Revolutia ucraineana si viitorul Europei

Nascuta din practica si spiritul societatii civile, revolutia ucraineana are implicatii decisive pentru intregul continent european. Traim, la 15 ani de la revolutiile care au dus la sfarsitul comunismului in Europa de Est, momente la fel de emotionante. Ceea ce se petrece in Ucraina nu este doar o sfidare a logicii (renascute ori niciodata disparute), a imperialismului ruso-sovietic, ci si o afirmare a idealurilor societatii deschise. Revolutia portocalie este inradacinata in acelasi idealuri ale societatii civile care au inspirat miscarile de revolta antiautoritara din perioada 1989-1991. Este vorba de ceea ce politologul Karol Soltan de la Universitatea Maryland numea o renastere politica si morala.

Amestecul direct si agresiv al Rusiei lui Vladimir Putin in viata politica ucraineana indica limpede ca tentatia imperialista este mai prezenta ca oricand la Kremlin. In acest context, nu pot sublinia indeajuns cat de important este faptul ca tari precum Polonia ori Romania fac astazi parte din NATO. Ucraina este mult mai importanta decat alte state postsovietice, precum Belarus. Fara Ucraina, cum arata si Zbigniew Brzezinski, Rusia nu este un imperiu. Ceea ce se testeaza acum in Ucraina tine de viitorul continentului european insusi. Va accepta Occidentul repetarea actiunilor gangsteresti din anii 1944-1948, cand, pe baza de santaj si teroare, au venit la putere in Europa de Est regimuri marioneta, complet controlate de Moscova? Este cel putin ingrijorator ca nu putini comentatori vestici, inclusiv unii de la publicatii gen The Guardian, The Times (de la Londra), ori La Repubblica, au declansat o adevarata campanie de denigrare a revolutionarilor democrati din Ucraina. Pentru acesti comentatori am avea de-a face cu o miscare initiata din umbra de tot felul de organizatii americane, de un fel de puci postmodern orchestrat, intr-o ciudata coniventa, de George Soros si de CIA. Enormitatea acestor afirmatii, caracterul lor perfid si arogant, au fost discutate intr-un editorial aparut in Washington Post sub semnatura lui Anne Applebaum, autoarea formidabilei carti despre Gulag (urmand sa apara in romaneste la Humanitas). Ma uimeste faptul ca oameni care au salutat si au scris cu mare probitate despre revolutiile din 1989 (inclusiv despre revolutia romana) par sa nu vada ca asistam la o continuare a unui proces istoric de descompunere a totalitarismului leninist si a autoritarismului postbolsevic. A deplange presupusul nationalism al luptatorilor pentru democratie din Ucraina inseamna a ignora ca miza actualei confruntari tine de conflictul dintre partizanii pluralismului si ai valorilor liberale, pe de o parte, si cei ai unui sistem anacronic, corupt pana in maduva oaselor, dispus sa recurga la orice mijloace, inclusiv frauda electorala denuntata de atatea organisme internationale, pentru a-si mentine dominatia.

Ceea ce s-a produs si se produce in Ucraina are implicatii profunde pentru viitorul revolutiei liberale globale (un termen propus de profesorul Bruce Ackerman de la Universitatea Yale). Autorii occidentali care compara strategia nonviolenta a opozitiei ucrainene cu tehnicile leniniste din perioada 1917-1918 ignora nu numai istoria, dar si sentimentele democratice a milioane de oameni. Cu ce este in fond diferita natura miscarii democratice din Ucraina de aceea a Solidaritatii din Polonia? De ce recurgem la doua masuri cand avem de-a face cu tupeul fostului ofiter KGB pentru care statul de drept a fost si ramane un mister impenetrabil? De ce nu observa ei, acesti moralisti de ultima ora, ca revolutia ucraineana a mobilizat mii de tineri din Polonia, gata sa mearga la Kiev si sa sustina demonstrantii pasnici din Piata Independentei?

Aceste teme sunt discutate intr-un incisiv articol aparut in The Guardian sub semnatura lui Timothy Garton Ash, profesor la Oxford si unul dintre cei mai inteligenti istorici ai revolutiilor din 1989. Ne intalnim, scrie el, cu un straniu scepticism la adresa unei miscari menite sa scoata Ucraina din blocajul turpitudinii birocratic-mafiotice. Faptul ca Putin a reusit sa suprime opozitia din Rusia nu este un argument pentru a-i permite sa faca acelasi lucru in Ucraina, prin interpusi servili si cinici. De ce trebuie tolerata impunerea (ori mai exact spus mentinerea) unei sfere de influenta a Rusiei? Cat priveste pseudoargumentul ca miscarea democratica ucraineana beneficiaza de suportul american, ceea ce ar face-o aprioric suspecta, este un sofism pe cat de absurd, pe atat de insultator pentru cei care lupta pentru democratie. Scrie Timothy Garton Ash: "Este incredibil ca atatia vest-europeni, inclusiv cancelarul Schröder al Germaniei, par sa prefere ca partener un fost ofiter KGB care in prezent restaureaza autoritarismul in Rusia unui om care, cu toate erorile sale, a fost recent reales pe baza unor alegeri libere si oneste intr-una din marile democratii ale lumii". Problema reala, prin urmare, este daca o Ucraina democratica si independenta va avea sansa sa-si implineasca aspiratia legitima de a deveni, cat mai curand, parte a Uniunii Europene.