Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În publicaţia americană "The Boston Globe" a apărut la 6 iulie 1989 un articol intitulat "În Europa de Est a căzut o cortină de fier". În cadrul acestuia se făcea referire la un gard de sârmă ghimpată de la frontiera comună dintre Ungaria şi România, pe care grănicerii maghiari l-au demontat în cursul lunii iunie 1989. Evident, acţiunea ordonată de autorităţile de la Budapesta avea o conotaţie propagandistică evidentă, în condiţiile în care, în paralel, avea loc o demontare a gardurilor de sârmă ghimpată de la graniţa dintre Ungaria şi Austria.
În spiritul scenariilor hollywoodiene pentru filmele de categorie mediocră, publicaţia americană sugera împărţirea maniheistă a lumii comuniste din Europa Centrală şi de Est. De o parte se aflau "oamenii buni" (liderii politici de la Budapesta), de cealaltă parte erau "oameni răi" - autorităţile de la Bucureşti, în frunte cu Nicolae Ceauşescu. Ceea ce s-a omis să se precizeze a fost faptul că România şi Ungaria aveau, încă din anii '50, o puternică linie de fortificaţii la graniţele lor comune cu... Iugoslavia. "The Boston Globe" discuta despre desfiinţarea unor lucrări de fortificaţii din Ungaria, amplasate pe direcţia militară strategică est-vest, însă nu a menţionat nimic despre situaţia de la frontiera de sud a ţării respective.
ALIANŢA ÎMPOTRIVA IUGOSLAVIEI
Paradoxal, una dintre persoanele cele mai avizate în privinţa fortificaţiilor de la graniţa Ungariei cu Iugoslavia se afla de multă vreme în Occident. Generalul maghiar Béla Király a relatat, după fuga sa din ţara natală (în toamna anului 1956), că pregătirile Armatei Roşii pentru invadarea Iugoslaviei ajunseseră deja în faza "jocurilor de război" - la începutul anilor '50. Acţiunile ofensive urmau să fie declanşate de pe linia frontierelor fortificate ale Ungariei, României şi Bulgariei de armatele statelor menţionate. În faza a doua a conflictului, o forţă de şoc sovietică urma să intervină pentru nimicirea celei mai mari părţi a Armatei iugoslave. Astfel, se confirma încă o dată faptul că, în ianuarie 1951, la Moscova, Iosif Stalin a pus bazele unei cooperări militare multinaţionale a statelor europene aflate sub hegemonia URSS.
Ca urmare a ordinelor date de Iosif Stalin încă din anul 1948, autorităţile comuniste de la Bucureşti s-au implicat masiv în desfăşurarea unor acţiuni ostile faţă de Iugoslavia şi de liderul comunist Iosip Broz Tito.
Perioada 1949-1954 a fost marcată puternic de hotărârea politico-militară dictată de Iosif Stalin lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, referitoare la realizarea unor ample lucrări de fortificaţii în imediata apropiere a graniţei comune româno-iugoslave (în Banat şi vestul Olteniei). Situaţia respectivă a generat o sursă permanentă de tensiune în relaţiile politice dintre autorităţile de la Bucureşti şi cele de la Belgrad.
LINIA ROMÂNEASCĂ DE FORTIFICAŢII
Dovezile cu privire la fortificaţiile respective provin, în mare parte, din fosta arhivă a PCR. De exemplu, în cursul şedinţei Biroului Politic al CC al PMR din ziua de 2 septembrie 1952, generalul Emil Bodnăraş, ministru al Forţelor Armate, a declarat: "Lucrările de fortificaţii se execută pe baza proiectului conceput anul trecut cu ajutorul tovarăşilor sovietici. În primăvara aceasta, sesizaţi de Ministerul de Interne că în executarea lucrărilor au loc deficienţe care pot deveni grave dacă nu se iau măsuri, aceasta a prilejuit să însărcinăm o comisie de partid şi de stat pentru controlarea executării lucrărilor, cât şi o verificare din partea MFA cu consilierii noştri a sistemului însuşi. Din această analiză cu tovarăşii sovietici, în frunte cu (generalul-locotenent - n. red.) Melnik K.S. (consilier la Ministerul Forţelor Armate - n. red.), au reieşit o serie de îmbunătăţiri care, fără să slăbească lucrările - evită pe cele inutile şi foarte costisitoare -, menţin acele lucrări care sunt strict necesare din punct de vedere militar. Aceste îmbunătăţiri ale sistemului în tot sectorul de lucru au găsit avizul favorabil al organelor competente din URSS".
