Dupa aderarea la Uniunea Europeana si NATO, atingerea statutului de tara dezvoltata reprezinta urmatorul mare obiectiv national pentru Romania. Dincolo de intrarea in Zona Euro, de stabilizarea macroeconomica si consolidarea fiscala, urmarirea acestui tel va permite dezvoltarea reala si profunda a Romaniei, canalizand si disciplinand resursele si energia natiunii. Obiectivul trebuie sa fie ca Romania sa intre in clubul statelor dezvoltate, asa cum au reusit recent Cehia si Polonia.
Aderarea a dovedit ca, daca isi asuma un proiect national sustinut de populatie, chiar si mult hulita clasa politica romaneasca, cu toate pacatele ei, poate sa se miste repede si bine. Nu neaparat pe drumul cel mai drept, nu fara multe costuri inutile, dar isi atinge obiectivul. Ceea ce s-a intamplat dupa aderare ilustreaza ce pateste o natiune lipsita de un obiectiv national: nu doar rataceste, dar risca si sa se destrame.
Cu toate ca UE chiar s-a dovedit a fi un “taram al fagaduintei', in care curg nu laptele si mierea, ci rauri de capital international, mult-ravnita convergenta cu media UE, adica reducerea decalajelor nu vine automat in absenta unor acceleratori de dezvoltare. Am avut crestere fara dezvoltare, acum avem indatorare fara dezvoltare.
Avem nevoie de crestere economica transformativa daca vrem sa iesim de la periferie si sa intram in clubul economiilor dezvoltate. Asa cum au facut-o in 2010, Polonia si Cehia.
Este de inteles faptul ca populatia, dupa atatia ani de sacrificii, a cedat tentatiei unei bunastari imediate, platite prin ipotecarea unor decenii de munca viitoare. Fara sa se intrebe daca va avea unde munci si daca aceasta munca va fi platita la valoarea ei. Dar faptul ca si clasa politica a adoptat aforismul carpe diem! (bucura-te de prezent, ignora viitorul!) drept principiu al guvernarii a fost o eroare politica grava. Sunt multe lucruri pe care societatea le reproseaza clasei politice romanesti: de la indiferenta fata de soarta populatiei si pana la coruptie, incompetenta sau prostie. Dar toate aceste acuze palesc in fata esecului clasei politice, fie ea la guvernare sau in opozitie, de a oferi societatii un viitor acceptabil pentru populatie.
Si totusi, acest proiect de viitor ne este la indemana si mai este si evident. Odata ce Romania a ajuns in lumea in care curg bani de toate felurile – buni si rai, productivi sau speculativi, purtatori de placeri, purtatori de munca inalt calificata (salarii mari), sau purtatori de munca necalificata (salarii mici), etc. – iar acesti bani sunt mai multi decat poate Romania absorbi (dovada fondurile europene neutilizate), este sarcina clasei politice sa stabileasca obiectivul in functie de care selecteaza cati bani si de care fel va folosi pentru construirea viitorului tarii. Iar acest obiectiv nu poate fi decat unul singur: dezvoltarea.
Dezvoltarea Romaniei nu este o vorba goala intr-un discurs populist. Este obiectivul strategic al noului proiect national in slujba caruia se poate reface atat unitatea clasei politice, cat si solidaritatea dintre clasa politica si populatie. Dezvoltarea este noul taram al fagaduintei catre care se poate indrepta Romania deja integrata in UE. Si putem aborda acest nou proiect cu acelasi mecanism al celor doua ancore, pe care stim deja sa-l folosim.
Ancora internationala este, de aceasta data, OECD. Asa cum UE este un “club' al tarilor modernizate ale Europei, OECD este si el un “club' al celor 34 de tari dezvoltate ale lumii. Si, asa cum UE a fixat harta reformelor care trebuie intreprinse pentru aderare, tot astfel OECD a definit, acum, cele 11 dimensiuni esentiale ale dezvoltarii. Se numeste “Indexul unei vieti mai bune' si are in centrul sau o filosofie cu totul noua: guvernarea pentru o viata mai buna a populatiei. In opozitie cu reformele “curajoase' ale tranzitiei, care conduc invariabil la scaderea calitatii vietii populatiei. Ca si UE in perioada de tranzitie, OECD va oferi Romaniei, in drumul sau catre dezvoltare, consultanta tehnica si evaluari independente ale stadiilor atinse. Tocmai de aceea am militat, inca din 2004, si mai militez si acum pentru transformarea aderarii Romaniei la OECD intr-un obiectiv strategic al intregii clase politice romanesti. Acel obiectiv care ne poate scoate din mlastina in care ne zbatem, inutil si fara nicio perspectiva, acum.
Nu am nicio indoiala ca societatea si populatia vor sustine proiectul si, prin asta, eforturile acelor oameni politici dornici sa orienteze Romania catre dezvoltare. Caci, ceea ce desparte acum populatia de politica este tocmai faptul ca obiectivele politicii actuale, chiar daca sunt atinse, nu slujesc in nici un fel interesele populatiei. Ceea ce-si doreste populatia este, firesc, sa traiasca mai bine. Prin aceasta dorinta a ei, in prezent, populatia este singura forta sociala orientata spre dezvoltarea Romaniei. Ceea ce trebuie noi, politicienii sa facem, este sa elaboram acel proiect de guvernare care poate conduce la un trai mai bun al populatiei, dupa criteriile OECD. In acest fel, in loc sa ne straduim inutil sa atragem populatia in sustinerea unor false proiecte de modernizare, facem ceea ce este normalul intr-o societate democratica: orientam politica si guvernarea catre construirea unei vieti mai bune a populatiei. Adica, catre dezvoltare.