Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se împlinesc, astăzi, o sută de ani de la nașterea doamnei Zoe Dumitrescu Bușulenga, personalitate marcantă a culturii românești și a mediului academic. Eveniment care, o spun cu mare regret, este foarte posibil să treacă neobservat mai ales acum, când nu mai știm încotro să ne îndreptăm atenția: la moțiunea de cenzură sau la riscul de a nu mai crește, la cotele, anterior stabilite prin lege, alocațiile pentru copii și pensiile, la Covid 19 sau la răfuielile clanurilor mafiote de după asasinare bossului Pian?
Din păcate, există și un alt motiv, mult mai grav și mai rușinos pentru care, foarte probabil, unii sau alții nu vor găsi de cuviință să își rupă din timp pentru a o evoca pe cea care a lăsat culturii naționale lucrări de referință despre Eminescu și Creangă sau despre umanismul Renașterii. Și asta datorită nefericitei mentalități că este vorba despre cineva dintr-o ,,generație expirată’’, care nu le mai spune nimic celor care își încropesc așa-zisa lor cultură generală numai și numai de pe canalele online. Realitate despre care, cu sagacitatea și cu finețea observației care îi defineau prin excelență personalitatea, Zoe Dumitrescu Bușulenga a scris aceste memorabile gânduri:,,Pentru că trăim în zodia computerului,am pierdut plăcerea de a citi. Eu sunt cetățean al Galaxiei Gutenberg’’. Și, mai departe:,,Umanismul culturii se sprijină pe lectură, nu pe imagini fugitive. Lectura îți lasă popasurile necesare pentru reflexie,pentru meditație.Pierderea obișnuinței lecturii este pericolul cel mai mare care amenință planeta,pentru că slăbește intelectul și slăbește puterea de gândire și te face să uiți limba’’.
Nu este vorba, aici, numai despre o anumită opacitate sau despre o aversiune și chiar intoleranță pe care cei de o anumită vârstă o au față de ,,revoluția tehnotronică’’. Motivele sunt mult mai profunde și țin de reacția firească pe care un om care are un adevărat bagaj cultural, adică un om crescut și educat în spiritul umanismului și al valorii perene, se simte dator să o ia în fața ofensivei brutale a consumerismului, a pseudovalorilor agresive, în fapt a lipsei unor criterii solide de evaluare a moștenirii lăsate de înaintași ca și a unor proiecte pentru construcții durabile care să exprime vocația statorniciei și aspirațiile condiției umane. ,,Nu ne interesează trecutul- nota cu multă amărăciunea Zoe Dumitrescu Bușulenga, omul care a educat și a instruit atâtea și atâtea generații-, iar asta ne taie rădăcinile’’. Pentru a conchide:,,O lume fără rădăcini este o lume fără morală’’.
Firește, aceste adevăruri au fost trăite și exprimate de către Zoe Dumitrescu Bușulenga acum aproape douăzeci de ani, dar amara ironie a sorții face ca ele să ne revină în minte acum, când, pe de o parte, personaje care se pretind a da liniile directoare ale spiritualității noastre moderne- nu ar fi mai bine să îi spune… mondene?!- proclamă că Eminescu este scheletul din debara de care trebuie să scăpăm cât mai repede sau, mai nou, ministerul educației are de gând să scoată limba latină din programa școlară. Totul sub semnul racordării mentalului nostru individual și colectiv la un anumit nou ,,model unic’’, ale cărui idee-forță sunt cele ale exclusivității utilitarismului, a valorii de schimb și a valorii de întrebuințare.
Deloc întâmplător, atunci, este și faptul că decizia doamnei profesor universitar dr Zoe Dumitrescu Bușulenga de a se retrage din mediul universitar și, ceva mai târziu, din viața publică, s-a datorat unei situații create de un tânăr exponent al intoleranței mondene:,,Mai aveam opt, nouă ani până la pensie.- povestește Zoe Dumitrescu Bușulenga- În timpul unui seminar, citeam monologul Clitemnestrei din Eschil. Monolog plin de profunzime și pluralitate de sensuri.Cum eram plină de patos, un student îmi spune:Doamnă, de ce ne bateți nouă capul cu prăpădiții ăștia?Când am auzit, am înghețat.Nu am zis nimic,am închis cartea, mi-am luat pardesiul, m-am dus la decanat și am depus cerere de pensionare’’.
De aceeași natură vor fi fost, poate, și alte motive care au făcut-o pe Zoe Dumitrescu Bușulenga să se retragă, definitiv, în lumea monahală: ,,Am socotit că un creștin intelectual trebuie să-și petreacă ultimii ani ai vieții așa cum făceau, pe vremuri, mai cu seamă, soțiile care rămâneau singure, se retrăgeau la mănăstire.Era o frumoasă obișnuință , mai ales, în lumea boierească’’. Așa a făcut și această Mare, Inegalabilă Doamnă a Spiritualității și a Culturii Românești! S-a retras la mănăstirea Văratec, acolo unde se retrăsese și unde a murit Veronica Micle, luând numele de Maica Benedicta. Aici s-a mutat la cele veșnice, în ziua de 5 mai 2006, fiind înmormântată la Putna.
Acestea au fost cele câteva modeste gânduri pe care am dorit să le scriu, întru neuitarea celei care a fost și va rămâne Zoe Dumitrescu Bușulenga. Și nu pot să închei fără să amintesc și că am avut privilegiul să o reîntâlnesc nu cu mult timp înainte de a se retrage la mănăstire. Locuia, dacă îmi aduc bine aminte, pe strada Semicercului la o rudă și, o spun cu toată emoția cuvenită, m-am bucurat foarte mult să pot discuta cu domnia sa atât despre anii când i-am fost student, cât și despre aceste timpuri atât de schimbătoare și în România și în lume. Prilej cu care, inevitabil, am ajuns și la temele care fac obiectul câtorva dintre cele scrise de către Zoe Dumitrescu Bușulenga și pe care le-am redat mai înainte. Așa încât, inevitabil, a apărut și întrebarea pe care , ulterior, am regăsit-o și într-un interviu pe care domnia sa l-a acordat unui canal de televiziune:,Credeți că de la manele ne vom mai putea întoarce la Johan Sebastian Bach?’’
Citește pe Antena3.ro
Sincer să fiu, nici atunci și nici acum nu m-aș putea încumeta să dau un răspuns categoric. Cred, însă, că a spune, răspicat, aceste adevăruri, a le readuce în atenția cititorului și a trage un semnal de alarmă asupra consecințelor alienante care pot face din individ și din mase obiecte inerte ale manipulării, este un anumit mod, sincer și corect, de a omagia personalitatea profesoarei Zoe Dumitrescu Bușulenga la împlinirea unui veac de la nașterea sa.
