Transfer de senzaţie: Răul se mută de la Moscova la Kiev

Duhoarea nesimţită a gazului zvârlit pe sub uşa teatrului Dubrovka din Moscova pentru stârpirea teroriştilor ceceni nu-i la fel ca mireasma gazului împins cu suflare prelungă Europei. Uşa Europei e în lături, se ţine cât de cât în balamale şi rabatează când înăuntru, când în afară. Ucraina, uşa Europei, este proaspăt vopsită într-un portocaliu american, dar nu şi-a depăşit condiţia de poartă a şopronului în jurul căruia cresc mărăcini.

Ţarina, maica Rusie, proaspăt pieptănată şi fardată şi cu corp zvelt ieşit după o cură de congelare în Siberia şi-apoi de balet învârtoşat, s-a oprit din piruetă şi într-un salt graţios a dat cu nasul de ferestruica Europei. România nu-i tocmai în şopron, ci ţine loc de oberliht. Atât de încântată este ţarina de România, iar România însăşi se uită mirată cum maica Rusie nu mai are faţa aceea zbârcită, tatuajul cu secera şi ciocanul pe frunte, iar colţii cât stalactitele şi stalagmitele s-au transformat în dinţi albi şi delicaţi. Cu gesturi directe, maica Rusie o îmbie pe România cu conducta, că de ce să intre prin şopron, când poate să o înfigă direct prin gemuleţ. Apoi, dacă România vrea să încălzească şi şopronul, e treaba ei, dar să aibă grijă, şopteşte drăgăstos ţarina. Îi mai dă atunci Ucrainei mâna să fure o ţară UE, adică, de fapt, chiar pe Europa? Dacă da, atunci şopronul e ferecat până la cuminţire. Adică mult şi bine.

Maica Rusie ştie că românii sunt rusofobi pentru că îi năpădesc amintirile. De la începutul secolului al XIX-lea, când ruşii au luat în stăpânire Basarabia, apoi când în timpul războiului nostru de independenţă s-au purtat execrabil şi gratuit cu noi, sentimentul antirus a crescut în intensitate. Pe ruşi i-a găsit revoluţia bolşevică tocmai când îi apăram şi pe ei de maşina de luptă germană, iar comunismul l-au adus tot ei. Tezaurul nostru l-au pierdut pe la Kremlin, deşi avusesem încredere că-l salvează de invadatori. Românii şi-aduc aminte de atrocităţile pe care le-a făcut Armata Roşie prezentă pe teritoriul ţării noastre şi de faptul că au adus în fruntea ţării marionetele lor. Ne e frică şi ruşine să vedem implicaţia Rusiei în Revoluţia din decembrie 1989 şi cohortele de emanaţi din laboratoarele KGB. Nu mai ştim dacă trebuie să ne bucurăm că am scăpat de dictator sau să bocim fiindcă binele acesta ne-a fost vârât pe gât de Moscova. Decenii întregi, sentimentul antirus al românilor a provocat reacţii de dispreţ ale liderilor de la Kremlin. Pentru politicienii români a fost un bun prilej de a mai aduna procente prin discursuri împotriva duşmanului de la răsărit. Sigur, istoria este complicată şi nu se rezumă doar la momentele prezentate şi care au rămas în memoria românilor în forma lor brută.

Contorizarea rusofobiei din România a determinat schimbarea strategiei la Moscova. Ideologiile din trecut sunt înlocuite cu oferte şi contracte economice, stabilite şi îndeplinite ferm. În acelaşi timp, românilor li se transferă puţin câte puţin obida pe ucraineni. Ei îşi fac de cap cu canalul Bâstroe, ucrainenii sunt cei care deţin Insula Şerpilor, Kievul i-a ţinut în frâu în ultimii 20 de ani pe minoritarii români din Bucovina noastră, judeţele din sudul Basarabiei intră în componenţa Ucrainei. Răul începe să nu mai vină la noi de la Moscova şi să se mute la Kiev. Concomitent în Programul de guvernare pentru 2008-2012, Executivul PD-L-PSD şi-a fixat reabilitarea relaţiilor cu Rusia şi recuperarea tezaurului şi arhivelor sechestrate la Moscova. După ce Rusia ne dă şi tezaurul înapoi, dacă tragem linie, calculul politic spune că în relaţia bilaterală lucrurile pornesc iarăşi de la zero. Iar ascendent are cel mai puternic.