Ținta pentru energie regenerabilă a fost ridicată la circa 38% pentru a ne câștiga independența energetică.
"România și-a propus ținte ambițioase, e adevărat, refăcute, pentru energie regenerabilă. Dacă prin Planul Național de Investiții, Energie și Schimbări Climatice și-a propus o țintă de 30,7% la sfârșitul anului 2021, prin PNRR ținta am ridicat-o la 34%, și acum ne gândim să o aducem spre 36-38% pentru a impulsiona și mai mult investițiile în energie regenerabilă.
De ce avem nevoie de energie regenerabilă? Am văzut în această criză energetică, când dependența de resurse fosile de Federația Rusă a creat mari probleme în Europa, chiar în întreaga lume, că energia regenerabilă este o sursă de energie curată și ieftină", spune acesta.
Capacitatea instalată de energie regenerabilă prin panouri fotovoltaice la persoane fizice este de 650 MW.
"Prin transpunerea Directivei UE 944 am încurajat oamenii să-și pună pe casă panouri fotovoltaice și am ajuns la o cifră de peste 650 MW instalat, într-un an. Am văzut o nouă lansare a Fondului de Mediu, asta înseamnă practic o dublare într-un an a acestei capacități. Vorbim la sfârșitul anului viitor de 1,2 GW de energie fotovoltaică, pe care o va produce numai populația.
Asta vine în relație și cu datele pe care Transelectrica ni le-a dat, de reducere a consumului populației. Tot ce punem noi în capacități de tip prosumer nu sunt dispecerizabile, nu se văd. Reducem presiunea pe sistemul energetic național prin faptul că oamenii își produc singuri energia. Este mult mai ieftin iar schimbarea legislativă a încurajat acest lucru pentru că este o compensare a energiei active între energia pe care o consumă și cea pe care o preia de la furnizor.
Tot pentru prosumer, același distribuitor, dacă produci mai mult și ai mai multe locuri, eu am producție într-un anumit loc dar pot să mă scad cu ea pe mai multe locuri de consum, pe aceeași arie a distribuitorului. Încă un avantaj pentru a încuraja punerea de panouri fotovoltaice. Ce înseamnă prosumer? Înseamnă până la 200 KW capacitate instalată, nu numai persoane fizice, ci și persoane juridice, IMM-uri, capacități mici și medii de producție care își pot minimiza costurile cu energia electrică", precizează demnitarul.
Virgil Popescu a explicat proiectele și finanțările pentru energia regenerabilă.
"S-a lansat call-ul de proiecte prin PNRR pentru capacitățile mai mari de producere a energiei electrice. Vorbim și de prosumeri și, mai mult, de ajutoare de stat până în 15 milioane de euro care poate duce la o capacitate instalată în jur de 30 MW. Avem proiecte care pot fi finanțate de 3GW. S-a finalizat parțial evaluarea acestor proiecte, am trimis notificări pentru semnarea de contract, suntem în procedură de semnare contracte și evaluare din urmă. Ne dorim să terminăm într-o lună și ceva și să se apuce de instalarea acestor proiecte. În doi ani vorbim de un termen estimat de finalizare a acestor contracte de aproximativ 3 GW de energie fotovoltaică.
Am ridicat țintele pentru că se poate, și suntem convinși că energia regenerabilă, care este unul din pilonii de bază ai planului nostru energetic național, va fi de viitor. Prin Fondul de modernizare, pe lângă centralele pe gaz și pe lângă cei 747 MW care sunt deja aprobați pentru Complexul Energetic Oltenia, am aprobat, în 31 martie, alte scheme la BERD împreună cu Digi Competitions, și vorbim de alte 2 miliarde de euro pentru care lucrăm cu cei de la STS și este spre finalizare pentru aplicațiile informatice. În cursul lunii iunie vom da drumul la alte call-uri de proiecte.
Sunt 500 de milioane de euro pentru IMM-uri pentru autoconsum, alte 500 de milioane de euro pentru UAT-uri și instituții publice pentru autoconsum, alte 500 de milioane de euro se duc către industria agricolă. Vor fi derulate prin AFIR. Mai avem încă 500 de milioane de euro pentru producerea de energie regenerabilă", spune ministrul Energiei.
Schemele aprobate prin Fondul de modernizare sunt întârziate din cauza procedurii.
"Cum funcționează Fondul de mordenizare? Există două întâîlniri pe an ale BEI care coordonează Fondul de modernizare. Comitetul investițional la începutul anului și la sfârșitul anului, când se aprobă schemele de finanțare care în prealabil trebuie aprobate, dacă sunt până în 15 milioane de euro, de către Consiliul Concurenței național sau de către Digi Competition. Dacă în această perioadă schemele nu sunt pregătite ai sărit de această aprobare și trebuie să aștepți următoarea. Avem aprobarea de la începutul anului pentru aceste 2 miliarde și vom da drumul la aceste scheme de energie regenerabilă.
Am semnat deja primele contracte pentru distribuții pentru că în paralele cu producția trebuie să avem grijă de întărirea rețelei de transport și cea de distribuție. Transelectrica a semnat 470 de milioane de euro pentru întărirea rețelelelor pentru diverse investiții pe care le-au programat prin Fondul de modernizare. Și am semnat proiecte de 270 de milioane de lei pentru distribuții. Electrica a fost unul din distribuitorii care au proiecte finanțate, dar toți distribuitorii au la dispoziție 1,1 miliarde de euro aprobate de anul viitor pe procedură de derulare a call-urilor de proiecte continuă, nu trebuie să le lansăm și relansăm, ele sunt continue. Dorim să fie cât mai multe proiecte, în așa fel încât să nu avem probleme cu rețelele de distribuție acolo unre prosumerii își instalează acasă, unde IMM-urile își instalează panouri fotovoltaice pentru a-și reduce costurile. Urmărim atât producția la nivel mic, cât și la nivel mare dar și transportul și distribuția", explică Virgil Popescu.
Nu sunt probleme legate de finanțare dar ministerul Energiei are deficit de personal care se ocupă de schemele de ajutor de stat.
"Pentru prima oară putem spune că nu este o problemă de surse de finanțare. Da, sunt probleme logistice, de capacitate administrativă a administrației centrale. La ministerul Energiei, cu 24 de oameni pe care îi avem pe Direcția de ajutor de stat trebuie să gestionăm zeci de miliarde de euro, nu este ușor, avem aprobat de către guvern o suplimentare a schemei dar procedurile administratie de scoatere la concurs a posturilor de angajare durează.
În paralel, MIPE derulează mai mulți bani dar au în jur de 1.000 de oameni. Ne adaptăm din mers dar sunt convins întârzierile vor fi recuperate. Vrem să periem ghidurile astfel încât să nu mai stăm cu atâta birocrație, să verificăm proiectele la nivel de minister, care sunt oricum verificate de către distribuitor pentru că altfel nu pot debita energia în rețea. Și vrem, împreună cu autoritatea de reglementare să încheiem parteneriate cu Asociația distribuitorilor", conchide ministrul.