Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O bornă de hotar: 2007. Trecuseră şapte ani de la 1 ianuarie 2000 până la 1 ianuarie 2007, timp în care România a dus la bun sfârşit strategia de aderare la Uniunea Europeană. Şi începea o nouă etapă de 7 ani, dură şi grea. Primii doi ani (2007 şi 2008) ai noii etape, ani postaderare, au constituit o perioadă de acomodare a economiei cu exigenţele din Uniunea Europeană. Iar în următorii cinci ani ai acestei etape (2009-2013) ţara a suportat efectele crizei globale. Acum o lună, la 1 ianuarie 2014, am inaugurat încă o etapă. Va fi tot de şapte ani? Şi, mai cu seamă, va fi etapa în care vom scăpa de criză?
Să detaliem. În ianuarie 2000 s-a bătut palma cu Uniunea Europeană. Devenise cert că data aderării ţării noaste la Uniunea Europeană avea să fie 1 ianuarie 2007. A fost un succes. România a prins ultimul tren. După ce, în august 2007, a căzut piaţa imobiliară americană iar în 2008 a început criza, nu am mai fi avut nicio şansă de aderare la Uniunea Europeană. Miza atunci, în ianuarie 2000, era să obţinem aderarea înainte de a se fi încheiat cei şapte ani de boom economic. Anii celor şapte vaci grase.
Acordul cu Uniunea Europeană a fost perfectat la începutul anului 2000. An ce avea să fie încheiat cu un succes incontestabil: transformarea descreşterii economice în creştere economică şi a inflaţiei în dezinflaţie. În anii următori, PIB-ul României a urcat pe cele mai înalte trepte europene, cu ritmuri de 7 şi 8 la sută, iar creşterea economică a făcut tandem cu dezinflaţia. În cel de-al şaptelea an, la 1 septembrie 2006, cu patru luni înainte de aderare, a fost declarată convertibilitatea deplină a leului.
În ianuarie 2007, când acordurile Odei Bucuriei au însoţit intrarea noastră în Uniunea Europeană, n-a mai fost loc şi pentru o întrebare gravă: „Ce va urma?” Au urmat şapte ani cu vaci slabe. În primii doi ani, 2007 şi 2008, societatea românească a trecut prin mari încercări. Doi ani în care economia, înainte de a da asaltul integrării europene, avea să sufere ajustări ale unor indicatori, remodelări în câteva sectoare, reaşezări ale unor ritmuri. Au urmat seceta din vară, explozia preţului petrolului şi turbulenţele de pe pieţele financiare internaţionale. Dacă, în primele şapte luni din 2007, inflaţia a fost atât de calmă încât încadrarea în ţinta stabilită era sigură, lunile de toamnă au scos din ritm dinamica preţurilor, anunţând un 2008 şi mai greu. Adevărul este că, în 2008, economia a resimţit o evidentă oboseală, după un urcuş neîncetat de şapte ani (2000-2006) şi după efortul de acomodare din 2007. După care, în cel de-al patrulea trimestru din 2008, ne-a lovit criza globală.
Există dovezi în baza cărora să anticipăm că noua etapă, care a început la 1 ianuarie 2014, s-ar putea derula sub zodia vacilor grase? Consider că da. Proba cardinală fiind careul de aşi al macrostabilităţii – PIB-ul, inflaţia, deficitul intern şi deficitul extern. Patru indicatori la niveluri record. Acum poate să fie dat startul în cursa pentru bunăstare.
Citește pe Antena3.ro
