iată datele generale. Ele sunt întărite de multe, de foarte multe detalii dintre cele mai semnificative, ce vor face su­biectul comentariului de lunea viitoare.

Serviciul de email marketing furnizat de