Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Din ritualul enumerării multitudinii de funcţii oficiale şi onorifice deţinute de Nicolae Ceauşescu în anul 1989, românii obişnuiţi şi cetăţenii străini aflaţi în vizită în ţara noastră o "evidenţiau" la modul negativ pe cea de membru titular şi preşedinte de onoare al Academiei Republicii Socialiste România. Defectul de dicţie al preşedintelui ţării îi determina pe aceştia să pună sub semnul întrebării capacitatea lui Ceauşescu de a se face înţeles şi de a fi recunoscut în calitate de lider în forul "Nemuritorilor".
TITLURI ŞTIINŢIFICE PE "BANDĂ RULANTĂ"
Schimbarea bruscă a sistemului de valori interbelic cu cel comunist a generat după anul 1947 probleme deosebit de grave în România. Conducerea PCR nu avea la dispoziţie oameni suficienţi şi bine pregătiţi pentru a prelua puterea în întreaga ţară. Considerentele ideologice au limitat foarte mult baza de recrutare, în primul rând pentru funcţiile de conducere din domeniul economic, fapt care a condus la risipirea resurselor ţării şi la scăderea rapidă a nivelului de trai al cetăţenilor.
Lipsa de încredere în personalul bine pregătit din punct de vedere profesional, dar care nu se încadra în normele ideologiei comuniste, precum şi penuria de cadre instruite au condus la dezvoltarea unui sistem bazat pe recrutarea forţei de muncă din mediul rural şi recalificarea acesteia în mod accelerat. Realizată strict pe criterii politico-ideologice, o asemenea acţiune a permis apariţia în întreaga ţară a unor impostori în funcţii importante de conducere. Implicit, pagubele materiale înregistrate la nivelul societăţii au crescut exponenţial, având efecte nefaste asupra eficienţei muncii şi a nivelului general de trai.
La începutul anilor '50, liderii comunişti români au adoptat o serie de măsuri pentru sporirea gradului de instruire a întregii naţiuni. Astfel s-au înfiinţat şcoli de alfabetizare, cursuri de pregătire profesională etc. Totodată, s-a pus accent pe pregătirea cu mai multă atenţie a propriilor cadre, care erau implicate sau urmau să fie implicate în acţiuni de propagandă în folosul partidului.
Sistemul de educare a cadrelor partidului a fost însă grav afectat de ingerinţele în actul de instruire a unor persoane aflate în vârful elitei PMR. Fenomenul respectiv s-a manifestat prin acordarea în mod arbitrar de titluri ştiinţifice unor propagandişti ai partidului. De exemplu, într-un referat întocmit la 30 noiembrie 1954, la Secţia de Propagandă şi Agitaţie a CC al PMR se invoca "nevoia urgentă de a avea cadre propagandistice cu titluri ştiinţifice". Se trecea astfel sub tăcere că membrii elitei societăţii româneşti interbelice - care aveau titluri ştiinţifice şi dovediseră competenţă în diferite activităţi - se aflau în închisori din motive ideologice. Pe rând, Leonte Răutu, Mihai Dalea şi Ianoş Fazekaş şi-au dat acordul pentru ca o serie de persoane din nomenclatura PMR să primească urgent titluri ştiinţifice, deşi nu îndeplineau condiţiile legale.
În conformitate cu noua lege a Învăţământului, Comitetul pentru Învăţământul Superior a impus, după model sovietic, folosirea termenului de "candidat în ştiinţe" în locul celui tradiţional, de "doctorand", considerat a fi "burghez". Mai mult decât atât, la 30 noiembrie 1954, Leonte Răutu, şeful Secţiei de Propagandă şi Agitaţie a CC al PMR, a solicitat aprobarea pentru "reducerea termenului de depunere a examenului minim de candidat (în ştiinţe - n.r.) de la doi ani la un an" pentru mai multe cadre ale partidului. Totodată, s-a cerut aprobarea pentru ca Leonte Tismăneanu, Paul Niculescu-Mizil, Grigore Cotovschi şi Constantin Borgeanu "să prezinte dizertaţia fără examenul minim de candidat". Cu alte cuvinte, cei menţionaţi urmau să susţină o dizertaţie "peste rând", fără să parcurgă etapa examenelor prevăzute în lege.
