Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
De fiecare dată era la fel. Când i se făcea dor de maică-sa, Mimi Speriosu se certa groaznic cu Gigi şi fugea la tren. Iar Gigi punea imediat de o tocăniţă mare, ca să-i ajungă o săptămână.
De fiecare dată era la fel. Când i se făcea dor de maică-sa, Mimi Speriosu se certa groaznic cu Gigi şi fugea la tren. Iar Gigi punea imediat de o tocăniţă mare, ca să-i ajungă o săptămână.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
De fiecare dată era la fel. Când i se făcea dor de maică-sa, Mimi Speriosu se certa groaznic cu Gigi şi fugea la tren. Iar Gigi punea imediat de o tocăniţă mare, ca să-i ajungă o săptămână.
Plecările lui Mimi la mă-sa ţineau de normalitatea menajului lor, tot aşa cum tocăniţa lui Gigi Speriosu marca într-un mod, care se putea numi semioficial, un sezon culinar monoton, dar legitim. Dacă Gigi Speriosu ar fi început să-şi gătească ciorbe, supe, fripturi la grătar, sufleuri de cartofi şi alte bunătăţi, asta ar fi însemnat mai multe lucruri. Unu. Că se bucura de despărţire şi o cinstea îmbuibându-se cu mâncăruri pe care Mimi le gătea numai la ocazii. Doi. Că îşi satisfăcea nişte nevoi personale îndelung cenzurate. Sau trei. Că se pregătea pentru un alt fel de trai în doi.
În familia Speriosu însă, atât abandonurile Marianei, cât şi lunga serie de tocăniţe a soţului, Gheorghe Speriosu, de profesie excavatorist pe şantierele de construcţii ale unor arabi, aduceau cu clauzele unui contract de bună convieţuire. Şi nici nu puteau să fie altceva, de vreme ce şi pauzele matrimoniale, şi nesfârşitele serii de tocăniţe-bază aveau regularitatea unor anotimpuri. Uneori, Mimi lipsea şi trei luni, şi atunci situaţia putea fi comparată cu o iarnă care nu se mai sfârşeşte. Alteori apărea radioasă şi iubitoare după două săptămâni, iar Gigi arunca ultima tocăniţă din frigider la maidanezi. Erau ca şi cum şi-ar fi lepădat paltonul şi căciula şi ar fi trecut, de la o zi la alta, la balonzaid.
Tehnologia unei tocăniţe-bază e simplă: pui la tigaie câteva cepe tăiate mărunt, înăbuşi carnea şi apoi o laşi la foc mic laolaltă cu ceapa, adaugi sarea şi suc de roşii şi gata. Mulţi se laudă cum că ar fi oameni simpli, dar când e vorba despre spre mâncare se dovedesc a fi foarte pretenţioşi. Oamenii simpli se mulţumesc cu mese simple. Gigi îşi mânca una după alta tocăniţele lui bază cu plăcerea exploratorului care a ajuns pe neaşteptate la peştera cu comori. Gigi era cu adevărat un om simplu, dar unul născut să descopere în consecvenţă deliciile pe care alţii le aflau numai într-o veşnică şi neliniştită schimbare.
Într-o zi, lui Gigi Speriosu nu i-a mai plăcut tocăniţa pe care tocmai o luase de pe foc. Mai bine de zece ani îşi mâncase tocăniţa cu un puternic sentiment bărbătesc de împlinire şi, deodată, a simţit că vomită numai privind-o. Când mănâncă, oamenii simpli se gândesc la mâncare, iar când nu mănâncă, se gândesc la altceva. Gigi Speriosu şi-a dat seama că în el avea loc o revoluţie. Poate nu aşa de complexă ca aceea din decembrie, dar, păstrând proporţiile, una adevărată. Deşi era un om simplu, brusc a început să se gândească simultan şi la mâncare, şi la altceva.
