Exporturile Japoniei s-au redus, în noiembrie, cu 26,7%, cea mai mai
mare rată din 2008, iar livrările către Asia au coborât la minimul
ultimilor 22 de ani, pe fondul crizei economice şi al aprecierii
yenului, care au scăzut cererea de produse, de la maşini la
electronice, informează Mediafax.
Totodată, importurile Japoniei s-au diminuat, în aceeaşi lună, cu 14,4%, şi au menţinut, pentru a doua lună consecutiv, un deficit al balanţei comerciale. Ultima dată când Japonia a înregistrat, pentru două luni la rând, un deficit comercial a fost în 1980, ca urmare a aprecierii yenului. Moneda naţională a Japoniei s-a apreciat, în acest an, cu aproximativ 20% în raport cu dolarul american, pe măsură ce investitorii au devenit îngrijoraţi de criza financiară internaţională şi au renunţat la active riscante, aducând astfel capital în ţară. Livrările către Statele Unite ale Americii (SUA) s-au prăbuşit cu 33,8%, un nivel record, pe fondul cererii în scădere pentru automobile. Economia SUA se află în recesiune, iar cererea americană pentru produsele japoneze s-a redus continuu în ultimele 15 luni de când criza de pe piaţa ipotecară a generat restrângerea creditării la nivel mondial.
Prin contrast, livrările de bunuri japoneze către pieţele din Asia au rămas constante o perioadă, dar în prezent se prăbuşesc într-un ritm accelerat. Exporturile către Asia au căzut, în noiembrie, cu 26,7%. Expedierile către China au coborât cu 24,5%, cel mai mic nivel din 1995, determinate de cererea în scădere pentru semiconductori, camere digitale şi alte produse electronice, a anunţat ministerul de Finanţe. Colapsul înregistrat pe pieţele de export a dezechilibrat balanţa comercială a Japoniei, un domeniu sensibil al politicii economice. Totuşi, deficitul comercial de 223,4 miliarde de yeni (2,5 miliarde de dolari) înregistrat în noiembrie a fost mai mic decât prognoza medie de 257,5 miliarde yeni. "Exporturile vor fi slabe cel puţin până la sfârşitul anului fiscal în curs (...) După aceea, va exista un ajutor, ca urmare a cheltuielilor fiscale (întreprinse de alte state), dar nu este încă clar dacă economia se va redresa în mod sustenabil", a spus Maiko Noguchi, economist şef la firma de brokeraj Daiwa Securities SMBC.
Guvernul nipon s-a arătat pesimist, într-un raport privind situaţia economică, făcând referire la scăderea accelerată a producţiei şi a profiturilor marilor companii. "Condiţiile economice se înrăutăţesc", se precizează în documentul citat. Perspectiva economică sumbră, atât în ţară cât şi în străinătate, pune presiune asupra constructorilor auto, precum Toyota şi Honda, să reducă producţia şi estimările privind profiturile. Potrivit unui sondaj al ministerului de Finanţe, dat publicităţii la începutul lunii decembrie, profiturile marilor companii au scăzut, în perioada iulie-septembrie, cu cel mai rapid ritm din ultimii şase ani. Încrederea producătorilor niponi a coborât, de asemenea, la un minim istoric şi se deteriorează cu un ritm record în decembrie, se arată într-un sondaj Reuters dat publicităţii luni. Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis, luni, în urcare cu 1,6%, susţinut de noi măsuri de stimulare economică adoptate de guvernul japonez şi de optimismul generat printre investitori de ajutoarele de stat de 17,4 miliarde dolari obţinute de constructorii auto americani. Totodată, Banca Japoniei a redus, vineri, dobânda de politică monetară cu 0,2 puncte procentuale, de la 0,3% la 0,1%. Naoki Iizuka, economist şef la firma de brokerak Mizuho Securities, este de părere că banca centrală ar putea recurge la o dobândă cheie de 0%, nu mai târziu de luna ianuarie, pentru a atenua criza.
Citește pe Antena3.ro