Sunt cetăţean al unei foste ţări.

Traiesc, din ce in ce mai apasator, gandul ca buletinul nasterii mele este fals. M-am nascut intr-o tara care nu mai e. Romania am zis? Care Romania? La 21 de ani de la fatarea, prin sangeroasa cezariana, a democratiei, tara mea a reusit, economic si moral, performanta de a muri. Satul meu, Sangeru, nu mai e, nu mai figureaza in nimic, judetul meu, Prahova, desenat intr-o harta care mi se parea eterna si osoasa ca un schelet de dinozaur, nu mai joaca in sotronul planetar. Romania a murit grafic din toate desenele si geografic de tot. Doar cate o crima scarboasa sau cate un viol, petrecut prin nu stiu ce italii sau americi, mai asaza in supratitluri porecla odioasa de roman in gazetele universului. M-a sunat un prieten, cu disperare, sa ma uit la un interviu televizat, pe nu stiu ce program, cu istoricul Giurescu. N-am fost pe faza. Dinu C. Giurescu, des­cendent al unei familii cu trei ge­neratii de academici ai istoriei nationale, cu originea in Chiojdul Prahovei, vorbea – am inteles mai incolo – despre falsa impartire a tarii in tinuturi secuiesti si tataresti si vietnameze si intergalactice. Despre porcaria pe care o cloceste regimul mafiot Basescu de a repomada dicta­tul hitlerist de la Viena, pret platit pentru a-si mentine curvele in capul mesei cu bunatati. Giurescu vorbeste, din pacate, unui popor surd. Chiar surdomut. Unui popor care deja nu mai e. Cui te adresezi, domnule savant al istoriei nationale? Nu vezi ca suntem morti? Cateva milioane de oameni, zice-se vii, singurii banuiti de a fi vii, au plecat unde-au vazut cu ochii. Si-au uitat aici casele, mormintele, amintirile. Unii si-au uitat chiar si copiii minori. Mamele si-au uitat copiii in leagane, leagane miscate de scheletice maini de bu­nici, morti si ei de nu se stie cand, ramasi intr-o inertie a datoriei. E cea mai ampla si inspaimantatoare parasire de tara care s-a petrecut vreodata.

2Ma uit la dealul si vaioagele si carpinistile oable care continua poza ferestrei mele si realizez ca locuiesc o iluzie. Cat costa intretinerea in odaia unei iluzii? La cat a ajuns gigacaloria intr-o iluzie? Dealul pare acelasi din strofa de poem rustic a copilariei mele. Numai ca dealul nu mai e al meu. Iarba a fost instrainata. Roua nu-mi mai apartine. Va contrazic, domnule academician Giurescu. Mafia de azi nu reface, unicame­ral, doar hotararea lui Stalin din 1946, asa cum ati scris intr-o revista, insultand partidele istorice si rega­litatea, pentru omorarea parlamentului. Mafia de azi, cea mai parsiva probabil din univers, nu da doar Ardealul. Mafia de azi, prin capul ei diabolic si chel, nu da doar cateva judete ardelenesti, aceleasi in­tamplator luate de Hitler, ci da Ro­mania. Nu observati ca Romania nu mai e? Trimisul special al presedintelui tarii la Bruxelles, pe numele lui intreg Laszlo Tökes, a uitat cum se cheama tara pe care o reprezinta. Drept pentru care i-a zis Tinutul Secuiesc. Intrucat cea mai mare aglomerare de maghiari e in Bu­curesti, presupun ca Tinutul Secuiesc se intinde si peste fosta capitala a fostei Romanii, pana la Dunare si la Mare. Observati vreo zvacnire de orgoliu national? Sa fim seriosi. Vreun patriot nimerit prin accident in varfurile puterii? As!

Inteleg ca regimului Basescu ii lipsesc iarasi niste miliarde de euro si alearga sa-i imprumute. Vrea sa castige si urmatoarele alegeri. Intr-o tara moarta, cu un popor care nu mai exista, totul este perfect realizabil. Cineva mi-a reprosat ieri ca nu-i recunosc lui Basescu macar meritul de a fi realizat reforma administrativa. Da, i-l recunosc. Chiar si me­ri­tul de a fi reformat sanatatea. Am alergat, duminica, jumatate din ju­detul Prahova sa gasesc o singura farmacie deschisa. Spitalele zonale au disparut si ele impreuna cu medicii de comuna si cu moasele care stiau sa lege un buric de nou-nascut. Cele 300 de spitale desfiintate sunt doar partea cuantificabila a reformei basiste din sanatate. Ii recunosc si meritul concentrarii invatamantului la oras. Sa inchizi 3.000 de scoli pentru care au asudat inaintasii, spre invatarea alfabetului in indepartate catune, e intr-adevar o reforma istorica. Prin reforma Basescu, n-ar mai fi fost scoala in Ipotestii lui Eminescu, in Humulestii lui Creanga, in Hobita lui Brancusi. Da, ii recunosc re­alesului toate meritele reformiste. Poate ca Romania merita omorata si nimeni pana la Basescu n-a observat aceasta trebuinta istorica. Ei bine, el a reusit. Iar daca muribunda mai misca un pic, in curand ii va face de petrecanie. Contati pe el!