Aşa nu mai merge, şi-a zis Gigi. De data asta o să pun problema hotărât: ori eu, ori maică-sa! Mulţumit de ideea care tocmai îi trecea prin cap şi euforizat de imaginea unei soţii spăsite şi predispusă la cel puţin două contacte sexuale săptămânal, Gigi a aruncat tocăniţa la gunoi. Şi a pus de-o ciorbă mare.
De fiecare dată era la fel. Când i se făcea dor de maică-sa, Mimi Speriosu se certa groaznic cu Gigi şi fugea la tren. Iar Gigi punea imediat de o tocăniţă mare, ca să-i ajungă o săptămână.
Plecările lui Mimi la mă-sa ţineau de normalitatea menajului lor, tot aşa cum tocăniţa lui Gigi Speriosu marca într-un mod, care se putea numi semioficial, un sezon culinar monoton, dar legitim. Dacă Gigi Speriosu ar fi început să-şi gătească ciorbe, supe, fripturi la grătar, sufleuri de cartofi şi alte bunătăţi, asta ar fi însemnat mai multe lucruri. Unu. Că se bucura de despărţire şi o cinstea îmbuibându-se cu mâncăruri pe care Mimi le gătea numai la ocazii. Doi. Că îşi satisfăcea nişte nevoi personale îndelung cenzurate. Sau trei. Că se pregătea pentru un alt fel de trai în doi.
În familia Speriosu însă, atât abandonurile Marianei, cât şi lunga serie de tocăniţe a soţului, Gheorghe Speriosu, de profesie excavatorist pe şantierele de construcţii ale unor arabi, aduceau cu clauzele unui contract de bună convieţuire. Şi nici nu puteau să fie altceva, de vreme ce şi pauzele matrimoniale, şi nesfârşitele serii de tocăniţe-bază aveau regularitatea unor anotimpuri. Uneori, Mimi lipsea şi trei luni, şi atunci situaţia putea fi comparată cu o iarnă care nu se mai sfârşeşte. Alteori apărea radioasă şi iubitoare după două săptămâni, iar Gigi arunca ultima tocăniţă din frigider la maidanezi. Erau ca şi cum şi-ar fi lepădat paltonul şi căciula şi ar fi trecut, de la o zi la alta, la balonzaid.
Tehnologia unei tocăniţe-bază e simplă: pui la tigaie câteva cepe tăiate mărunt, înăbuşi carnea şi apoi o laşi la foc mic laolaltă cu ceapa, adaugi sarea şi suc de roşii şi gata. Mulţi se laudă cum că ar fi oameni simpli, dar când e vorba despre spre mâncare se dovedesc a fi foarte pretenţioşi. Oamenii simpli se mulţumesc cu mese simple. Gigi îşi mânca una după alta tocăniţele lui bază cu plăcerea exploratorului care a ajuns pe neaşteptate la peştera cu comori. Gigi era cu adevărat un om simplu, dar unul născut să descopere în consecvenţă deliciile pe care alţii le aflau numai într-o veşnică şi neliniştită schimbare.
Într-o zi, lui Gigi Speriosu nu i-a mai plăcut tocăniţa pe care tocmai o luase de pe foc. Mai bine de zece ani îşi mâncase tocăniţa cu un puternic sentiment bărbătesc de împlinire şi, deodată, a simţit că vomită numai privind-o. Când mănâncă, oamenii simpli se gândesc la mâncare, iar când nu mănâncă, se gândesc la altceva. Gigi Speriosu şi-a dat seama că în el avea loc o revoluţie. Poate nu aşa de complexă ca aceea din decembrie, dar, păstrând proporţiile, una adevărată. Deşi era un om simplu, brusc a început să se gândească simultan şi la mâncare, şi la altceva.
Aşa nu mai merge, şi-a zis Gigi. De data asta o să pun problema hotărât: ori eu, ori maică-sa! Mulţumit de ideea care tocmai îi trecea prin cap şi euforizat de imaginea unei soţii spăsite şi predispusă la cel puţin două contacte sexuale săptămânal, Gigi a aruncat tocăniţa la gunoi. Şi a pus de-o ciorbă mare.
