Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De la o vreme spun si eu Doamne ajuta! Spun Doamne ajuta! in tot felul de situatii, dar cel mai des la culcare, la plecari si despartiri. Un amic, care numai de piosenie nu putea fi banuit, mi-a zis, strangandu-mi mana, la finele unei discutii oarecare: "Si... Doamne ajuta!". Ca si cum hotarasem un lucru important. De atunci, am inceput sa spun Doamne ajuta!
Multe schimbari in vietile noastre se petrec fara o explicatie cauzala directa. Cauza e undeva, in trecut. Uneori, atat de departe, incat declicul pe moment nu se motiveaza. A mai existat, de fapt, o intamplare care m-a pregatit pentru noua mea relatie de azi cu fatalitatea. Prin anii ’70, in tipul unei documentari pentru un reportaj la o merarie din Baia Mare, inginerul-sef i-a zis primului-secretar al judetului, cand acesta i-a intins mana la plecare: Sa traiti si Doamne ajuta! In Bucuresti, imperecherea celor doua urari ar fi fost considerata cu multe rezerve si probabil si cu repros. Departe de Capitala – unde stapanirea tinea mult la protocoale si nimeni nu indraznea sa puna planurile anuale si cincinale, precum si indeplinirile indicatiilor de partid sub semnul bunavointei lui Dumnezeu – relatia intre "Sa traiti, tovarase prim!" si "Doamne ajuta!" capata o discreta legitimitate. Planurile de stat, indicatiile si sarcinile emanand de la CC al PCR erau una, iar speranta de viata sub voia sortii si a divinitatii, alta. Acest "Sa traiti!" preluat din armata nu mai avea nimic din rigida acceptie cazona. La Baia Mare, spre surprinderea mea, primul secretar a raspuns: Sa traim, sa traim, tovarase inginer-sef, si Dumnezeu sa ne ajute! Replica dovedea ca nu era la prima intrebuintare. Ea avea temei si in productiile record ale livezii. Oricate indicatii ar fi sosit de la Bucuresti, privitoare la cantitatea de mere pe ramura de pom si oricat de priceput ar fi fost horticultorul, in treburile recoltei un rol definitiv si dintotdeauna il avea Doamne, Doamne.
Deprinderea de a zice "Doamne ajuta!", mi s-a pornit, cum spuneam la inceput, in urma cu cativa ani, ca de la sine. Dar nu chiar de la sine. Nu s-au inmultit doar cei care-si spun "Doamne ajuta!", ci si cei care-si spun "Sa traiti!" Nu e nici urarea militara, nici plecaciunea ierarhica de odinioara a lui "Sa traiti!". Acum, e un mod de a-ti exprima respectul, cu o trimitere ironica la trecut. Un preot, care m-a auzit zicandu-i Doamne ajuta! unui coleg, dar intr-o formula adaptata la moment, adica "Salut si Doamne ajuta!", a tinut sa vina cu o lamurire duhovniceasca. Fiule, mi-a zis preotul, Dumnezeu ajuta intotdeauna, dar sa nu lasam totul la mila Lui.
Citește pe Antena3.ro
