x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Politica şi veşnicia.

0
Autor: Tudor Octavian 24 Mai 2011 - 21:00

Intr-o vreme, Ludovic Orban in­sem­na vesnicia liberala in politica. Era atat de prezent in media si in forfota de partid, ca nu-ti puteai imagina Romania fara dansul. Nimeni n-ar fi putut sa spuna in ce sens prezenta dumisale publica tinea de inevitabil si de indispensa­bil, dar ideea de definitiv impu­nea. Si, dintr-o data, Ludovic Or­ban n-a mai fost nimic sau aproape nimic din ce parea sa fie pentru totdeauna. Daca n-ai fi stiut ce in­sem­nase pana nu demult politicianul in batalia pentru putere si ai fi baut cu el o cafea, intr-un context intelectual savuros, ai fi ramas cu memoria unui domn discret si controlat, lipsit de trufie, si cu un umor de fond generat de cultura si buna crestere.

Vesnicia, in politica, dureaza pentru majoritatea subiectilor ei foarte putin. La unii, o zi, la altii, doua, la altii, o saptamana. Doar la cativa ea se masoara cu anii.

Unii politicieni sunt o vreme atat de prezenti in vietile noastre, datorita mediei, dar si trebuintelor noastre firesti de a sti pe ce lume traim, ca nu-ti poti imagina realitatea fara ei. Sunt insasi realitatea, in formele ei cele mai iminente. In anii de vesnicie ai lui Ion Iliescu, romanii, care s-ar fi simtit aban­donati intr-un neant daca tatuca patea un necaz capital, se numarau cu milioanele. Acum, Ilies­cu sade cuminte in banca sa la partid, si, chiar dac-ar vrea sa mai conspire o data la cel mai inalt nivel, n-ar mai gasi conspiratori. I s-a terminat vesnicia. Iar ceea ce a mai ramas din Ion Iliescu e un simplu vot, care mai mult nu conteaza. Pentru ca, in noua vesnicie a PSD-ului, tot ce ar fi sa conteze nu dureaza.

Intr-o zi am facut o lista cu vesniciile politice pe care le-am rulat in munca mea la televiziune, si lista mi-a iesit foarte lunga. Daca as intreba un coleg de presa 'Ce mai stii de Ludovic Orban', ras­punsul sau, sunt sigur, n-ar fi 'Despre cine vorbesti?', ci unul mult mai semnificativ, in campul scur­tei vesnicii politice: 'Ce-ti veni? S-a intamplat ceva cu el? Atunci, de ce intrebi?'. Altfel spus, de ce bati la porti pe care nu se mai circula?

La politicienii care suporta man­dri nevoie mare aceasta ama­gelnica luare in seama din partea mediei si a populatiei ma uit ca la niste semeni care nu pot fi ajutati in ziua scadentei nici cu doctorul. In politica vine intotdeauna si o nota de plata. 'Bai, frate-miu, uite-l p-ala de colo – zice ale­ga­torul – nu-i asa ca-i ala, cum dracu-l cheama, de-l votaram noi?'. 'Ba ala e – face celalalt ale­gator – sau poate e alalalt, ca-i cam incurc.' Si concluzia: 'Nu, ba, precis nu-i alalalt, ca alalalt era mai na­sos, e ala al nostru care se dadea vesnic la televizor'.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Serviciul de email marketing furnizat de