x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Din bucata mea de păine…

Din bucata mea de păine…

de Ionut Ciuciu    |    07 Iul 2007   •   00:00
Din bucata mea de păine…

Stagiunea teatrală s-a-ncheiat. Dar asta nu impiedica pe nimeni, pe principiul "fă-ţi vara sanie şi iarna car", sa privească inspre toamna ce va să vină.

Carte de vizită. Dacă eşti un obişnuit al spectacolelor oferite de trupe străine prin festivaluri şi, prin urmare, nu figurezi printre aceia cărora traducerea la cască le dă senzaţia că-s in metrou cu walk-man-ul la urechi, fă la stănga la Unirii şi ia-o-n sus pe Călăraşi. O să ai ocazia să-l cunoşti la Teatrul Evreiesc pe Ghimpl, brutarul unui mic "stetl" din Polonia, adus in scenă in regia şi dramatizarea lui Moshe Yassur după povestirea "Ghimpl Netotul", de Isaac Bashevis Singer. Alături de el şi asistentul domniei sale, tănărul regizor Pompiliu Kostas Rădulescu - al cărui spectacol "Zoo Story" de Edward Albee, cu Iulian Gliţă şi Bogdan Şerban, poate fi incă văzut in Club Prometheus -, sunt actorii Mircea Drimbăreanu, Viorica Bantaş, Leonie Waldman Eliad, Nicolae Călugăriţa, Mihai Ciucă, Cornel Ciupercescu, Arabela Neazi, Mircea Dragoman, Octavian Cercel, Marius Călugăriţa, Viorel Manole, Cristina Cărcei şi Monica Florescu. Iar in spaţiul găndit de scenograful Constantin Ciubotariu, căruia ii dă viaţă coregrafia maestrului Păstorel Ionescu, răsună muzica excepţională a compozitorului George Marcu.

Aventura verbului.
La scurtă vreme după ce-şi incepe cariera de ziarist la "Literarische Bleter" din Varşovia, presimţind furtuna ce se va abate asupra Europei, Singer emigreaza in Statele Unite, unde işi continuă demersul literar impletind in scrierile sale viaţa orăşelelor evreieşti (stetl) din Polonia, credinţele religioase, folclorul, traditiile, misticismul şi supranaturalul, amintirile copilăriei punăndu-şi pecetea pe intreaga sa operă. Condeiul său a moştenit vehemenţa caustică a lui Mendele Mocher-Sforim, umorul lui Şalom Alehem şi aspiraţia spre sublim a lui Peretz. Are furii amarnice şi ironii duioase, iertătoare, iar răsul lui cunoaşte deopotrivă grimasa acidă şi zămbetul suav. In 1950 ii e tradus in engleză romanul "Familia Moskat" şi astfel incepe aventura verbului său in literatura mondială, cu traduceri in peste 20 de limbi, culminănd cu căştigarea Premiului Nobel pentru Literatură in 1978 şi ecranizarea povestirii "Yentl", cu Barbara Streisand in rolul titular.

De la Singer la Caragiale. Pe Ghimpl, aparţinănd unei lumi in care evreul apare incă puternic legat de tradiţie - fie ea căt de formală in viziunea lui Bashevis Singer -, il descoperim a face parte dintr-o numeroasă familie de năpăstuiţi glorificaţi in literatura clasică. Dacă ar fi să ne referim strict la spaţiul pe care cu toţii avem pretenţa că-l cunoaştem cel mai bine, şi anume cel romănesc, l-am afla pe fratele lui bun, pe Leiba Zibal din "O făclie de Paşti" a lui Caragiale. Aş prefera o atare filiaţe in locul celei de regulă predicate cu "Tăcutul" Bontzi. Căci, in vreme ce eroul lui I. L. Peretz trăieşte intr-o lume pasivă, el insuşi un modest fără nici un fel de ambiţii şi lipsit de orice patimi - cănd moare şi ajunge in rai, ingerii il primesc oferindu-i cerul şi pămăntul, dar el cere doar o chiflă caldă cu unt in fiecare dimineaţă -, Ghimpl alege pentru sine pasivitatea ca unică soluţie pentru a-şi păstra umanitatea intr-o lume plină de cruzime. Pentru că, iar titlul piesei, menit desigur interpretării, poate inşela. Ghimpl este netotul pe care noi l-am denumi cu o expresie colocvială, "prost de bun". De fapt, un filosof al vieţii, in felul său.

Sufletul, o poliţă in alb. "Dacă azi nu crezi in oameni, măine ajungi să nu mai crezi nici in Dumnezeu", este replica fundamentală a unui personaj pur intr-o lume fundamental impură. Obosit, va inghiţi fără să clipească antidotul amar impotriva unei mult mai amare dezamăgiri ce l-ar mucezi ireversibil pe dinăuntru şi vrănd să păstreze măcar iluzia bunătăţii oamenilor pe care el i-a investit ab initio cu incredere absolută, oferindu-le, odată cu păinea plămădită de măinile lui şi sufletul, ca pe o poliţă in alb, işi ia, asemeni lui Leiba Zibal, traista şi toiagul de pribegie, pentru a nu se mai intoarce niciodată. Devine, dar pe un cu totul alt fundament, asemeni Jidovului Rătăcitor, povestind in drumul lui istorioare cu tălc, incercănd a face lumea mai bună. Sau din nou. Căci, "la inceput a fost cuvăntul". Iar "logos" inseamnă şi verb, dar şi construcţie. Actul de plămădire a păinii, sublimat ca Actul Creaţiei.

Iată de ce, e o realitate incă valabilă in unele aspecte ale sale, cu tot premiul Nobel pentru Literatură dobăndit in 1978, Isaac Bashevis Singer nu a fost imbrăţişat de evreimea mondială cu amăndouă braţele. Ca şi Isac Babel, Singer a arătat cu asupră de măsură că poporul Decalogului şi al invăţăturii profeţilor biblici, nu este deloc imun la cruzime, nedreptate, rautate, la viciu, in ultimă instanţă. Pentru că dacă virtuţile nu au copyright şi nimeni nu posedă adevărul absolut, cruzimea este o plagă universală.

×
Subiecte în articol: magazin