x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Cum a migrat electoratul PSD la Călin Georgescu și cel al PNL la Elena Lasconi

Cum a migrat electoratul PSD la Călin Georgescu și cel al PNL la Elena Lasconi

de Ion Alexandru    |    27 Noi 2024   •   07:00
Cum a migrat electoratul PSD la Călin Georgescu și cel al PNL la Elena Lasconi

Călin Georgescu și-a adjudecat, duminică, 24 noiembrie 2024, prima poziție în intenția de vot exprimată la urne în 13 județe din România, controlate, până acum, majoritar fie de PNL, fie de PSD.

Marcel Ciolacu a baletat între poziția a treia și a patra, în timp ce Nicolae Ciucă, pe ultima poziție, cu mici excepții. Aproape 1,1 milioane de voturi au migrat, în aceste județe, de la PNL și PSD către cei doi candidați care s-au calificat în finala prezidențială din 8 decembrie. Aceste voturi reprezintă diferența dintre scorul obținut de cele două partide mari la alegerile locale și cele obținute la alegerile prezidențiale. În același timp, în alte cinci județe și în cele șase sectoare ale Bucureștiului, Elena Lasconi a obținut prima poziție, iar PSD și PNL au pierdut, aici, 670.000 de voturi. Această cifră este aproximativ egală cu scorurile obținute, în plus față de localele din vară, la care USR a participat, de către cei doi finaliști ai alegerilor prezidențiale.

Politicieni, analiști, jurnaliști, reprezentanți ai unor instituții sau chiar simpli cetățeni se întreabă, la câteva zile după primul tur al alegerilor prezidențiale, din data de 24 noiembrie 2024, cum a fost posibil ca un candidat cvasiinexistent în timpul campaniei electorale în spațiul mediatic mainstream, Călin Georgescu, să se califice în cel de-al doilea tur de scrutin al acestor alegeri prezidențiale, cu prima șansă, conform voturilor obținute, să devină nou președinte al României. 

Mai mult, se pune, de asemenea, problema cum a reușit candidatul Elena Lasconi, susținut de un partid care, la alegerile locale și europarlamentare din data de 9 iunie 2024, a obținut un scor de sub 9 procente, să întreacă, la scrutinul prezidențial, atât candidatul PSD, cât și candidatul PNL, calificându-se, de asemenea, în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. 

Campania electorală prezidențială a fost axată, cel puțin în cea de-a doua jumătate a ei, pe tema, dovedită falsă, cel puțin până la acest moment, că ar fi existat un blat între PSD și AUR, care avea drept obiectiv aducerea candidatului AUR, George Simion, în cel de-al doilea tur de scrutin alături de candidatul PSD, Marcel Ciolacu, scopul principal al acestei manevre fiind acela ca, în finală, să se reitereze deznodământul alegerilor prezidențiale din anul 2000, astfel încât toate partidele anti-PSD să se ralieze candidatului PSD, pentru a nu risca o eventuală câștigare a alegerilor prezidențiale din România de către George Simion. Rezultatele de duminică, 24 noiembrie, arată că nu doar că acest blat nu s-a petrecut, ci că, în spatele acestui scandal, în subteranele politice și poate de altă natură, s-a construit un plan mult mai perfid, care a adus în turul al doilea un candidat considerat extremist, cvasinecunoscut, iar alternativa la acest candidat rămânând, ce să vezi, Elena Lasconi, de la USR.

 

Operațiunea „urmărește voturile”

În acest moment, sunt mai multe întrebări decât răspunsuri la chestiunea cum s-a ajuns în această situație, fără ca nimeni să observe din timp și, eventual, să contraatace un asemenea dezastru politic în care ne găsim. Însă, o posibilă explicație a situației de fapt poate fi găsită, conform principiului „follow the money”, în înțelesul „găsește voturile”.

Cele mai apropiate alegeri naționale care au avut loc în România, au fost cele locale, din data de 9 iunie, unde o semnificație deosebită au avut-o alegerile pentru președinții de consilii județene. „Jurnalul” a luat la mână județ cu județ, comparând distribuția voturilor la scrutinul din vară, pe candidații și pe partidele politice care au susținut acești candidați pentru ocuparea poziției de președinte de consiliu județean, cu distribuția voturilor din primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din data de 24 noiembrie 2024. Iar evoluția voturilor de la un scrutin la altul este mai mult decât spectaculoasă, putând da un răspuns la întrebările de mai sus. 

