Muzeul Ştefan cel Mare

Muzeele din România rămân încet, încet fără vizitatori. La Muzeul Judeţean "Ştefan cel Mare" din Vaslui, istoria prăfuită, obiceiurile româneşti practicate din ce în ce mai puţin aşteaptă cu încredere să fie învăţate de noi generaţii.

Vaslui – un oraş mic din Podişul Moldovei, în care viaţa se desfăşoară cu un calm tipic. În centru, într-o sâmbătă însorită, Muzeul "Ştefan cel Mare" îşi aştepta vizitatorii. Muzeografii păreau nerăbdători să le dezvăluie grupurilor de copii momentele de glorie din istoria acestor locuri, secrete etnografice ale oamenilor de aici sau opere de artă rezultate din amestecul magic "linie, punct, culoare". Într-o zi obişnuită nu trec pragul mai mult de cinci vizitatori. Poate clădirea care adăposteşte muzeul nu-i atrage, poate vitrinele sunt prea demodate şi prea sobre.

OBICEI ŞI PORT. Nu ne-am lăsat intimidaţi de aparenţe şi am intrat. La parter, în spatele imenselor geamuri de sticlă, am observat câteva obiecte care îşi continuă parcă îndeletnicirile pentru care au fost meşteşugite. În secţia de etnografie a muzeului am descoperit rând pe rând, într-o călătorie de-a lungul anevoioasei evoluţii a omului, imagini de ansamblu ale ocupaţiilor ţăranilor din Vaslui. Colecţia, adunată de muzeografi încă de la înfiinţarea muzeului, în 1975, este compusă din unelte agricole, piese folosite pentru pescuit, creşterea albinelor şi a animalelor, elemente specifice cultivării şi prelucrării strugurilor, dar şi ustensile atât de folositoare ţesutului de costume populare.

MAŞINA TIMPULUI. Câteva trepte ne despart de secţia de istorie. Încă de la intrare, privirea lui Ştefan ne urmăreşte, dintr-o pictură, paşii nesiguri, care parcurg mult prea repede mii de ani de istorie. Unelte, vase din cultura Cucuteni, figurine zoomorfe şi antropomorfe, arme şi bijuterii... Toate acestea stau înşirate cuminţi în vitrinele din lemn şi sticlă, parcă voind să povestească despre oamenii din epoca pietrei sau a bronzului, despre locuitorii Daciei libere şi popoarele migratoare.

Colţul care ilustrează celebra bătălie de la Podul Înalt din 1475 întregeşte tabloul în care muzeografii au instalat ansamblul de exponate care amintesc de târgul Vasluiului din perioada marelui domnitor, cu negustori şi boieri, cu răzeşi şi buciumeni, cu Biserica domnească "Sf. Ioan Botezătorul" şi curţile domneşti ale voievodului. La acea vreme Moldova avea propriile-i graniţe, Vasluiul apărea pentru prima dată în documente, iar Ştefan i-a oferit o şi mai mare greutate. Voievodul a construit aici o curte domnească din care, din păcate, astăzi nu mai există multe urme – situl în care a fost descoperită se deteriorează pe zi ce trece în primul rând din cauza indiferenţei. De altfel, ultimele săpături au fost făcute cândva în anii ’90.

MERITUOŞI. Vasluienii nu se mândresc numai cu Ştefan. Două "noduri" în firul istoric vorbesc despre Regimentul 7 Racova, condus în 1877 de sergentul Constantin Ţurcanu, cunoscut din poezia lui Vasile Alecsandri sub numele de Peneş Curcanu. În al doilea război mondial, regimentul a intrat în armata a IV-a, condusă în luptă de generalul Constatin Prezan. Îndrăgostit de zona Moldovei, Prezan şi-a cumpărat o moşie în apropiere de Vaslui, unde s-a retras până la moarte. Astăzi, conacul său de la Schinetea îşi capătă culoarea şi decorul de altădată, cu ajutorul nepoatei generalului, doamna Olga Macarie, care l-a inclus în circuitul muzeal.

RECUNOAŞTERE. Donatori şi istorici locali au pus spre păstrare în vitrine câte o "bucată" din viaţa diferitelor personalităţi vasluiene care s-au făcut cunoscute pe plan naţional şi poate chiar internaţional. Am făcut cunoştinţă cu fraţii Nicolae şi Gheorghe Lupu. Primul – ministru al Muncii şi iniţiatorul Legii asistenţei sociale. Al doilea – academician şi doctor în medicină, fondatorul hematologiei în România. Urmând cursul indicat de muzeograf "îl cunoaştem" pe academicianul Dumitru Bagdasar, care a pus bazele neurochirurgiei în ţara noastră. Din vitrina de vizavi ne studiază parcă o siluetă – costumul de explorator al academicianului Emil Racoviţă. Alături, o servietă ciudată, cu sticluţe şi eprubete – trusa de călătorie a cercetătorului. Bineînţeles că din colţul "Persoane foarte importante" nu putea să lipsească actorul Constantin Tănase, pe care îl puteam vedeam parcă la biroul său din lemn masiv, ascultând romanţe la pick-up-ul din spate şi completând pe marginea unor scenete pe care avea să le joace la Teatrul Cărăbuş. Ne desprindem cu greu din amestecul straniu de istorie, ştiinţă şi artă şi ne îndreptăm spre cel din urmă popas al călătoriei.

LINIE ŞI... PUNCT. La ultimul etaj se află secţia de artă modernă, care găzduieşte peste 160 de piese de pictură, sculptură şi grafică, realizate de artişti de nivel naţional. Un element impresionant al secţiei de artă este Camera Sacră, în care cartea bisericească şi pictura religioasă a lui Vasilian Doboş se împletesc într-un aranjament în care elementele grafice merg către simbol, în care totul tinde către metaforă.