Crucea Roşie din România, organizaţie de masă

La 8 mai se serba Ziua mondială a Crucii Roşii. În România, în cei 113 ani de existenţă, societatea se transformase dintr-o instituţie de binefacere patronată de prinţi şi regine într-o organizaţie de masă în sprijinul politicii demografice a partidului şi a statului.

CRR, SUB PATRONAJUL REGINEI MARIA
În vara anului 1876, principele Dimitrie Ghica, alături de Di­mitrie Sturza, Grigore Cantacuzino, Carol Davila, A. Fotino şi Panait Iatropol, a organizat Societatea de Cruce Roşie din România (CRR), cu sediul la Spitalul Colţea (unde se afla şi Eforia Spitalelor Civile). Pentru un deceniu, a funcţionat în paralel şi o "Societate de Cruce Roşie a doamnelor", care strângea fonduri şi pregătea voluntari. Din 1915, a existat o singură instituţie de profil, sub patronajul Reginei Maria. "Crucea Rosie, nădejdea tuturor în timp de pace, ca şi în război, nu trebuie să piară. Cu toţii, de la mic la mare, să o sprijinim cu evlavie, cu însufleţire, cu nesfârşită dragoste", a îndemnat nepoata Reginei Victoria la ceremonia de unificare. Şi-a respectat cuvântul în timpul primului război mondial, când a devenit un model de abnegaţie pentru voluntarii CRR, acordând primul ajutor în spitalele de campanie. Impresionaţi de curajul ei, mulţi au supranumit-o de atunci "regina-mamă", "mama răniţilor" şi "regina-soldat". Adeseori, mândră de descendenţa sa din Casa Regală a Albionului, îi plăcea să povestească o întâmplare: "Se inocula contra tifosului exantematic tot personalul unui spital; singură, o «nurse» (soră, n.r.) bătrână rezista şi când s-a încercat să o convingă, baba a răspuns foarte mândră: «Sunt englezoaică»."

La finele "marelui război", CRR a îndeplinit misiuni de comba­tere a bolilor contagioase (tuberculoza, malaria, holera), răs­pândind totodată în mediul rural normele elementare de igienă sanitară. Bunăoară, în 1920, echipele CRR, formate din medici şi infirmiere, au străbătut zonele afectate de malarie, acordând gratuit medicamente şi consultaţii. În ţară, s-au înfiinţat sub egida societăţii şase spitale de campanie, 16 spitale normale, 55 de cantine şi 40 de infirmerii de gară. În timpul celui de-al doilea război mondial, femeile-pilot din Escadrila Albă a CRR (Maria Drăgescu, Nadia Russo, Virginia Thomas, Ioana Grădinescu, Virginia Duţescu) s-au distins prin curaj, participând la misiuni de salvare a soldaţilor răniţi.

După 1948, cadrele de conducere şi compoziţia de clasă s-au schimbat, în fruntea instituţiei fiind numiţi muncitori, membri ai PMR. Din istoria oficială a CRR au dispărut prinţii şi Regina Maria, iar eroinele "Escadrilei Albe" au fost scoase din rândurile aviaţiei române. La vremuri noi, oameni noi! În frun­tea societăţii sanitare a fost numită Constanţa Crăciun, ile­galistă cu state vechi în partid. CRR s-a distins totuşi în câ­te­va misiuni, în sprijinul refugiaţilor greci în România şi a po­pu­laţiei Coreii, afectată de războiul dintre nord şi sud. În­ce­pând cu 1965, câteva atribuţii specifice ale CRR (educaţia sani­tară, organizarea şi pregătirea grupelor sanitare, înfiinţarea pos­tu­rilor de prim-ajutor) au fost transferate Ministerului Sănătăţii.   

În deceniul opt însă, CRR dobândise caracterul unei organizaţii de masă. Conform cifrelor, în 1989, CRR număra 7,5 milioane de membri, distribuiţi în 64.731 de comitete şi comisii organizate pe principiul teritorial şi al locului de muncă, sprijinite de 760.000 de activişti obşteşti. Cotizaţia anuală către CRR devenise între timp obligatorie pentru orice "om al muncii". Potrivit rapoartelor de activitate, angajaţii CRR combătuseră fumatul şi abuzul de alcool, susţinuseră programe de prevenire a maladiilor cardiovasculare, ale aparatului respirator. În acord cu noua politică demografică a partidului şi statului, organizaţia primise şi alte sarcini (comba­te­rea avorturilor, perfecţionarea activităţii financiar-gospodăreşti).

Până şi înfăptuirea politicii externe era pe lista obiectivelor CRR. Însuşi "Tovarăşul" trasase sarcina la ultimul Congres al societăţii, desfăşurat la 20 martie 1989: "Crucea Roşie trebuie să militeze mai activ pentru dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi colaborare cu organizaţiile similare din toate statele lumii, fără deosebire de orânduire socială, să acţioneze pentru creşterea contribuţiei acestora la afirmarea şi promovarea cu tărie a unui curs nou în viaţa mondială, pe baza principiilor egalităţii depline în drepturi, respectului independenţei şi suveranităţii naţionale, avantajului reciproc, neamestecului în treburile interne, în interesul po­poarelor, al cauzei păcii, securităţii, înţelegerii şi colaborării internaţionale".