Necunoscutul Călin Georgescu, plasat pe primul loc al acestui tur de scrutin analizat, s-a aflat pe primul loc în preferințele votanților de duminică în 13 județe din România. Este vorba despre Tulcea, Constanța, Călărași, Prahova, Argeș, Suceava, Neamț, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Arad, Hunedoara, Alba și Sibiu. Aceste județe au fost câștigate, la alegerile din 9 iunie, exclusiv de către PSD și PNL, la scoruri uriașe. Acum, candidații prezidențiabili ai celor două partide au obținut, în cazul lui Marcel Ciolacu, maximum poziția a doua, iar în cazul lui Nicolae Ciucă, abia ultima poziție. 

 

13 județe adjudecate de Georgescu

În Tulcea, Călin Georgescu a luat 26,89% din voturi. Marcel Ciolacu a primit doar 20,99% din voturi, în condițiile în care, în 9 iunie, PSD obținea 38,66%. George Simion, de la AUR, a obținut, duminică, la Tulcea, 19,73% din voturi, în condițiile în care, în vară, AUR a fost votat de 16,87% dintre alegători. Elena Lasconi a primit la Tulcea 13,63% din voturi, în condițiile în care, în 9 iunie, USR era votat de 5,1%. Iar Nicolae Ciucă a fost votat de doar 7,26% dintre tulceni, în condițiile în care, la locale, PNL primea 30,28% din voturi. 

Aceleași evoluții spectaculoase există în toate celelalte județe câștigate de Călin Georgescu. În Constanța, Georgescu a luat 26,5%. Elena Lasconi a primit 19,45% (USR a luat la locale 10,91%).  Marcel Ciolacu s-a clasat abia pe a treia poziție cu 16,75% (PSD a luat în iunie 24,83%). George Simion a primit 14,56% din voturi (AUR a luat la locale 14,88%).

Mai departe, în județul Călărași Călin Georgescu a luat  26,17%. Marcel Ciolacu a primit 25,96 (PSD a luat în iunie 48,82%), George Simion a luat 16,59% (AUR a luat în iunie 9,94%), Nicolae Ciucă a primit 11,27% (PNL a luat la locale 30,02%), iar Elena Lasconi a luat 11,09% (USR a luat la locale 4,28%).

La Prahova, Călin Georgescu a primit 26,03% din voturi. Marcel Ciolacu a luat 19,53% (PSD a primit, în 9 iunie, 35,53%), Elena Lasconi a primit 18,2% (USR a luat la locale 11,16%), George Simion a luat 14,22% (AUR a luat la locale 10,81%), iar Nicolae Ciucă a primit 8,37% (PNL a luat în vară 27,6%).

În județul Argeș, Călin Georgescu a luat 24,85%, urmat de Marcel Ciolacu – 24,57% (PSD a luat la locale 44,01%), de Elena Lasconi – 18,03% (USR a luat la locale 23,46%), George Simion a luat 14,55% (AUR a luat la locale 11,47%), iar Nicolae Ciucă a luat 7,59% (PNL a luat la locale 23,46%).

Călin Georgescu a luat, în județul Suceava, 28,47%. Celelalte poziții au fost ocupate de Marcel Ciolacu – 22,84% (PSD a luat la locale 43,9%), de George Simion – 17,49% (AUR nu a avut candidat la localele din 9 iunie), de Elena Lasconi – 11,28% (USR a luat la locale 7,44%), iar Nicolae Ciucă a luat 8,71% (PNL a luat la locale 40,99%).

 

Fiefuri liberale și social-democrate, în criză de votanți

Lucrurile merg, în aceeași manieră, și în celelalte județe. Astfel, la Neamț, Călin Georgescu a primit 24,24% din voturi. Lista continuă cu Marcel Ciolacu – 23,56% (PSD a luat la locale 39,04%), cu George Simion – 16,55% (AUR a luat la locale 10,89%), cu Elena Lasconi – 15,43% (USR a luat la locale 8,15%) și cu Nicolae Ciucă - 8,29% (PNL a luat la locale 34,42%).

În Bistrița-Năsăud, Călin Georgescu a fost votat de 28,47% dintre alegători, urmat de Marcel Ciolacu – 18,2,84% (PSD a luat la locale 51,59%), de George Simion – 17,49% (AUR a luat la locale 6,15%), de Elena Lasconi - 11,28% (USR a luat la locale 5,18%) și de Nicolae Ciucă - 8,71% (PNL a luat la locale 35%).

