Mâine se împlineşte o săptămână de când naveta americană Endeavour, cu şapte astronauţi la bord, a revenit pe Terra, după o misiune care a durat 16 zile.
Dar aventura nu s-a oprit aici. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, NASA a redirecţionat naveta de la Centrul Kennedy, situat în Florida, la baza Edwards, în deşertul Mojave. Aterizarea a avut loc duminică, 30 noiembrie, la orele locale 21:25 GMT, informează Mediafax. Pentru întoarcerea în Florida, NASA trebuie să suporte cheltuieli în valoare de două milioane de dolari, bani care acoperă cheltuielile necesare transportului navetei cu ajutorul unei aeronave Boeing 747. Dintre cele 16 zile de misiune, Endeavour a petrecut 12 zile ataşată de Staţia Spaţială Internaţională, căreia i-a distribuit, între altele, echipamente necesare pentru creşterea capacităţii de găzduire, de la trei la şase astronauţi – două cabine de dormit, un echipament pentru exerciţii fizice, o toaletă, două cuptoare pentru încălzirea hranei, un frigider pentru alimente şi băuturi, precum şi un congelator şi un cuptor pentru experimentele ştiinţifice. Naveta a transportat pe ISS şi un sistem de reciclare a urinei în apă potabilă, denumit "regenerator de apă", care reprezintă o etapă majoră pentru trecerea la o generaţie nouă de sisteme similare, ce vor putea fi folosite în viitor de expediţiile umane pe Lună sau pe Marte. În timpul celor patru ieşiri pe orbită a echipajului american de pe Endeavour, a fost reparat sistemul de rotaţie al uneia dintre cele trei antene solare ale ISS, defectat în 2007, şi au fost instalate două antene GPS deasupra laboratorului japonez Kibo, precum şi o nouă cameră video pe una din grinzile ISS.
Misiune organizată pentru jupiter
Agenţia Spaţială Americană a început pregătirile oficiale pentru realizarea unui studiu aprofundat şi fără precedent asupra planetei Jupiter. În cadrul misiunii care a primit numele Juno, o navetă spaţială americană va fi plasată pe orbita polară eliptică a lui Jupiter pentru a analiza formarea, evoluţia şi structura planetei. "Jupiter reprezintă arhetipul planetelor gigant din sistemul nostru solar. Acest corp s-a format foarte devreme, captând mare parte din materia rezultată după formarea Soarelui. Masa acestei planete îi permite să-şi păstreze «compoziţia» originală, oferindu-ne nouă o modalitate de a descoperi istoria sistemului nostru solar", a declarat Scott Bolton, unul dintre oamenii de ştiinţă care lucrează, la Institutul de cercetare din San Antonio, la proiectul Juno. NASA intenţionează să lanseze naveta, la bordul rachetei Atlas, de la baza Agenţiei din Cape Canaveral, Florida. Evenimentul a fost anunţat pentru luna august 2011, naveta urmând să ajungă la Jupiter, cinci ani mai târziu şi să înconjoare planeta de 32 de ori, zburând deasupra norilor de hidrogen, heliu, metan, apă, amoniac şi praf. Misiunea propriu-zisă a navetei, primul vehicul spaţial care se va alimenta exclusiv cu energie solară, este estimată la o durată de un an de zile, informează NASA.Actorii săptămânii: venus, luna, Jupiter
La începutul acestei săptămâni a avut loc unul dintre cele mai spectaculoase şi mai frumoase evenimente: Luna, aflată în faza de creştere, a eclipsat, timp de o oră, strălucitoarea planetă Venus. În aceeaşi zi, a mai avut loc un fenomen senzaţional – Venus s-a aflat în conjuncţie cu Jupiter, dinstanţa dintre cele două planete fiind de doar două grade. În această fotografie, făcută luni, 1 decembrie, se pot observa cele două planete – Jupiter, în stânga, Venus, în dreapta – pe cerul oraşului Nairobi din Kenya.Enceladus "scuipă" apă
Oamenii de ştiinţă americani susţin că au descoperit apă (sub formă de vapori şi particule de gheaţă) pe Enceladus, una dintre lunile planetei Saturn. Observaţiile recent efectuate de sonda Cassini (aflată pe Saturn de mai bine de patru ani) şi de sistemul său performant UVIS arată că urmele de vapori de apă sunt cauzate de o sursă de apă aflată undeva în centrul lui Enceladus. Potrivit oamenilor de ştiinţă, "comportamentul" gheizerelor de pe această lună susţine un model matematic prin care vaporii de apă sunt "aruncaţi" la suprafaţa acestui corp, dintr-un rezervor cu lichid, prin intermediul unor supape.Monitorizarea creierului piloţilor
NASA a anunţat lansarea unui program de monitorizare a activităţii creierului piloţilor. Cercetarea, care este efectuată de către Centrul de cercetare Glenn din cadrul Administraţiei Naţionale pentru Spaţiu şi Aeronautică, are scopul de a identifica momentele de stres, oboseală şi distragere a atenţiei piloţilor. Experţii vor folosi un sistem spectroscop şi alte tehnologii din domeniul imagisticii, instrumente cu ajutorul cărora vor fi măsurate viteza de circulaţie a sângelui la nivelul cortexului, precum şi concentraţia de oxigen din sânge.Satelit pentru cercetare ştiinţifică
China a lansat, la începutul acestei săptămâni, un satelit care va fi folosit pentru observaţii ştiinţifice din domeniile agricol şi umanitar. Satelitul Yaogan IV, aflat la bordul rachetei Long March-2D, a fost lansat de la Centrul Jiuquan din nord-vestul provinciei Gansu, informează agenţia de ştiri Xinhua. Informaţiile pe care le va trimite la sol vor cuprinde evaluări ale resurselor naturale, ale productivităţii agricole, precum şi estimări legate de prevenirea dezastrelor şi acordarea primului ajutor în caz de calamităţi.Citește pe Antena3.ro