Serviciile secrete britanice au autorizat, pentru prima oară, publicarea unei cărţi ce pleacă de la arhivele MI6 din perioada 1909-1949 şi dezvăluie o lume demnă de James Bond, notează AFP.
Keith Jeffrey, autorul "MI6", a avut acces exclusiv la arhive mergând de la înfiinţarea serviciului în 1909 până la începuturile războiului rece, în 1949.
Cele 800 de pagini ale sale descriu o lume de agenţi aventuroşi, capabili să arunce în aer vapoare, să se infiltreze în ţările europene sub ocupaţie nazistă, dar care îşi găseau şi timp pentru a sorbi o cupă de şampanie în compania unor femei frumoase.
Unul din spionii MI6 descrişi în carte, Bill "Biffy" Dunderdale, amator de femei şi de bolizi, era un prieten apropiat al creatorului lui James Bond, Ian Fleming, pe care pare a-l fi inspirat în crearea faimosului agent 007. Cartea lui Jeffrey confirmă, pentru prima oară, că scriitorii Graham Greene, W. Somerset Maugham şi Arthur Ransome au făcut parte din serviciile secrete.
Istoricul califică însă drept "mit" existenţa unui aşa-zis "permis de a ucide" - aşa cum deţine în film agentul 007 -, şi dă asigurări că MI6 a fost implicat numai în două asasinate în afara oricărui cadru legal. El pune totuşi în lumină şi operaţiuni extrem de sensibile ale serviciului, ai cărui agenţi au aruncat în aer cinci vapoare pentru a împiedica refugiaţi evrei să ajungă în Palestina, aflată atunci sub mandat britanic.
Jeffrey mai dezvăluie şi că MI6 şi-a spionat propriii aliaţi, inclusiv Statele Unite şi pe francezii din Rezistenţa condusă de Charles de Gaulle.
Cartea, notează Agerpres, descrie şi cariera lui Kim Philby, care a urcat toate eşaloanele MI6 înainte de a i se descoperi rolul de agent dublu în slujba Uniunii Sovietice şi apartenenţa la faimoasa reţea de spionaj de la Cambridge.
Fostul şef al serviciilor secrete britanice, Sir John Scarlett, pensionat anul trecut, a calificat apariţia cărţii drept "un pas de gigant (...), aşa cum nu s-a mai văzut şi nu vom mai vedea".
Citește pe Antena3.ro