Proiectul "Prima casă" şi reglementările BNR

Banii sunt acum mai puţini şi mai scumpi. Aşa că ritmurile creditării, deşi nu s-au oprit, au încetinit. Nu mai sunt anii 2003-2007, când populaţia s-a repezit să ia credite, iar băncile s-au dovedit generoase. Atunci, pe piaţa creditelor, fusese pus în funcţiune un orologiu grăbit.

Acum e criză şi piaţa bancară cunoaşte schimbări puternice de comportament. Neîncrederea este tot mai mare, în vreme ce nivelul de prudenţă creşte şi împinge către un control mai atent al fluxurilor ce circulă prin arterele societăţii, consumul şi producţia, ambele mişcându-se prin intermediul banilor. Iar cum banii, în prezent, sunt greu de găsit, lucrurile se complică din ce în ce mai mult. Proiectul "Prima casă", lansat de Guvern, poate fi o fereastră deschisă către un început de deblocare a pieţei imobiliare. Cum însă, în momentul de faţă, nu s-au încheiat negocierile între Guvern şi bănci, nu voi intra în detalii. Cred însă că un fapt ce ia amploare în dezbaterea publică, provocând confuzie, merită să fie clarificat. Şi anume, că băncile n-ar ezita să intre în acest parteneriat dacă BNR ar accepta să scoată din regulamentul de creditare obligativitatea avansului şi, totodată, să îmbunătăţească raportul venit-îndatorare.

Ţinta e falsă. Pentru că regulamentul invocat, prin care banca noastră centrală a introdus un nou stil de creditare, întemeiat de diminuarea riscurilor, nu face nici o referire la una dintre chestiunile în dezbatere: avansul pe care trebuie să-l plătească un solicitant de credite imobiliare. În privinţa celui de-al doilea aspect invocat, raportul venit-grad de îndatorare, BNR n-a făcut altceva decât să introducă norme de creditare sănătoase. Practic, Banca Naţională a României a făcut cu un ceas mai devreme pasul pe care acum, în plină criză financiară, îl fac multe alte bănci din Uniunea Europeană. Dacă, totuşi, creditul se acordă cu dificultate, motivul este altul. Sunt vremuri de criză şi băncile nu mai dispun de banii de altădată, din 2006 sau din 2007.
Scopul Regulamentului BNR este limitarea riscului de cre­ditare la persoanele fizice. Regulamentul plecând de la un fapt real: creditul e un contract între două părţi, una care împrumută şi alta care se împrumută. Fiecare parte cu propriile griji. E clar care sunt grijile părţii care se împrumută: să plătească ratele, lună de lună. Societatea beneficiind de două ori. Prima dată apar stocuri de case noi sau sunt vândute mai multe bunuri de consum; a doua oară, cei care şi-au luat case sau alte bunuri pe credit vor avea o grijă mărită să nu-şi piardă slujba ca să-şi poată rambursa credi­tul. Fiindcă dacă îşi pierd slujba, îşi pierd bunurile. Ceea ce înseamnă că în efortul de ieşire din criză vom avea mai multă muncă şi mai multă performanţă.

Criza îngreunează însă condiţiile de rambursare a cre­ditelor. Pot să apară multe necunoscute. Aşa că griji şi mai mari are partea care împrumută. Mai întâi, e nevoie să aibă ce să împrumute. Să fie finanţată, pentru ca mai departe să poată finanţa. Şi să primească garanţii bune. În acest sens, proiectul "Prima casă" e o şansă. Apoi, i se cere părţii care împrumută să fie cu ochii în patru în selectarea clientelei. Ca să nu dea bani unor persoane care ar putea deveni la un moment dat insolvabile. Şi, în egală măsură, să nu dea bani unor persoane cu viitor profesional incert, care ar putea să-şi piardă sursa de venit şi, în consecinţă, să-şi piardă chiar casa. Banca Centrală nu poate face abstracţie de riscul ce planează asupra sistemului bancar pe parcursul îndelungat al derulării creditului. O cerere de credit, ca să fie solvabilă, are nevoie de o acoperire solidă.