Priorităţile vremurilor noastre

Chiar daca a venit iarna, chiar daca e ger mare si zapezile au pus sta­pa­nire pe toate drumurile si pe toate gandurile noastre, nemultumirea colectiva nu s-a vindecat. Cosmarul celor multi, care acum indura frigul, foamea si nefericirea, nu e nici pe departe pe sfarsite, temperaturile de minus douazeci de grade Celsius au blocat sosele, trotuare, strazi pietonale, dar nu au reusit sa inghete sentimentele acelora care stiu ca nu suntem pe calea cea buna.

Nu mai tin minte cand a inceput totul si nici nu stiu sa apreciez care va fi finalul acestor evenimente. Un singur lucru mi-e clar, din toata ne­bunia vremurilor pe care le traim: deodata, toata lumea si-a intors privirea spre Piata Universitatii, spre Piata Victoriei si spre alte zone in care s-au aflat protestatari. Pe toti a inceput sa ne intereseze soarta celor din jur. Moartea marelui actor Emil Hossu, care si-a rostit public testamentul, ne-a dat peste cap de tot. Nici acum nu-mi vine sa cred ca a plecat dintre noi!

Militarul care a avut curajul sa iasa si sa-si spuna parerea, imbracat in uniforma, i-a impresionat pe toti. Surprinzator si memorabil gestul de a pune inaintea interesului profesional demnitatea si binele celor multi. Batranii care si-au riscat sanatatea pentru a-i sprijini pe tine­rii civilizati sa-si castige dreptul la un viitor mai bun merita tot respectul celor care nu au avut timp, pu­tere sau indrazneala ca sa vorbeas­ca. Ce mult ne lipseste adevaratul drept la opinie! De fapt, ce dor ne e sa stim ca vocea ni se aude, ca are importanta ce dorim, ce gandim, ce vrem sa modificam! Cuvantul inca e o prioritate. M-am saturat si eu de perspectivele idealiste si de spe­rantele desarte. Nu mai e loc de vi­sare, suntem pe marginea prapastiei si nu stim ce sa facem. Sa ne arun­cam sau sa ne agatam de o iluzie oarecare?

In tot acest timp, diversiunea e in continuare salvarea celor care nu mai stiu cum sa scape de furia oamenilor si care se ascund de adevar cu o lasitate revoltatoare. Grabiti-va, domnilor, sa fabricati subiecte interesante, care sa mute atentia de pe valul de nemultumiri, grabiti-va, e cam grava situatia in care ati ajuns, in care ne-ati adus, faceti rost de niste stiri de Breaking News cu care sa ne luati ochii, macar pentru o saptamana, macar pentru douazeci si patru de ore, sa uitam ca e frig, sa uitam ca e greu, sa uitam ca nu mai stim de unde venim si incotro ne ducem.

Am trecut aproape zilnic pe la Universitate si pot confirma ca oamenii au protestat in continuare, si dupa ce a venit viscolul, chiar daca in numar mai mic decat la inceputul revoltelor. Parca si-au propus sa fie mai puternici decat temperaturile de cod portocaliu sau galben. O doamna avea un termos agatat de gat si striga cat putea dansa de tare ca vrea schimbare. Un batran isi freca mainile de frig, alaturi de cativa tineri, destul de putini, care, cu caciuli indesate pe cap, aratau ca nu exista bariere intre generatii daca se lupta pentru acelasi ideal. Steagurile tricolore fluturau neincetat acolo, in fata Teatrului National.

Scriam acum cateva saptamani ca traiesc prima mea revolutie. Si am pus, atunci, substantivul in ghilimele, nu pentru a-i diminua intelesul, ci pentru a sublinia ca nu sunt in masura sa dau verdicte sau sa fac analize politice. Eu nu am termen de comparatie, doar am observat, si la televizor si pe viu, ca, pentru prima oara de cand tin minte, s-a miscat ceva. Oamenii nu au mai putut suporta, le-a ajuns cutitul la rana, li s-a terminat rabdarea si au iesit in strada sa strige. Din lozincile lor, unele extraordinar de inspirate, ne putem hrani ani la rand de acum inainte. Ei au trecut pe curat ce gandeste majoritatea. Se zvoneste ca o sa fie si mai rau. Din toate punctele de vedere. S-a mai potolit galagia de pe strazi, s-a mai pierdut din entuziasmul din prima zi a revoltelor, dar nu e nimic incheiat. Pana cand aceasta stare de neliniste si de dezamagire?, intrebau protestatarii, incurajandu-se intre ei sa nu se lase infranti de frig si de sete. Chiar asa. Pana cand?