Performanţele alpinismului subteran

Speologia – spun cei cărora le place să romanţeze datele ştiinţei, se ocupă de studiul şi explorarea celui de al optulea continent al globului terestru. Această parte nevăzută a planetei Pământ se află chiar sub picioarele noastre, în subteran, acolo unde natura, în truda ei multimilenară, a deschis, perforând calcarele, impresionantele catedrale din piatră şi miile, sutele de mii de galerii ale acestui nesfârşit şi încă atât de puţin cunoscut labirint al adâncurilor. Sunt petele de întuneric de pe harta lumii noastre, cum obişnuiesc să mai spună, folosind din nou metafora, specialiştii domeniului.

Biospeologia ştiinţifică s-a născut, cum bine se ştie, în România prin autoritatea şi digilenţele marelui savant Emil Racoviţă, ţara noastră oferind deopotrivă un excelent teren de studiu şi prospecţiuni. O dovedeşte numărul impresionant al peşterilor descoperite, 2.000 până în 1976 şi mai mult de 11.000 spre sfârşitul anului trecut. Numai în 1988 au fost identificate peste 300 de peşteri noi. Pe lângă acestea, Peştera Vântului din judeţul Bihor a ajuns la o lungime de 38 de kilometri (record naţional absolut), iar avenul din Poeniţa, în acelaşi judeţ, are o adâncime de peste 270 de metri.

Ei bine, despre munca speologilor, despre această meserie a bărbaţilor între bărbaţi, plină de frumuseţe, dar şi de riscuri şi momente dramatice, s-a scris de nenumărate ori. Dar, de fiecare dată, reporterul a fost tentat să aducă în atenţia cititorilor săi fie descoperirea unor noi peşteri, fie să prezinte temeritatea şi aventura acestor cercetători ai subteranului. Tocmai de aceea, interlocutorii noştri, Dan Dancău, directorul Insitutului de speologie "Emil Racoviţă", şi cercetătorul Cristian Goran ne-au rugat să facem cuvenitele precizări, să arătăm cu alte cuvinte că speologia cuprinde azi o arie mult mai largă de preocupări şi că ea este în primul rând racordată unor comenzi şi cerinţe ale economiei naţionale.

Am aflat astfel, nu fără uimire, că majoritatea peşte­rilor identificate reprezintă opera speologilor amatori, în număr de peste o mie, conduşi şi instruiţi de specialiştii institutului şi grupaţi în 52 de cluburi de speologie, afiliate Federaţiei române de turism alpin. Aceşti bărbaţi ai curajului, de vârste şi profesiuni diferite (muncitori, studenţi, tehnicieni, profesori, militari), practică speologia din simplă pasiune, din dragoste pentru natură şi poate şi deoarece – au fost de părere gazdele noastre – muntele nu mai oferă demult zone necunoscute, în timp ce explorarea subterană este încărcată de farmecul ineditului şi gustul tare al aventurii. Descoperitorul unei peşteri încearcă marea satisfacţie de a păşi pe un teren virgin, cum puţine au mai rămas pe solul planetei. Mai notăm că anual se desfăşoară o reuniune naţională a speologilor sportivi în care sunt prezentate comunicări şi sunt distribuite premii şi trofee, eveniment despre care, trebuie să o recunoaştem, s-a vorbit puţin atât în presă, cât şi la radio şi televiziune. Din rândul acestor temerari exploratori face parte, de pildă, şi echipa de speologi scafandri care în 1981 a descoperit în Munţii Apuseni Peştera cu Morminte. Aici, după o extrem de dificilă traversare a unui sifon (galerie inundată), cercetătorii au avut marea surpriză de a păşi într-o necropolă neolitică, de unde au fost apoi scoase la suprafaţă numeroase relicve arheologice, urne, vase ceramice de cult, podoabe.

În ceea ce priveşte activitatea speologilor amatori, aceasta cuprinde, cum arătam mai sus, o tematică foarte largă. Iată câteva din preocupările curente ale institutului: cunoaşterea mineralelor specifice domeniului subteran; studiul reţelelor de apă şi descoperirea rezervelor de apă din zone carstice; studiul biospeolo­gic al subte­ranului (au fost descoperite noi medii de viaţă – bioto­pul hiporeic, biotopul litoclazic, biotopul higropetric – ca şi numeroase genuri şi specii cavernicole), optimizarea reîmpăduririi zonelor calcaroase prin studii de biologia solului, de a-şi îmbogăţi zestrea intelectuală cu exemple concrete din paleontologie, geologie, istorie naturală. Câte persoane avide de cunoştinţe şi informaţii ştiinţifice n-ar fi interesate, bunăoară, să vadă la faţa locului fauna cavernicolă descoperită în Peştera de la Movile pe litoralul Mării Negre. Aici – cum am mai avut prilejul să o spunem – au fost găsite mai multe specii de troglobiote, unice în lume, specii adaptate la viaţa din subteran. Aceste veri­tabile fosile vii au fost nevoite să migreze în subteran în perioada terţiară, domeniul subteran asigurându-le condiţii de viaţă asemănătoare celor existente înainte de sosirea gheţarilor.