Călin Georgescu a primit, în județul Maramureș, 22,64% din voturi. Pe celelalte locuri s-au clasat Marcel Ciolacu – 18.97% (PSD a luat la locale 33,07%), Elena Lasconi – 16,94% (USR a luat la locale 6,44%), George Simion – 15,95% (AUR a luat la locale 8,61%) și Nicolae Ciucă - 9,53% (PNL a luat la locale 30,39%).

În județul Arad, Călin Georgescu a luat 23,29% din voturi, urmat de George Simion – 17,24% (AUR a luat la locale 14%), de Marcel Ciolacu – 14,88% (PSD a luat la locale 39,04%), de Elena Lasconi – 14,59% (USR a luat la locale 8,61%) și de Nicolae Ciucă - 13,24% (PNL a luat la locale 26,06%).

În județul Hunedoara, Călin Georgescu a fost votat de 22,35% dintre cetățeni. Lista continuă cu Marcel Ciolacu – 22,1% (PSD a luat la locale 47,66%), cu George Simion – 18,65% (AUR a luat la locale 14,19%), cu Elena Lasconi – 14,62% (USR a luat la locale 5,87%) și cu Nicolae Ciucă - 8,2% (PNL a luat la locale 25,68%).

De asemenea, în județul Alba, Călin Georgescu a luat 21,89%, Nicolae Ciucă - 18,4% (PNL a luat la locale 50,8%), George Simion – 15,97% (AUR a luat la locale 14,7%), Marcel Ciolacu – 15,78% (PSD a luat la locale 24,68%) și Elena Lasconi – 14,14% (USR a luat la locale 6,01%).

În fine, Georgescu a luat în județul Sibiu 26,35%, urmat de Elena Lasconi – 23,58% (USR a luat la locale 12,21%), de Marcel Ciolacu – 11,94% (PSD a luat la locale 22,18%), de George Simion – 11,65% (AUR a luat la locale 10,64%) și de Nicolae Ciucă - 10,73% (PNL a luat la locale 35%).

 

Capitala și cinci județe, la „degetul mic” al Elenei Lasconi

Dacă în ceea ce îl privește pe Călin Georgescu, acapararea, fără explicație, a 13 județe rămâne un fapt halucinant, la fel de inexplicabilă este câștigarea de către Elena Lasconi a unor județe conduse, până acum de către liberali sau chiar de către social-democrați. Candidata USR a ieșit pe prima poziție în județele Timiș, Cluj, Brașov, Iași, Ilfov, precum și în toate cele șase sectoare ale municipiului București.

La Timiș, Elena Lasconi a obținut 28,4% din voturi, în condițiile în care USR a luat la alegerile locale din 9 iunie 36,93%. Călin Georgescu a luat 21,37%. George Simion a luat 13,9% (AUR a luat la locale 11,37%). Marcel Ciolacu a primit 13,88% din voturi, iar Nicolae Ciucă niciun procent, în condițiile în care, la locale, Alianța PSD-PNL a luat, la Timiș, 43,1% din voturi.

În județul Cluj, Elena Lasconi s-a clasat pe primul loc, cu 30,39%, în condițiile în care, la locale, PSD a obținut 17,2%. Călin Georgescu a luat 15,37%, George Simion a obținut 10,82% (AUR a luat la locale 10,61%). Marcel Ciolacu a luat 10,56% (PSD a luat la locale 15,17%), iar Nicolae Ciucă a luat 9,55% (PNL a luat la locale 40,06%).

În județul Brașov, unde, la locale, USR a luat 20,04% din voturi, Elena Lasconi a obținut 26,41%. Pe locul al doilea s-a clasat Călin Georgescu, cu 20,71%. Marcel Ciolacu a luat 14,77% (PSD a luat la locale 21.06%), George Simion a luat 11,76% (AUR a obținut la locale 8,32%), iar Nicolae Ciucă niciun procent (PNL a luat la locale 41,32%).

Lasconi a ieșit pe primul loc și în județul Iași, cu 24,63%, în condițiile în care, la alegerile locale din vară, USR obținea aici 13,95%. Pe locul secund, s-a calificat Călin Georgescu, cu 22,01%. Lista continuă cu Marcel Ciolacu – 18,46% (PSD a luat la locale 31,08%), cu George Simion – 12,8% (AUR a luat la locale 9,27%) și cu Nicolae Ciucă - 8,6% (PNL a luat la locale 34,37%).

De asemenea, și județul Ilfov a fost câștigat de Elena Lasconi, cu un scor de 25,59%, în condițiile în care, la data de 9 iunie, USR a luat 19,31%. Călin Georgescu a primit 23,56% din voturi, urmat de Marcel Ciolacu – 12,93% și de Nicolae Ciucă - 11,51% (Alianța PSD-PNL a luat în vară 59,25%), iar George Simion a obținut 12,47% (AUR a luat la locale 12,97%).

