Cultul sacrificiului pentru "progresul colectiv"

Viaţa românilor din 1989 era consecinţa unor decizii mai vechi ce particularizează politica lui Ceauşescu. În 1985, politologul Anneli Ute Ga­banyi, în acel moment şeful secţiei de cercetare la Radio Europa Liberă, le analizează într-un raport pe cele privind munca, salariile şi libertatea de mişcare a forţei de muncă, res­tric­ţiile de consum energetic şi termic ale oamenilor.

Munca şi salariile
Sub masca "reformării" sistemului de remuneraţii prin aşa-zisa stabilire a plăţilor în funcţie de performanţă, fără ca totuşi să aibă loc o liberalizare a sistemului de planificare centra­lizată, salariile încasate de angajaţii români au fost reduse, uneori consi­derabil, în contextul dispoziţiilor aşa-numitului "acord global". Vinderea obligatorie a "acţiunilor so­ciale" către muncitori reprezintă doar o altă încercare a regimului de a reduce puterea de cumpărare a po­pulaţiei. Introducerea sistemului de autoadministrare şi a­u­to­fi­nan­ţare al noului mecanism economic în 1977 şi 1978 a aruncat şi mai multe poveri pe umerii populaţiei, re­du­cându-le o dată în plus veniturile nete. Oamenii sunt acum obligaţi să finanţeze (sau să presteze) munca de întreţinere, curăţarea străzilor şi alte lucrări pu­blice. Au fost tăiate fondurile de stat pentru educaţie şi cultură şi au fost reduse ajutoarele de sănătate.

În timpul epocii Ceauşescu, se poa­te discerne de asemenea o ten­dinţă restrictivă în domeniul le­gis­laţiei muncii. În 1973, a fost ins­ti­tu­ţi­o­na­lizată munca silnică, iar în 1966, o lege decreta că cei acuzaţi de "pa­ra­zitism" erau obligaţi să muncească un an.

Libertatea de mişcare
În ultimul deceniu, s-au făcut simţite efectele negative ale politicii regimului de industrializare rapidă şi intensivă. Emigrarea masivă de la stat a redus drastic populaţia rurală. În consecinţă, au fost introduse legi pentru a încetini ori chiar pentru a inversa procesul. În 1976, dreptul stabilirii în oraşele mari era puternic limitat, iar doi ani mai târziu s-a de­cretat ca aceia care stăteau într-un loc mai mult de cinci zile erau obligaţi să se înregistreze la Miliţia locală. În 1978, a fost îngrădit dreptul de a consulta un medic la alegerea persoanei; oamenii erau forţaţi să apeleze la unităţile sanitare unde erau arondaţi de către stat. În 1983, s-a decis, la o întrunire a Comitetului Politic Executiv, că şcolarii care locuiau în zone rurale urmau să frecventeze şcoli din satul natal, ceea ce le răpea posibilitatea de a merge la şcolile urbane de mai bună calitate. O altă iniţiativă cvasifeudală de acest fel a constituit-o încercarea de a-i obliga pe intelectualii şi activiştii de partid şi de stat care lucrau la ţară, dar trăiau în oraşele învecinate, să-şi stabilească reşedinţa în satele unde activau. Implementarea efectivă a acestei politici s-a lovit de o opoziţie considerabilă.

Rezervele alimentare şi energetice
Politica de austeritate în vigoare din 1979, rezultat al crizei energetice şi al datoriei, a avut repercusiunile cele mai directe şi mai severe asupra nivelului de trai al populaţiei. În 1981, au fost raţionalizate alimentele de bază (pâinea, făina, carnea, ouăle, zahărul şi uleiul). Ţăranilor nu li se mai permitea să-şi hrănească animalele cu pâine şi să cumpere alimente din altă parte decât din satul lor natal. Orăşenii sunt acum obligaţi să folosească anumite ma­gazine din cartierele lor. Stocarea alimentelor a devenit o practică ilegală. Faptul că aceste restricţii drastice asupra raţiilor alimentare ale oamenilor s-ar baza, chipurile, pe un program alimentar "ştiinţific", care sti­pu­lează norme alimentare ra­ţi­o­nale în funcţie de vârstă, profesie ş.a.m.d., adaugă o notă de cinism strident la imaginea de ansamblu.

Deşi consumul energiei casnice în România reprezintă doar o mică parte din consumul de energie electrică la nivel naţional, regimul a impus reduceri tot mai severe ale stocurilor casnice de când a izbucnit prima criză energetică mondială în 1973. În acel an, au fost introduse primele măsuri de economisire a energiei pentru utilizatorii casnici şi limite de viteză pe drumurile româneşti. Până în 1979, au mai fost dictate de sus restricţii la lumină, încălzire şi carburanţi. Utilizarea energiei a fost redusă cu 20% în 1979, cu 20% în 1982, cu 50% în 1983 şi din nou cu 50% în 1985 - de fiecare dată măsurat în funcţie de cifrele deja reduse din anul precedent. Cu alte cuvinte, consumul de energie al unei gospodării în iarna trecută a reprezentat mai puţin de o cincime din cantitatea pe anul 1979. Restricţiile privind circulaţia automobilelor au devenit şi mai severe; după măsura din 1979, care permitea proprietarilor de autoturisme să circule doar o dată la două duminici, în această iarnă a mai fost instituită o lege generală care inter­zicea folosirea maşinilor particulare între 16 ianuarie şi 25 martie 1985.

Duritatea inutilă a multora dintre aceste măsuri, adesea nejustificate chiar din consideraţii pur econo­mice, indică lipsa de interes a lui Ceauşescu pentru bunăstarea populaţiei. Până acum se pare că nu doar standardele de viaţă ca atare, ci însăşi bunăstarea fizică a poporului român este ameninţată de aceste măsuri. Totuşi, sunt puţine semne că regimul ar intenţiona să-şi schimbe măsurile. Privind înapoi la cei douăzeci de ani pe care i-a petrecut în fruntea PCR, Ceauşescu a recunoscut că s-a întrebat adesea dacă drumul urmat şi eforturile făcute pentru atingerea scopurilor economice şi sociale dorite erau "justificate". Totuşi, el a rămas ferm convins că nici un efort nu este prea mare - nici uman, nici material - pentru a asigura triumful visului de aur al poporului nostru, care era chipurile rezervat României comuniste.
Romanian Situation Report/10, Radio Free Europe Research, 26 iunie 1985 (Anneli Ute Gabanyi, Cultul lui Ceauşescu, Polirom, Iaşi, 2003, pp.261-265)