Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nici n-a apucat preşedintele să-şi isprăvească discursul de pomină de la Strasbourg, că dubele "organelor" de represiune au şi ocupat şoselele patriei. Care spre Siret, care spre Stamora Moraviţa, care spre Naideş ori Halmeu la revărsat de zori. Vămile s-au închis pe loc, iar mascaţii s-au chitit pe spart uşi şi pe zobit oase. Curat fişa postului! Câţiva au nimerit la alte adrese, dar ce-oţi vrea?, drumul către aderare e anevoios şi presupune sacrificii. Victimele colaterale îşi priveghează de atunci spaimele şi-i mulţumesc ălui de Sus că n-a fost decât o greşeală. Se mai întâmplă, nimeni nu-i perfect, cu excepţia şefului statului, desigur. Dintr-odată, ţara a devenit un "breaking news", iar cerul s-a spuzit de fierătanii zburătoare. Până să intrăm în spaţiul Schengen, spaţiul nostru aerian s-a popistrat cu elicoptere. Ca la defilările de odinioară, de-ţi tăiau respiraţia. Reporterii de teren abia pridideau cu transmisiile în direct, sugrumaţi de o emoţie istorică şi slăbiţi la cervicală. Ticăloşii de la frontieră, care sabotaseră banditeşte procesul de aderare, erau în sfârşit prinşi cu mita-n căciulă. Încătuşaţi şi mânaţi la "beciul" din Bucureşti, să sufere caznele penitenţei pentru piedicile puse euro-emancipării, nenorociţii! Din "boxele" plutitoare lipseau contrabandiştii, adică mituitorii, dar ăia nu erau în planul sorocit de a fi raportat la Înalta Poartă de la Bruxelles. Securizarea graniţelor nu-i privea pe bicicliştii şi căruţaşii traficanţi de ţigări, poate altă dată. Când o porunci stăpânirea şi-o fi nevoie de alte exemple. În loturi de câte cincisprezece, odioşii infractori s-au aliniat cuminţi în faţa judecătorilor, şi-au luat mandatele de arestare şi au plecat la jilavul "ţambal". Zilele din urmă s-a muncit în schimburi la forjele judiciare, zi şi noapte, ca odinioară pentru îndeplinirea cincinalului înainte de termen. Că şi acum tot de termen fu discuţia, dar altcumva! Măiculiţă, ce desfăşurare de forţe, ce larmă! Zău că m-am întrebat o clipă dacă nu cumva s-a stârnit războiul! Gurile rele aşa şi zic, dar cică în PDL, că se apropie congresul, şi blagagita face iarăşi ravagii. Ete-te, na, zvonuri, cine bagă mâna în foc şi se încrede în palavre din astea? Simţind prilej de clănţănit, politicienii s-au bulucit în studiourile televiziunilor şi să vezi ditamai minunea. Săpunari şi blănculeşti oripilaţi, în inocenţa lor neştirbită, de mârşăviile păzitorilor de fruntarii, călăi mediatici cerând pedepse nemiloase, politruci lăundându-l deşănţat ori înjurându-l birjăreşte pe inevitabilul domn Băsescu. Peste toate cele, hodoronc-tronc îndemnul băsescian la "sifonare". "Păi, să «ciripească», dom’ le, să declare cui a dat şpagă şi gata, scapă de «bulău»!" s-a iritat radiofonic fostul şef al "Marelui Nimeni".
Ce paradox sinistru, ca aderarea să fie decisă nu de oamenii de cultură ai naţiei, de spuma intelighenţiei, ci de batalioanele de corupţi! şi eu care nădăjduiam că integrarea e un fel de premiu acordat ţărilor în funcţie de merite nepenitenciare. De va fi să ajungem acolo, în acel spaţiu al miracolelor, lor, puşcăriaşilor cu gulere albe, ar trebui să le aducem ofrande! Chiar, la ceasul sărbătorii, s-ar cuveni ca Temnicerul de la Cotroceni să-i elibereze din arest şi să-i înalţe în grad, pe unii? Sau să le ofere distincţii corespunzătoare serviciilor prestate României, altora. Căci fără ei se alegea praful de ţărişoară şi rămâneam în veci departe de lumea civilizată. Nişte provinciali prăpădiţi, cu ciubucul la paporniţă sau găleată, şi nu în conturile paradisurilor fiscale precum occidentalii comisioanelor transnaţionale. Tocmai d-aia acţiunea îmi pare cam ipocrită, deoarece statul român, după ce a dat tainuri în stânga şi-n dreapta puterilor internaţionale, ba cu NATO, ba cu UE, n-are căderea să le impună propriilor cetăţeni să se abţină de la obiceiul pământului. Şi, pe deasupra, ce faci cu seculara tradiţie a bacşişului, că ea a salvat de la pieire neamul daco-romanilor, aflat mereu sub talpa năvălitorilor? Firea noastră tranzacţionară ne va scoate şi de această dată la liman, n-am a mă teme, şi pe Golgota vor sfârâi din nou grătarele cu mititei, vorba regretatului Octavian Paler. Cândva, prin anii ‘90, îmi amintesc că procurorii nu îndrăzneau să se atingă de oficialii ieşiţi din cazanele revoluţiei, ferească Aghiuţă! Nici nu era de conceput asemenea trădare! Exista o solidaritate tacită între politicieni şi magistraţi, un pact de neagresiune nescris. O întovărăşire reciproc avantajoasă, iar procurorul care îndrăznea s-o încalce risca să-şi piardă roba. Uşor, uşor, lucrurile s-au schimbat într-atât încât azi nu mai miră pe careva că miniştrii şi parlamentarii sunt trimişi în judecată ori condamnaţi ca orice muritor de rând. Mizele uriaşe, lăcomia de tranziţie au stricat prietenia dintre politicieni, i-au învrăjbit şi i-au separat în duşmani de moarte. De aici şi "comenzile" penale, puzderia de dosare dezlegate politic. Oricum, imaginile cu escadrilele terestre şi aeriene înzăbrelite, tăind în lung şi-n lat ţara, sunt echivalente în afară, nu mă îndoiesc, cu priveliştea Capitalei invadate de hoardele de mineri. Impactul este asemănător, străinătatea se vădeşte neputincioasă în a-şi explica lipsa de reacţie a autorităţilor neaoşe, putregaiul din instituţiile locale şi centrale, ori pasivitatea structurilor obligate să prevină astfel de fenomene. Fiindcă, să laşi cancerul să-ţi cuprindă întreg organismul de metastaze şi numai apoi să intervii, e pildă de prostie, nu de deşteptăciune!
Aşadar, păşim în Europa Unită în zeghea vărgată a deţinuţilor de drept comun şi zornăind cătuşele anticorupţiei.