În multe judeţe, ni s-a spus în continuare, s-a înţeles importanţa turistică şi educativă a peşterilor, solici­tându-se în acest scop serviciile Institutului de speologie, singurul în măsură să întocmească proiectele de amenajare. Dar din motive greu de înţeles, după entuziasmul începutului, solicitanţii, mulţi dintre ei, au abandonat proiectul. Nu la fel au procedat de pildă gospodarii judeţului Alba, activi şi interesaţi în efectuarea anuală a unor lucrări de întreţinere şi modernizare a Peşterii de la Scărişoara. Un exemplu în legătură cu rentabilitatea unei asemenea investiţii. Costul lucrării a totalizat 7 mi­lioane de lei, estimându-se că banii vor fi recuperaţi în şapte ani, dar amortizarea cheltuielilor s-a făcut în numai doi ani.

Evident, a ţinut să precizeze speologul Cristian Goran, în această privinţă, institutul are în vedere peşterile reprezentative, deci importante prin va­loarea lor ştiinţifică şi peisagistică. E vorba de peşteri cu ca­vernament gigantic, cu râuri subterane şi cascade spectaculoase, cu speleoterne şi mineralizaţii rare. În nu puţine asemenea goluri carstice au fost găsite urme de locuire, tezaure şi picturi murale (peşterile Cuciulat, Ciur-Izbuc, Topolniţa, Adam, Gaura Chindiei, Gheţarul de la Vârtop). Mai notăm apoi că în peste 250 de peşteri au fost descoperite specii de animale rare, iar în peste 300, asociaţii faunistice importante. Dar din păcate – a ţinut să ne mai declare speologul Cristian Goran – uneori peşteri insuficient cercetate şi deloc amenajate sunt trecute în reţeaua turistică fără să se solicite serviciile Institutului de speologie. Prin asemenea măsuri arbitrate, locale, vi­zitatorii sunt expuşi unor grave pericole, iar patrimo­niul faunistic riscă să fie deteriorat iremediabil. O greşită înţelegere a situaţiei de fapt o demonstrează şi unii autori de ghiduri turistice care adresează invitaţii pentru vizi­tarea unor peşteri-laborator, închise publicului larg. Iată câteva exemple: la Porţile de Fier, o reclamă turistică rutie­ră ne invită să vizităm Peştera Cloşani, unde funcţionează un laborator speologic subteran şi care este interzisă vi­zitatorilor. În judeţul Gorj, harta turistică din faţa Oficiului Judeţean de Turism propune drumeţilor să viziteze Peştera Cioaca cu Brebenei, şi ea închisă marelui pu­blic. Sunt recomandate, de asemenea, turiştilor peşteri deo­sebit de dificile şi periculoase (cu viituri, prăbuşiri de blocuri). O mai strânsă colaborare între Institutul de speologie, Oficiul Naţional de Turism şi Comisiile po­pu­­lare judeţene şi orăşeneşti ar pune capăt acestor păgubitoare oferte tu­ristice, ce periclitează viaţa vi­zitatorilor şi duc la distrugerea patrimoniului speolo­gic al României.

În sfârşit, e locul să amintim în relatarea noastră că speologii, cunoscuţi şi recunoscuţi pe plan mondial pentru activitatea lor de excepţie, au fost chemaţi să execute lucrări la diferite zone ale globului (Bulgaria, Iugoslavia, Insulele Baleare, Venezuela). Rezultatele expediţiilor efectuate în Cuba au fost publicate în patru volume (Editura Academiei), iar de curând a apărut primul volum consacrat cercetătilor desfăşurate în Venezuela. Sunt câteva din mărturiile ce onorează munca acestor "cascadori ai ştiinţei", însufleţiţi mereu de pasiunea şi dăruirea omului însetat de cunoaştere şi adevăr.
Liviu Timbus - Flacăra, nr. 5/1989