x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Zeci de mii volume British Library, gratis pe Internet

Zeci de mii volume British Library, gratis pe Internet

09 Feb 2010   •   00:00

Peste 65.000 de volume de literatură din secolul al XIX-lea găzduite în colecţiile British Library vor fi disponibile online, până în primăvară, utilizatorii având posibilitatea de a le descarca gratuit.

Posesorii e-reader-ului Kindle, scos pe piaţa de compania Amazon, vor putea citi opere scrise de Charles Dickens, Jane Austen şi Thomas Hardy, dar şi de alte sute de alţi autori mai mult sau mai puţin celebri

Proiectul acestei biblioteci online, finanţat de Microsoft, este una dintre cele mai recente iniţiative în ceea ce priveşte digitalizarea operelor literare.

În timp ce alte servicii, precum Google Books, oferă internauţilor posibilitatea de a descărca diferite cărţi în format electronic, fără acordul posesorilor legitimi ai drepturilor de autor, cei care vor folosi noul serviciu al British Library vor putea citi pagini din cărţile originale, aflate în colecţiile instituţiei.

Majoritatea cărţilor disponibile pentru posesorii de Kindle sunt semnate de autori contemporani, deoarece sunt mai profitabile pentru publisheri. Multe companii nu au stabilit care ar fi taxele pentru cărţile mai vechi, pentru care nu deţin drepturi de autor.

Potrivit Timesonline, cărţile de la British Library vor fi disponibile gratuit pe internet, utilizatorii vor putea comanda ediţiile tipărite de pe platforma Amazon.com.

Microsoft şi British Library, care este obligată prin lege să cumpere cel puţin un exemplar din fiecare carte publicată în Marea Britanie, au scanat numeroase volume în ultimii trei ani. Prima partea digitalizării a cuprins cărţi din secolul al XIX-lea, deoarece acestea nu se află sub protecţia drepturilor de autor şi pot fi oferite gratuit. Drepturile de autor expiră la 70 de ani de la moartea scriitorului.

Oficialii bibliotecii, instituţie pe care guvernul britanic o finanţează anual cu o sumă de 113 milioane de euro, nu au făcut publică suma primită de la Microsoft, declarând doar că "este foarte generoasă".

Circa 40% din totalul volumelor de literatură din secolul al XIX-lea ale bibliotecii, care sunt acum digitalizate, nu sunt disponibile în alte biblioteci publice şi sunt greu de găsit în anticariate sau pe internet.

 

×
Subiecte în articol: redactie