 

Unde s-au mutat bucureștenii care au votat anti-USR în vara lui 2024

La fel de incredibilă a fost distribuția voturilor la nivelul Capitalei. În Sectorul 1, Elena Lasconi a luat 38,32%, în condițiile în care, la alegerile pentru funcția de primar de sector, în 9 iunie, USR a obținut 35,91%. Pe locul doi s-a clasat Marcel Ciolacu – 13,35%, iar Nicolae Ciucă nu are niciun procent (Alianța PSD-PNL a luat la locale 36,6%). Călin Georgescu a luat 11,24%, iar George Simion 9,75% (AUR a luat la locale 7,11%).

În Sectorul 2, Elena Lasconi a luat 35,09% (USR a luat la locale 42,97%), iar Marcel Ciolacu a luat 15,89%, în timp ce Nicolae Ciucă nu a luat niciun procent (Alianța PSD-PNL a luat la locale 43,3%). George Simion a luat 10,12% (AUR nu a avut candidat de primar la Sectorul 2).

Elena Lasconi a luat, în Sectorul 3, 37,6% (USR a luat la locale 20,67%). Marcel Ciolacu a luat 14,46%, iar Nicolae Ciucă niciun procent (Alianța PSD-PNL a luat la locale 53,94%). Călin Georgescu a obținut 14,12%, iar George Simion 9,45% (AUR a luat la locale 4,76%).

Elena Lasconi a luat 34,24% în Sectorul 4 (la locale, USR a luat 19,6%). Călin Georgescu a obținut 16,22%. Marcel Ciolacu a luat 15,23%, iar Nicolae Ciucă niciun procent (Alianța PSD-PNL a luat la locale 60,25%). George Simion a obținut 10,08% (AUR a luat la locale 7,05%).

La Sectorul 5, Elena Lasconi a obținut 25,59%, în condițiile în care, la alegerile locale din vară, USR a luat 21,56%. Călin Georgescu a luat 23,56%. Marcel Ciolacu a luat 12,93%, iar Nicolae Ciucă 11,51%, în condițiile în care, la locale, Alianța PSD-PNL a luat 16,65%, iar George Simion a luat 12,47% (AUR a luat la locale 6,61%).

În Sectorul 6, Elena Lasconi a luat 27,99%, în condițiile în care, la locale, USR a luat 11,62%, Călin Georgescu a primit 19,47% din voturi, iar George Simion a luat 12,32% (AUR a luat la locale 5,91%). Marcel Ciolacu a luat 16,9%, iar Nicolae Ciucă niciun vot, în condițiile în care, la localele din 9 iunie 2024, Alianța PSD-PNL a obținut 72,89% din voturi.

 

Bilanț-șoc: Ciolacu și Ciucă au 1.751.997 de voturi mai puțin decât în 9 iunie

Concluzia care se poate trage, odată cu studierea acestor cifre, comparând cele două scrutinuri electorale care au avut loc la o distanță de mai puțin de jumătate de an între ele, este aceea că de la PSD, respectiv de la PNL, masiv, s-au transferat voturi către Călin Georgescu și către Elena Lasconi.

În județene adjudecate de Călin Georgescu, PSD a pierdut 443.906 voturi, iar PNL a pierdut 638.974 voturi. În același timp, în dreptul lui Călin Georgescu au apărut 656.967 de voturi.

De asemenea, față de scorul USR din vară, Elena Lasconi a obținut în primul tur al alegerilor prezidențiale cu 414.084 de voturi în plus. Și George Simion a luat cu 136.447 voturi mai mult decât AUR, la alegerile locale, din aceste județe. Astfel, PSD și PNL au pierdut, în aceste județe, în total, 1.082.880 de voturi, iar Elena Lasconi și Călin Georgescu au câștigat, împreună, pe lângă scorul USR din vară, 1.071.051 voturi. 

Mai departe, în județele și sectoarele Capitalei adjudecate de către Elena Lasconi, PSD și PNL au pierdut, față de alegerile locale, 669.117 voturi. Lasconi a câștigat, față de scorul USR din vară, 225.184 de voturi, iar George Simion alte 295.552 voturi. Călin Georgescu a acumulat, în aceste zone, 481.701 voturi.

Trăgând linie, se constată că, din vară și până pe 24 noiembrie, PSD și PNL au pierdut 1.751.997 voturi, iar Călin Georgescu și Elena Lasconi au câștigat, în plus, 1.807.936 voturi.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×