x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ce nu s-a spus despre uciderea Teodorei Marcu. Mircea Badea: "Putea să fie orice lege.."

Ce nu s-a spus despre uciderea Teodorei Marcu. Mircea Badea: "Putea să fie orice lege.."

de Redacția Jurnalul    |    03 Iun 2025   •   18:06
Ce nu s-a spus despre uciderea Teodorei Marcu. Mircea Badea: "Putea să fie orice lege.."
Sursa foto: Antena 3 CNN

Teodora Marcu, participantă la emisiunea Insula Iubirii, a fost împușcată în stradă din cartierul Cosmopolis de fostul iubit. Bărbatul s-a sinucis ulterior.

Relația celor doi se încheiase de mulți ani însă atacatorul a făcut obsesie pentru femeie. 

Realizatorul TV Mircea Badea spune însă că întărirea legilor penale nu ar fi avut niciun impact real asupra acestui tip de tragedie. El a respins și ideea că incidentul intră în categoria violenței domestice. 

„Ce legătura are înăsprirea legii cu acest caz? Niciuna. Criminalul s-a sinucis. Putea să fie orice lege, absolut întărită, criminalul nu ar fi suportat rigorile legii întărite pentru că s-a sinucis. Cineva care are de gând să se sinucidă nu cred că se gândește: „totuși nu fac crima pentru că este întărită legea”. De fiecare dată când se întâmplă ceva oribil și se întâmplă des, pentru că așa este natura umană, există reflexul acesta: „să fie înăsprită legea!” Nu are nicio legătură legea aici”, a zis Mircea Badea.

Violența domestică nu are legătură cu acest caz

„Se vorbește mult despre combaterea violenței conjugale. Absolut că da! Dar în acest caz nu are legătură cu violența domestică. Violența domestică este atunci când se întâmplă acte violente între niște parteneri. Cetățeanul nu mai era demult în relație cu femeia ucisă. Dezvoltase o obsesie maladivă. Era gelos. Gelozia este o boală”, a comentat Mircea Badea.

„Unii zic că nu sunt suficienți polițiști pe stradă. Să fie mai mulți, dar nu are legătură cu ce s-a întâmplat în acest caz. Nu ar fi împiedicat această tragedie un număr mai mare de polițiști pe stradă. Crimele pasionale se întâmplă de când lumea. Specia umană produce monstruozități și monștri. Una dintre monstruozități este sentimentul de gelozie. Gelozia este o boală crâncenă, mult mai teribilă decât alte boli psihice, în opinia mea”, a mai spus Mircea Badea.

„Există și discuția despre controlul armelor. De parcă întărirea controlului armelor l-ar fi oprit pe criminal să o omoare pe victimă. Dacă nu era cu pistolul... era cu cuțitul”, a adăugat realizatorul TV.

 

×
Subiecte în articol: Teodora Marcu mircea badea