La 27 noiembrie, când nord-americanii sărbătoresc Ziua Recunoştinţei cu bucate alese, zece oameni, aflaţi la 350 de kilometri deasupra Terrei, nu au fost privaţi de un asemenea festin, chiar dacă merindele lor păreau parcă scoase dintr-un film SF.
Carne de curcan afumată şi iradiată, rădăcină de cartof dulce glasată şi stabilizată termic, fasole verde rehidratabilă şi ciuperci, porumb proaspăt, budinca din turtă de mălai şi prăjitura tradiţională cu mere galbene, sirop de arţar, fulgi de ovăz şi migdale tăiate mărunt. O parte din aceste bucate poate că sună în regulă, dar nici una dintre ele nu a avut, de fapt, nici un gust, scrie presa americană, în câteva articole despre modalitatea în care nouă astronauţi americani şi cosmonautul rus, membri ai Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) şi ai navetei Endeavour, au servit masa cu ocazia Zilei Recunoştinţei (Thanksgiving Day, sărbătorită de americani în seara celei de-a patra zi de joi a lunii noiembrie, n.r.).
"SUFRAGERIA" DIN MODULUL HARMONY. Bucatele au fost pregătite la Centrul Spaţial Johnson din Houston, SUA, ambalate în pungi ermetice şi trimise în spaţiu, la circa 350 de kilometri deasupra Terrei încă de la mijlocul lui noiembrie, la bordul navetei Endeavour. La 27 noiembrie, de Ziua Recunoştinţei, cele şapte porţii au fost împărţite frăţeşte în "sufrageria" improvizată la bordul ISS, în modulul Harmony (care leagă cele trei laboratoare ale Staţiei Spaţiale). Într-un spaţiu mai înghesuit, astronauţii fiind înconjuraţi de stingătoare de incendiu şi de măşti de gaze (măsuri de precaţie necesare).
PROCEDURI. Astronauţii nu au avut însă nimic de reproşat. Oricum nu au stat aşezaţi la o masă, ci au plutit în spaţiul acela de imponderabilitate de la bordul ISS. Nu s-au plâns nici de lipsa aromelor naturale sau de prospeţimea mâncării servite în tăviţe metalice prinse de costum sau de pereţii modulului. Hrana lor trebuie să nu conţină nici un fel de bacterii, din acest motiv pregătirea şi ambalarea alimentelor au necesitat anumite proceduri. S-a insistat asupra procedurilor de iradiere (cum a fost cazul curcanului), de deshidratare a legumelor (fasolea verde şi ciupercile au fost uscate şi îngheţate) sau de încălzire la aproximativ 250 de grade timp de o jumătate de oră (în cazul desertului). "Poate fi numită hrană spaţială, dar, de fapt, este foarte gustoasă", a declarat căpitanul Endeavour, Chris Ferguson, militar de carieră. Americanul recunoaşte că este obişnuit cu acest gen de hrană pe care un om obişnuit nu ar găsi-o atât de savuroasă. Ceaiul rece a fost servit, după caz, din pungi de plastic etanşe, care se pot ataşa uşor de costumul astronauţilor. Doi dintre ocupanţii de pe Endeavour au ales însă să bea lichidul răcoros, îndulcit cu zahăr şi păstrat în noul frigider de pe ISS, pentru a le stăvili setea, din pahare mari, realizate dintr-un material special. Astronauţii nu au fost autorizaţi de NASA să folosească, pentru băut, apa provenită de la sistemul de purificare, care transformă urina în lichidul atât de vital vieţii. Astronauţii au petrecut clipe de neuitat şi nimeni nu se gândea la ziua următoare, când echipajul de pe Endeavour avea să-şi ia rămas-bun şi să se întoarcă acasă, pe Terra.
Obiceiuri
Când sunt pregătite astfel de bucate care trebuie trimise la sute de kilometri deasupra Terrei, "se pierd aromele mirodeniilor şi gustul natural al mâncării", spune Michele Perhonok de la NASA. Meniul obişnuit al echipajului de pe ISS, a cărui misiune este de şase luni, se repetă la fiecare 16 zile.Citește pe Antena3.ro