Rapoarte ce însumează peste 6.000 de pagini despre experienţele cu OZN-uri ale unor persoane, între care şi politicieni, în perioada 1994-2000, au fost date publicităţii recent în Marea Britanie, informează BBC online.
Într-unul dintre aceste rapoarte se descrie în detaliu cum Ministerul Apărării britanic a primit informaţii despre un obiect zburător neidentificat, de formă triunghiulară, care a plutit în aer deasupra locuinţei liderului Conservatorilor britanici, Michael Howard din Folkestone, comitatul Kent, în data de 8 martie 1997.
TRIUNGHIUL GIGANTIC
Martorii oculari au descris ciudatul obiect ca fiind aproximativ de mărimea a două avioane de pasageri.
Unul dintre ei, citat în raportul UFOMEK (UFO Monitoring East Kent), a făcut următoarea descriere: "Arăta ca un triunghi imens, mult mai mare decât un aeroplan sau ceva asemănător. Avea lumini pe tot exteriorul, un disc ataşat de coadă şi o lumină mai puternică în partea din faţă". Dar o fetiţă, pe numele Sophie, care e menţionată în secţiunea de declaraţii ale martorilor oculari, a fost prima care a "raportat" cazul. Ea a povestit că OZN-ul "părea că are un interes (...) în privinţa domnului Howard". Într-o anchetă a forţelor aeriene speciale britanice RAF făcută asupra cazului s-a ajuns la concluzia că nu a fost "nimic neobişnuit" în privinţa acelei apariţii. Publicarea raportelor despre apariţiile OZN-urilor în Marea Britanie este rezultatul unui proiect desfăşurat pe o perioadă de trei ani, între Ministerul Apărării şi Arhivele Naţionale.
ORIGINI ÎN ROMÂNIA
Între altele, Hovard are rădăcini în România, tatăl său, evreul Bernard Hecht, fiind din satul maramureşen Ruşcova, aflat la aproximativ 50 de kilometri de Sighetul Marmaţiei. Hecht a fugit în Anglia înaintea celui de-al doilea război mondial.
Comunitatea din Ruşcova a fost foarte dezamăgită de Hovard când, după ce a aflat unde şi ce ajunsese politicianul britanic, în 2005, el a refuzat invitaţia ruşcovenilor de a-şi vizita locurile de unde se trag părinţii lui şi unde-i sunt îngropaţi bunicii. Bieţii săteni, care i-ar fi dat înapoi nu numai averea părinţilor lui, ci l-ar fi cinstit şi cu titlul de Cetăţean de Onoare al comunei, s-au ales doar cu scuzele "englezeşti" ale unui politician foarte "ocupat".