Paradoxul lui Băsescu:referendumuri da, dezbateri ba!

Supărat că societatea civilă nu aplaudă adoptarea heirupistă a Codurilor lui Predoiu, Traian Băsescu a declarat inutilă dezbaterea publică a acestor texte. Cică asta e strict treaba "specialiştilor", fiindcă "e nevoie de o pregătire deosebită" pentru a înţelege asemenea profunzimi juridice.

Preşedintele pare să facă o confuzie între dezbaterea publică şi referendum. Nu un plebiscit i-au cerut reprezentanţii ONG-urilor, ci doar şansa de a semnala la timp eventualele hibe strecurate în proiect. Nici vorbă, aşadar, de consultarea electoratului din Ferentari sau din comuna Cleja.

Nu tirania majorităţii trebuie să croiască regulile fundamentale după care va funcţiona Justiţia. Ceea ce nu înseamnă însă că un proiect de o asemenea importanţă şi complexitate poate rămâne monopolul unui mic grup de specialişti agreaţi de Cotroceni.

Argumentul "competenţei" este complet fals. Nu baba Ghioala şi Ilie de la sculerie au identificat punctele controversate din Codurile lui Predoiu. Cei care au făcut-o au suficiente cunoştinţe juridice pentru a le putea evalua consecinţele. Unii dintre ei au cărţi de vizită şi "mape profesionale" cel puţin la fel de convingătoare ca şi cele ale autorilor proiectului.

Alţii vin cu expertiza unui domeniu specific, cum ar fi cel al libertăţii presei. Nu trebuie să fii doctor în drept ca să pricepi că, sub pretextul "dreptului la imagine", orice formă de pamflet ar deveni imediat sancţionabilă. Chiar şi divertismentul s-ar transforma într-o zonă de mare risc: Divertis, Mondenii, Cârcotaşii ar dispărea, probabil, rapid de pe micile ecrane.

Asemenea reglementări nu pot fi introduse "pe şest", trecute de-a valma prin Parlament în regim de urgenţă. Politicienii nu au dreptul să pună opinia publică în faţa faptului împlinit. Dacă justa calibrare a pedepselor penale trebuie să rămână apanajul specialiştilor, există totuşi aspecte care impun un consens mult mai larg. Şi care necesită o dezbatere reală, cât mai puţin tributară unor mize politice de moment. Iată de ce adoptarea codurilor într-un an dublu electoral este, din start, o idee foarte proastă.

Fără presiunea alegerilor, societatea românească ar fi avut poate şansa să discute şi să tranşeze problema prostituţiei. Noul Cod Penal ne livrează un compromis stupid şi complet contraproductiv. Cea mai veche meserie din lume va fi dezincriminată. Dar, cică, nu şi "legalizată". Avem de-a face nu doar cu un viciu de logică (ce nu este interzis este, automat, permis), ci cu o adevărată abdicare în faţa acestui fenomen.

În fapt, statul renunţă la pârghiile sale coercitive, fără să-şi creeze altele, administrative. Ca să degreveze instanţele de procese lipsite de miză, fără să supere totuşi electoratul conservator. O ipocrizie care ar putea avea costuri sociale uriaşe.

Culmea ipocriziei este însă pretenţia preşedintelui de a limita dezbaterea codurilor la un cerc de "specialişti" aleşi pe sprânceană, pe motiv că norodul e incapabil să priceapă nişte reguli pe care va trebui totuşi să le respecte nesmintit. Interesant este că, în urmă cu mai puţin de doi ani, Traian Băsescu voia ca acelaşi norod să tranşeze prin referendum chestiunea mult mai sofisticată a sistemului electoral, optând între votul pe liste, uninominalul majoritar în două tururi şi uninominalul proporţional.

Atunci, şeful statului nu era deranjat de faptul că un procent infim din electorat înţelegea diferenţele, avantajele şi dezavantajele celor trei reţete propuse. Preşedintele nu-şi dorea alegători mai avizaţi, ci doar un instrument de presiune în sprijinul propriei viziuni.
Traian Băsescu vrea voturi, nu opinii. Iată de ce îi plac referendumurile, nu şi dezbaterile. Un paradox insurmontabil într-o democraţie autentică. O paradigmă clasică pentru democraţia mimată.