Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Înainte de 1989 oamenii tăceau de frică. După 1989 oamenii tac pentru că li s-a demonstrat că, deşi fac un pas în faţă şi dau în vileag ilegalităţi, nu se întâmplă nimic. Şi asta i-a făcut pe mulţi, cu timpul, să devină indiferenţi. Celebra zicală a mafiei italiene: „cine e surd, orb şi tace trăieşte o mie de ani în pace” şi-a dovedit valabilitatea şi la noi.
Este foarte clar că problema corupţiei din vămi datează nu numai din 1990 încoace, ci chiar de mai înainte. Adică, aşa, peste noapte, cum a căzut regimul dictaturii comuniste în 1989, cum au dispărut sfinţii din vămi şi au fost înlocuiţi de mafioţi? Nu, corupţia din vămi este de tradiţie la noi. Corupţia este în general ceva tradiţional în România. Ce, înainte de 1989 nu se dădea şpagă? Diferenţa ar fi că pe atunci, banii negri din vămi alimentau un singur partid „unic”, azi alimentează de 20 de ani un întreg „stat în stat” format din partide, poliţişti, vameşi, oameni de afaceri şi politicieni.
Eu cred că România este împărţită, fundamental, în două categorii mari de oameni: românii care „fac” şi românii care „sunt făcuţi” de românii care „fac”. Adică fraierii care plătesc taxe, sunt corecţi, duc la poliţie valize cu bani sau obiecte uitate de alţii prin gări sau magazine, nu trec pe roşu, nu dau şpagă să nu li se ia carnetul de conducere, nu muncesc la negru, nu pun mâna pe ceea ce nu este al lor. Normal însă că primii conduc ţara asta, de sus şi până jos. Pentru că ei „fac” jocurile. Dacă cei corecţi nu se bagă, lasă teren de manevră celorlalţi, pe toate planurile.
Numai că „fraierii” au o mare putere de care nu sunt conştienţi sau nu vor să uzeze. Aceea de a ieşi în faţă să spună ce ştiu şi ce află. Pentru că vorbele umblă. Abia acum după declanşarea amplei acţiuni „cu vămile curate”, mass-media a început să fie bombardată cu mii de mesaje de la oameni care povestesc cum erau jecmăniţi la trecerea frontierei.
Dacă ies doi, trei, zece, o sută să spună ce ştiu, poate că este greu de schimbat ceva. Dar dacă mii de oameni ar rupe tăcerea, vocile lor, amplificate de mass-media, ar crea un uriaş cutremur urmat de un val tsunami care ar mătura corupţia.
Este mai greu să se afle „secrete” despre un om politic, înalt funcţionar, parlamentar sau om de afaceri. Dar, dacă nu ignorăm realitatea că vârful piramidei corupţiei are o solidă bază populară, atunci putem începe cu mărturisirile de la primul nivel, de pe cea mai de jos linie orizontală.
Prin vara lui 1992 mă aflam în Germania, în vizită la un prieten. Pe autostrada dintre Stuttgart şi orăşelul său de rezidenţă mi s-a întâmplat ceva ce n-am să uit niciodată. Tocmai terminasem un pachet de ţigări. L-am mototolit şi l-am aruncat pe fereastră. Prietenul meu nu a văzut. După cinci minute am fost opriţi de un echipaj de poliţie şi prietenul meu a plătit o amendă de 20 de mărci pentru gestul meu incorect. Un neamţ din altă maşină ne văzuse şi sunase la poliţie. Mi-a fost ruşine, mi-am zis că sunt un dobitoc, i-am dat prietenului meu înapoi cele 20 de mărci şi mi-am jurat că nu mai fac. Nici atunci şi nici acum nu l-am înjurat pe neamţul care sunase la poliţie şi nu am considerat deloc că făcuse o delaţiune. Mi-a făcut un bine.
Să iei atitudine pentru că ai fost martor involuntar la o ilegalitate nu înseamnă delaţiune.
Dacă vrem cu adevărat să începem să anihilăm corupţia, trebuie să atacăm baza şi astfel piramida va rămâne fără susţinere.
