x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Articolul zilei Un destin împlinit

Un destin împlinit

30 Mai 2009   •   00:00

Acum câteva luni am vorbit ultima oară cu profesorul Mihail Guboglu. Mă suna din când în când, adeseori îi telefonam eu şi vorbeam îndelung despre toate, despre problemele mele, dar mai ales despre lucrările sale. În mare, eram la curent cu textele aflate în şantier, de la articole pentru diverse publicaţii, până la proiecte de anvergură, ca Dicţionarul găgăuz-român-turc, pe care nu a mai apucat să-l desăvâr­şească.



Nu conta faptul că nu eram o specia­listă în turcologie sau orientalistică: găsea întotdeauna o punte de comunicare între preocupările noastre. Cu o generozitate intelectuală şi uma­nă rar întâlnită, cu un tact care m-a impresionat întotdeauna, avea ae­rul că te consultă ca pe un interlo­cutor avizat, a cărui părere te in­teresa. Fără să-mi dau seama, mă trezeam implicată direct, între­bările sale mă incitau şi continuau să mă urmărească multă vreme. Ultima dată am vorbit despre Eminescu. Descoperise că în mai multe cronici turceşti din epocă apărea, ca şi în visul sultanului din Scri­soarea a III-a, acelaşi copac, simbolizând creşterea Im­periului oto­man. Îl interesa să ştie ce se spune în bibliografia eminesciană despre aceasta. De atunci nu l-am mai auzit şi recenta sa dispariţie, la 12 mai, la Istanbul, îmi dă un ciudat sentiment al unei datorii neplătite. Faptul că într-un fel m-am aflat în ultimii ani în preajma per­so­nalităţii sale, îl consider un privilegiu. Rareori am întâlnit un om care să merite în chip atât de total admiraţie şi respect. Multe amintiri personale îmi vin în minte şi sper să pot scrie într-o zi.

Încerc acum să consemnez foarte pe scurt câteva aspecte legate de activitatea sa profesională. Născut la 4 noiembrie 1911 la Cia­dârlunga (Tighina), după ab­solvirea Fa­cul­tăţii de Filosofie şi Litere din Cer­năuţi, şi-a început imediat cariera ştiinţifică, pe cât de lungă, pe atât de prestigioasă: asistent universitar la Iaşi, cercetător principal la Institutul de istorie "N. Iorga" şi la Institutul de studii est-europene, confe­renţiar la Universitatea din Bu­cureşti etc. Nume­roasele lucrări (Sultani şi mari dregători otomani, Inventarul ma­nuscriselor orientale de la Aca­demie, Orientalistica ro­mână, Paleografie şi diplomatică turcă-os­ma­nă, Catalogul documentelor tur­ceşti, Cronici turceşti privind Ţările Române, Cresto­man­ţie oto­mană ş.a.), studii în presa de specialitate, din ţară şi de peste hotare, contribuţii esenţiale la depistarea şi punerea în valoare a izvoarelor turceşti (cronici, documentare) privitoare la istoria re­laţiilor ro­mâno-turce din Evul Me­diu şi perioada modernă, precum şi participarea la congrese şi sim­po­zioane internaţionale, i-au creat o binemeritată faimă în orienta­listica şi turcologia mondială. Despre întinderea şi valoarea ac­tivităţii sale ştiinţifice vor vorbi specialiştii.

Pentru mine, profesorul Gu­boglu întruchipează imaginea sa­van­tului devotat cercetării până la sa­crificiu, modest şi generos cu tine­rii, ca şi cu oricine apela la el. De o bunătate înnăscută, era un interlocutor fermecător, un orator cu umor, plin de vervă. Oriunde s-a aflat ca mesager al culturii ro­mâ­ne, calităţile omului au întregit prestigiul cărturarului.

Starea sănătăţii sale îi pusese sub semnul întrebării prezenţa la ma­nifestările ştiinţifice din Turcia, unde fusese invitat în această pri­măvară. În mai, se afla totuşi acolo, vorbind şi despre Eminescu. A fost la datorie până în ultima clipă. Un destin împlinit.
Mioara Apolzan -  România literară, nr. 21/1989

×
Subiecte în articol: articolul zilei