x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Tupeu maxim: Nicușor Dan vrea un nou mandat!

Tupeu maxim: Nicușor Dan vrea un nou mandat!

de Dan Constantin    |    28 Iul 2022   •   07:05
Tupeu maxim: Nicușor Dan vrea un nou mandat!

Obrazul unor politicieni este mai gros decât tovalul. Pentru a nu-i trimite la DEX pe cei care nu cunosc cuvântul mai rar folosit, tovalul este pielea de bou, tăbăcită, folosită la încălțăminte rezistentă.

Difuzată în regim de breaking news, știrea că Nicușor Dan ar vrea încă un mandat la Primăria Generală am crezut că este un fake news. Dar declarația a fost reală, N.D. a exprimat-o clar, fără confuziile care-i sunt caracteristice atunci când răspunde la întrebări chiar și foarte simple. A avansat și construcția politică pe care o vede capabilă să-i susțină visul de grandoare: o alianță a partidelor de dreapta. Deci liberalii care l-au capturat de la useriști în alegerile din 2020 și nu mai știu acum cum să se distanțeze de el, l-ar adopta iar. La fel și ceilalți, neomarxiștii autointitulați „de dreapta” ar reface coaliția în jurul persoanei primarului care se arată a fi cel mai dezastruos edil al Capitalei din ultimul secol. Nu exagerez, dar după Primul Război Mondial, istoria Bucureștiului nu a avut parte de o conducere mai potrivnică intereselor cetățenilor, prăbușirea tuturor instituțiilor și serviciilor publice din subordinea primăriei generale fiind vizibilă după doar doi ani de mandat. Este greu de egalat „performanța” de a pune pe butuci administrația Municipalității și toate domeniile ei de activitate, așa cum a făcut-o N.D.

Revitalizarea sistemului de termoficare, marea promisiune cu care a ademenit electoratul, s-a dovedit o mare minciună: bucureștenii au tremurat de frig în apartamente, iar apa caldă este livrată cu țârâita, între „ferestrele” avariilor. Fondurile pentru repararea acestui sistem au fost aduse de fapt prin programele Gabrielei Firea. Parcurile au ajuns maidane sufocate de bălării, Cișmigiul devenind o infecție pestilențială care se simte până sub geamurile primăriei.

Transportul public este sub parametrii lăsați de fostul primar, circulația are momente de blocaj chiar mai dese, promisiunile de fluidizare a traficului au fost doar vorbe goale. Șantierele în nodurile de circulație sunt părăsite de constructori pentru că N.D. are alte priorități. Au fost blocate investițiile în proiectele imobiliare după ce primarul a anulat PUZ-urile. Municipalitatea a pus ochii și pe spitalele din subordine, schimbând managerii pe criterii clientelar-politice, scandalul de la Colentina fiind ultimul din serial. Au fost sistate prin decizii aberante programele de consolidare a clădirilor cu bulină, un popă fără parohie, prieten cu primarul, fiind pus să conducă instituția cu un caracter pur tehnic. A fost blocată la CICLOP, instituție cu tradiție a primăriei, reconversia cu propulsie electrică a autobuzelor uzate din parcul STB. Programul cuprindea 100 de autobuze, prototipul funcționa cu parametri tehnici verificați, dar interese străine au virusat activitatea pe această direcție promițătoare, cu efecte economice și de mediu pozitive. Același N.D. cheamă însă DNA să rezolve corupția din activitatea hingherilor, procurorii anticorupție uitând de perchezițiile din biroul primarului general.

N.D. venit la primărie cu sloganul „Salvăm Bucureștiul!”, are la jumătatea mandatului ștampila „Distrugem Bucureștiul!” pusă pe toate acțiunile Municipalității. Mai are doi ani ca să-și ducă la bun sfârșit „opera”. Efectul demolator al acțiunilor girate de primar se vede la tot pasul, chiar lucrări mărunte intrând în impas. Marile „lucrări inginerești” care papă bugetul municipal sunt de fapt săparea de șanțuri de o palmă care să îngroape cablurile de transmisii. Astuparea găurilor din carosabil provoacă haos și lasă în urmă stricăciuni. De pildă, pe Vasile Lascăr punerea unei fâșii de asfalt a scos din funcțiune semafoarele. În intersecția cu Maria Rosetti s-au produs nu mai puțin zece accidente cu răniri, în cele trei săptămâni cât a durat repunerea în funcțiune a semaforului. Nepăsarea crasă, chiar criminală a primarului față de problemele oamenilor este ilustrată și de cazul scandalos al blocului din sectorul 5 pentru care N.D. nu a vrut să dea aprobare de conectare la rețeaua electrică. Îl implorau copiii din acest bloc care învățau la lumina lanternei să dea autorizație de cuplare la utilități, dar primarul nu s-a lăsat înduplecat. Nesimțirea și câinoșenia fac un cocktail greu de suportat.

Au fost pornite câteva inițiative pentru demiterea primarului N.D. Procedura referendumului este însă greoaie; se adaugă și lehamitea oamenilor de a se mai implica politic după țeapa de proporții luată la alegerile din 2020, astfel că suntem „condamnați” să-l mai suportăm pe N.D. Tupeul fără margini al acestui individ care anunță intenția de a mai obține un mandat la primărie poate să fie motorul revitalizării acțiunii de suspendare. Ar fi un act de salubritate, bucureștenii având toate motivele să-l măture pe impostor din scaunul de primar.

×