Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Economia iarăşi duduie. Tăriceanu seamănă cu Năstase precum creşterea economică de 9,3% din trimestrul doi 2008, cu cea de 7% din aprilie-iunie 2004. Dar nu acest fapt e surprinzător, ci reacţia limitată a responsabilului cu inflaţia: Banca Naţională.
Economia iarăşi duduie. Tăriceanu seamănă cu Năstase precum creşterea economică de 9,3% din trimestrul doi 2008, cu cea de 7% din aprilie-iunie 2004. Dar nu acest fapt e surprinzător, ci reacţia limitată a responsabilului cu inflaţia: Banca Naţională.
În 2004, guvernatorul Isărescu încă mai găsea resurse să spună: “Noroc că nu sînt alegeri decît o dată la patru ani. Capacitatea echilibrului economic de a absorbi creşteri salariale e limitată...”. Acum, cînd ar trebui să le zică pe şleau guvernanţilor că alegerile sînt curat ghinion în plină criză financiară mondială, el preferă să adopte o poziţie puţin tranşantă: “Deşi sîntem într-un an electoral, avem motive să credem că deficitul bugetar în 2008 se va menţine sub nivelul de 3%”. Şi pentru a nu-i reproşa cineva că nu doar PIB-ul creşte exponenţial, ci şi inflaţia, guvernatorul aminteşte în treacăt şi de politica de venituri “mult prea expansivă”.
Întrebat, în aprilie 2004, ce e mai bine pentru România, să păstreze ţinta de inflaţie ori creşterea economică, Isărescu a răspuns: “Aş opta categoric pentru atingerea ţintei de inflaţie”. De ce? Fiindcă “sacrificarea parţială a creşterii economice ar consolida-o pe cea de lungă durată, de care România are nevoie ani buni de acum încolo, pentru recuperarea decalajelor”. În septembrie 2008, el lasă să se înţeleagă că ar fi mai potrivită o creştere economică apropiată “de potenţialul pe care experţii BNR l-au evaluat la circa 6%”, dar nu mai pomeneşte nimic de “sustenabilitatea creşterii economice de durată”, care, în 2004, putea fi obţinută doar prin atingerea ţintei de inflaţie – “chiar cu costuri din încetinirea creşterii economice”.
Deci PIB-ul creşte ameţitor, urmînd să transforme România în “a şaptea putere economică a Europei”, după cum perorează Tăriceanu. Din păcate însă economiei româneşti i s-a pus şi în trecut acelaşi diagnostic: “Creşterea economică a fost costisitoare şi sub standardele calitative necesare. Preţul ei a fost, pe plan extern (...), agravarea dezechilibrului extern pînă spre punctul pierderii credibilităţii în politicile macroeconomice(...) Pe plan intern, s-a accentuat deficitul fiscal (...), iar inflaţia s-a reinflamat semnificativ. (...) Menţinerea controlului asupra unui număr mare de preţuri şi amînarea reformelor structurale au distorsionat funcţionarea pieţelor, concurenţa, competitivitatea amplificînd formele reprimate ale inflaţiei viitoare. (...) Soluţiile de politică economică, adoptate în mare măsură cu faţa la electorat, nu au fost racordate la realitatea că trăim într-un timp în care (...) problemele României trebuie să intre în rezonanţă cu problemele Europei şi cu problemele lumii”. Citatul din raportul BNR pe anul – atenţie! – 1996 e parcă decupat din ciclul “Romania forever”...
În 2004, cînd Isărescu a nominalizat relaxarea veniturilor drept pericolul numărul unu, n-a uitat să adauge “ca în orice an electoral”. În prezent, cînd economia e mai supraîncălzită, cînd inflamarea preţurilor anulează eforturile de dezinflaţie precedente şi cînd ne confruntăm cu cea mai gravă criză financiară internaţională de după cel de al doilea război mondial, guvernatorul omite să pună alături de majorarea salariilor şi pensiilor sintagma “electorală”. Deosebirea dintre performanţa economică modestă şi supraperformanţa politică este că o dezvoltare durabilă are ca ţintă crearea de locuri de muncă în sectorul privat, în timp ce o creştere pe datorie, cu ochii spre electoratul-ţintă, se rezumă la cumpărarea bunăvoinţei. Traficul cu bunăstare are însă un mare neajuns: inflaţia readuce puterea de cumpărare în punctul de unde care a plecat. A recunoscut-o mai demult însuşi guvernatorul Isărescu: “Din punct de vedere social poate fi fundamentat un salariu de 700-1.000 de lei, chiar şi unul de 2.000 de lei, dar real tot 500 de lei va fi”.
