Erou al Muncii Socialiste pe frontul noii revoluţii agrare

În 1989 Marin Nedea era preşedintele CAP Purani şi director la SMA Purani. Se afla în al 39-lea an de directorat la SMT (SMA) şi într-al 20-lea ca preşedinte de CAP. Să-l numeşti erou al acelor vremuri nu era o metaforă. În 1974 primise titlul de Erou al Muncii Socialiste, după ce la 35 de ani fusese decorat cu Ordinul muncii clasa a II-a. A fost şi membru al comitetului regional de partid, şi deputat în Marea Adunare Naţională şi membru al Comitetului Central al PCR...

LUI CEAUŞESCU I-AU PLĂCUT OPINCILE ATÂRNATE PE UŞĂ
Începutul nu fusese lin. Generalului-maior Ion Şerb - pe care-l cunoscuse la Zvolen în război - îi datorează şi primirea în partid şi numirea în 1950 ca director adjunct politic la SMT-ul Nanov (Teleorman). "Anunţul că va veni un director, numai cu munca politică, a revoltat muncitorii. În special un grup de fete tractoriste ţipau cât le lua gura că nu vor să-şi schimbe directorul".

A luat seama atunci că nu-i uşor să conduci şi să ai relaţii bune cu subordonaţii. Nu i-a plăcut, zice, "să cedeze în faţa răului, a prostiei, a neglijenţei, milă faţă de proşti, care provoacă atâta rău". Mai zice şi că "oamenii răi nu trebuie să aibă funcţii de conducere, indiferent de câte merite profesionale ar avea, căci trebuie să ţii cont de oameni şi să ştii să-i ierţi".

I-a atras de la început atenţia lui Ceauşescu, ce răspundea de agricultură: "La CAP Purani, am dat dispoziţii să se monteze deasupra uşii biroului meu o înscriere pe o bucată de geam, completată cu două opinci: «Nu uita de unde ai plecat!» Pentru că am privit cu compătimire şi dispreţ creaturi dezumanizate de funcţiile pe care le ocupă". Surprins de inscripţie a fost şi Nicolae Ceauşescu. "La intrarea în biroul meu priveşte atent inscripţia şi opincile, zâmbeşte prietenos spre mine, se întoarce la numărul mare de demnitari care îl însoţeau şi le arată cu degetul şi spune: «Ce ziceţi? Ce spuneţi?»".

FII DE CHIABURI LA PANOUL DE ONOARE
De la opinci plecase el. Familia sa lucrase cu învoiala pe moşia boierului Dumitru Vetra din Deparaţi. "Am cunoscut umilinţa, efortul fizic, producţii mici de cereale, care se obţineau din pământul muncit cu animalele. Seceratul de păioase se făcea cu mâna, care însemna pentru omul satului 18 ore pe zi. Copii în vârstă de 7-8 ani erau puşi să păzească animalele, erau ţinuţi alături de părinţi în arşiţa soarelui toată perioada lucrărilor agricole. Seceratul dura peste 40 de zile".

N-a ţinut mai apoi seama că "lupta de clasă" îi cerea să-i asuprească el acum pe foştii bogaţi. Astfel a ajuns criticat că "recrutează" copii de chiaburi ca ucenici pentru meseria de tractorişti. I-a pus, pe unii, chiar la panoul de onoare. "Copiii care se îndreptau - îşi aminteşte Marin Nedea - spre meseria de tractorist erau sărăcăcios îmbrăcaţi, cu opincuţe, cu obrajii supţi din cauza subnutriţiei, dar frumoşi. În privirile lor se vedea dorinţa de a învăţa ceva, de a stăpâni caii putere ai tractorului românesc. În timp majoritatea au devenit meseriaşi de elită în lucrarea pământului, alţii au obţinut şi alte calificări, ca maiştri. Pe aceştia îi simţeam ca rupţi din fiinţa mea. I-am ţinut mereu în dreptul inimii mele ca pe ceva scump".

Din vigilenţă i s-a făcut şi dosar. "Încep fel de fel de vizite de la Bucureşti, se iau declaraţii de la unii, mă mai chemau şi pe mine să dau explicaţii, până când au început să mă ameninţe. Sunt exclus din partid, destituit din munca de director. Conferinţa raională de partid din ianuarie 1961, de la Bucureşti, urma să decidă.

Vituperaţiile unui oarecare Miroiu, om fioros cu o privire de animal sălbatic, au fost întrerupte însă de Nicolae Ceauşescu, secretarul CC al partidului cu probleme organizatorice." Alt motiv de critică a fost retribuţia cu cereale şi bani, chiar în cursul recoltatului, distribuită la porumb direct pe câmp. Ultima retribuţie de acest fel a fost în august 1989, imediat după întocmirea balanţelor. "Dacă se realiza balanţa cu cantităţile din plan şi se ofereau şi ceva produse în plus la fondul de stat era o notă bună pentru primul secretar, în special în faţa organelor centrale, explică acum. Balanţa produselor era cheia de control a producţiei realizate. În situaţia când nu se realizau cifrele din această balanţă, era clar că producţia era mică şi s-a lucrat slab".
TINEREŢEA CU URME ADÂNCI
Dacă-l întrebi pe Marin Nedea despre colectivizare, deapănă mai uşor amintirile din începuturi. La Ţigăneşti, comuna vecină, colectivizarea s-a făcut foarte greu. Nu doar din cauza familiilor mari "de oameni gospodari, cu suprafeţe mari de pământ, cu multe tractoare şi tot felul de maşini agricole, ci şi din vina oamenilor noştri cu funcţii de răspundere în partid, din comună, care profitaseră de o serie întreagă de avantaje.

Unii luaseră suprafeţe mari de teren din averea statului, alţii ocupaseră posturi - responsabili de mori, şefi de pază, tot ce se mai putea. Se făcuseră şi ei oameni cu stare, nici lor nu le mai convenea înfiinţarea colectivului. Chiar nea Dumitru Ologeanu, "zis şi Valul Mării", secretarul organizaţiei de partid din comună şi, totodată, şeful echipei de lămuritori din care făceam şi eu parte, a semnat printre ultimii, intrând în conflict cu primul secretar de la judeţ. "M-au bătut, m-au tăvălit, m-au tras de păr, de urechi, şi am semnat hârtia aia, mi-a zis el. Sunt distrus. Ai văzut? Şeful ăla mare a spus să nu forţăm pe nimeni, dar pe mine m-au şi bătut".
În esenţă: "Colectivizarea fost un act brutal. Desprinderea de pământ a ţăranului şi trecerea la formele de organizare mai sus amintite au creat o mare ruptură sufletească în viaţa omului de la sate, proprietar de pământ".

AMINTIREA PLANTELOR
Ce rămâne în urmă din viaţa unui Erou al Muncii Socialiste pe frontul agriculturii? Marin Nedea a răspuns evocând o amintire din august 1989, an bun la porumb: "Cultura porumbului, o pădure de giganţi, seamănă cu o junglă, creşte repede, mai ales după o ploaie sau după o apă de irigat. Între orele 6 şi 10 dimineaţa, în lanul de porumb respiram un parfum de o esenţă impresionant de plăcută, creată prin simbioza picăturilor de rouă cu concursul razelor solare. Aceste minuni, aceste frumuseţi îmi creau o stare sufletească deosebită. Mă odihneam, uitam de necazuri şi oboseală. Comunicam cu aceste plante precum cu nişte fiinţe vii, mă simţeam printre ele ca printre cei mai buni prieteni".