x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Live video: Eveniment inedit, eclipsă totală de Lună

Live video: Eveniment inedit, eclipsă totală de Lună

19 Dec 2010   •   16:28
Live video: Eveniment inedit, eclipsă totală de Lună
Sursa foto: /www.nasa.gov

O eclipsă totală de Lună va fi vizibilă marţi, începând cu ora 7.41 GMT, în America, Europa şi o parte din Asia, dacă cerul va fi senin, informează AFP. Din America de Nord în Islanda, eclipsa totală de Lună va fi observabilă mai mult de o oră (de la 7.41 la 8.53 GMT) în noaptea dintre 20 şi 21 decembrie. Locuitorii Americii de Nord, Groenlandei şi Islandei o vor putea observa cel mai bine, a precizat astronomul american Fred Espanak.

O eclipsă de Lună nu poate avea loc decât atunci când este Lună plină. Când Soarele, Pământul şi Luna sunt perfect aliniate, astrul nopţii poate fi privat de lumina solară, pentru o anumită perioadă de timp, atunci când trece în conul de umbră al Pământului.

"Eclipsa totala de Luna din 21 decembrie 2010 va incepe la ora 07:29 (ora Romaniei), cand Luna va intra in penumbra Pamantului. Cum penumbra este foarte difuza acest moment nu se va putea observa. Intrarea lunii in umbra se va produce la 08:32 cand vom putea vedea cum partea stanga a discului Lunii va pierde din luminozitate. Faza de totalitate, cand Luna va fi scufundata total in umbra planetei noastre de fapt partea cea mai spectaculoasa eclipsei, se va produce intre 09:40 si 10:53. Eclipsa se termina la ora 13:04 cand Luna isi va recapata luminozitatea initiala. Aceasta eclipsa de Luna NU se vede in Romania. In 2011 se vor produce doua eclipse vizibile din tara noastra: pe 4 ianuarie o eclipsa partiala de Soare iar pe 15 iunie o eclipsa totala de Luna.", a declarat pentru Jurnalul Naţional, Adrian Şonka - anstronom coordonator la Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu.
În Europa de Vest şi estul continentului sud-american, numai primele faze ale eclipsei vor fi vizibile, în timp ce din Japonia vor putea fi observate ultimele etape ale fenomenului.Eclipsele de Lună nu prezintă niciun risc pentru ochi, spre deosebire de cele solare, pentru care se recomandă purtarea unor ochelari speciali. 

×
Subiecte în articol: eclipsa