Încălcarea flagrantă a Legii Învăţământului de Leonte Răutu nu s-a oprit la acel punct. Şeful Secţiei de Propagandă şi Agitaţie a solicitat "să se aprobe următorilor tovarăşi să prezinte teza de doctorat fără a îndeplini cerinţele titlului de candidat în ştiinţe: Barbu Zaharescu, Ştefan Voicu, Mihai Frunză, Silviu Brucan, Rachmuth Ion". Nomenclaturiştii comunişti menţionaţi deveneau astfel infractori cu aprobarea conducerii partidului. Aceştia încălcau grav şi sfidător prevederile Legii Învăţământului, deşi fusese modificată la începutul anilor '50 chiar de colegii lor de partid.
În concluzie, se poate afirma că deciziile liderilor PMR erau dominate de spiritul încălcării flagrante a legilor ţării, de nesocotire a lor atunci când erau afectate interesele personale ale membrilor nomenclaturii de partid. Aceştia doreau să beneficieze de privilegii după ce, de exemplu, obţineau în mod fraudulos "pe bandă rulantă" şi într-un interval de timp ridicol de scurt titlul de "doctor în ştiinţe".
MANEVRELE ANGAJAŢILOR - BLOCATE DE GHEORGHIU-DEJ
În şedinţa Secretariatului CC al PMR din 8 decembrie 1954, Leonte Răutu a susţinut propunerile secţiei sale, iar Gheorghe Apostol, prim-secretar al CC al PMR, şi secretarii CC ai PMR (Nicolae Ceauşescu şi Mihai Dalea) au fost de acord cu acestea.
O lună şi jumătate mai târziu, la reuniunea Biroului Politic al CC al PMR din 22 ianuarie 1955, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Emil Bodnăraş nu au fost de acord să se acorde titluri ştiinţifice unor propagandişti PMR dacă aceştia nu respectau legile ţării.
Din păcate, decizia lui Dej a blocat doar pentru moment încercarea unor nomenclaturişti din linia a doua a partidului de a obţine în mod fraudulos titluri ştiinţifice. După decesul liderului suprem al PMR, atât Nicolae Ceauşescu, cât şi soţia sa, Elena, au fost de acord cu propunerile măgulitoare făcute de anumite persoane din anturajul lor. Acestea au înţeles "aspiraţiile" noilor "stăpâni" şi, în spiritul vremurilor pe care le trăiau, au încercat să le îndeplinească dorinţele pentru a primi de la Ceauşescu noi privilegii sau pentru a le conserva pe cele deţinute.
STÂLPII DE SUSŢINERE
Treptat, Nicolae şi Elena Ceauşescu au devenit nişte impostori în lumea ştiinţifică, nişte "genii" care au obţinut prin trafic de influenţă titluri ştiinţifice. Acestea le-au permis accederea în cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării. Punctul culminant al imposturii l-a constituit alegerea lui Nicolae Ceauşescu în calitate de membru titular şi preşedinte de onoare al Academiei Republicii Socialiste România (11 iulie 1985).
Printre personalităţile cu nume de notorietate care nu s-au opus "invaziei" soţilor Ceauşescu în forul "Nemuritorilor" îi putem enumera pe foştii prim-miniştri Manea Mănescu şi Ion Gheorghe Maurer, foştii miniştri Mihail Florescu, Alexandru Bârlădeanu, Vasile Malinschi şi Nicolae Giosan. Împreună cu liderii din elita nomenclaturii de partid care deţineau titluri academice s-au aflat Ion Rachmuth şi Barbu Zaharescu. Ambii economişti din eşalonul "cenuşiu" al PCR au fost nominalizaţi de Leonte Răutu în anul 1954 pentru a prezenta dizertaţii în scopul obţinerii titlului de doctor în ştiinţe, fără îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege. Un an mai târziu, Ion Rachmuth şi Barbu Zaharescu au fost aleşi membri corespondenţi ai Academiei Republicii Populare Române.
Epilog: La 26 decembrie 1989, la doar o zi după executarea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu într-o cazarmă din Târgovişte, membrii Academiei Republicii Socialiste România (sau ce mai rămăsese din ea) s-au întrunit şi au hotărât retragerea tuturor titlurilor academice şi onorifice oferite cuplului prezidenţial în anul 1974, respectiv în 1985.
Citește pe Antena3.ro