Despre sistemul de fortificaţii realizat la graniţa româno-iugoslavă, regretatul istoric Mircea Chiriţoiu a afirmat: "Concepţia strategică şi tactic-operativă a acestor lucrări de fortificaţii a aparţinut Statului Major General al Armatei sovietice. Ea a fost transmisă şi pusă în aplicare de o grupă de ofiţeri condusă de generalul Afanasiev. În finalul activităţilor de recunoaştere în teren şi consultare a Marelui Stat Major român, acesta din urmă a prezentat planul respectiv spre aprobare conducerii statului român. Lucrările de construcţie a acestor fortificaţii, începute în vara anului 1950, au angajat efortul a peste 375 de ingineri militari şi civili şi a peste 27.000 de lucrători militari. Ele au fost întrerupte temporar în 1952, când, chipurile, s-au descoperit grave încercări de «sabotare» a acestor lucrări (de un grup format din 17 generali şi ofiţeri români, în frunte cu generalul-maior Ionescu Ilie Grigore - n. red.), şi total în 1955 (...) în total, în această perioadă (1950-1955), în cele trei zone menţionate (pe litoralul Mării Negre, în Banat şi Oltenia - n.red.) s-au executat aproape 10.000 de obiective (de fortificaţii) diferite, dispuse pe un front de 500 km, însumând 1 milion de metri cubi beton armat, pentru care s-au cheltuit circa 1,5 miliarde de lei".
Rezultatele negative ale politicii antiiugoslave promovate de autorităţile comuniste de la Bucureşti au fost recunoscute după câţiva ani chiar de Emil Bodnăraş: "Economia noastră a cheltuit multe miliarde de lei pentru a face fortificaţii la graniţă, a pune sârmă ghimpată şi a ţine şase divizii în stare permanentă de alarmă". La începutul anilor '50, unităţile respective au participat la aplicaţii de amploare în Oltenia şi Banat, în scopul intimidării autorităţilor de la Belgrad.
Manevrele se finalizau de fiecare dată cu parade militare desfăşurate la Timişoara sau Craiova, în funcţie de regiunea în care au avut loc exerciţiile militare. Totodată, până în anul 1954 - când autorităţile de la Bucureşti au hotărât sistarea activităţilor la fortificaţiile de la frontiera româno-iugoslavă şi la sud-est de aceasta (pe Valea Dunării, până în dreptul comunei Cetate, din judeţul Dolj) - au fost alocate resurse financiare cu care s-ar fi putut construi o autostradă de 550 de kilometri, între Bucureşti şi Timişoara.
Daunele directe provocate Iugoslaviei în perioada 1948-1954 au fost considerabile. Liderul comunist iugoslav Eduard Kardelj a menţionat suma de 429 milioane de dolari. Totodată, acesta a amintit faptul că autorităţile de la Belgrad au utilizat în perioada 1948-1952, în plus faţă de un buget militar normal, suma de 1.408 milioane de dolari. Aceste cheltuieli au fost realizate pentru întărirea capacităţii de apărare a ţării, în condiţiile existenţei pericolului declanşării unei mari ofensive sovietice de pe teritoriile statelor comuniste cu care se învecina Iugoslavia: Ungaria, România şi Bulgaria.
DETENSIONAREA SITUAŢIEI DIN BALCANI
După dispariţia fizică neaşteptată a lui Iosif Stalin (la 5 martie 1953) şi reconsiderarea de Nikita Hruşciov a liniei politicii externe sovietice faţă de statul iugoslav condus de Iosip Broz Tito, autorităţile comuniste de la Bucureşti au îndrăznit să adopte treptat o poziţie opusă celei promovate în perioada 1948-1953. Relaţiile dintre România şi Iugoslavia au fost reglementate la iniţiativa ambelor părţi, după ce oficialităţile române au primit încuviinţarea Moscovei.
După încetarea tensiunilor dintre URSS şi Iugoslavia, fortificaţiile de la graniţele Ungariei, României şi Bulgariei cu Iugoslavia nu au fost distruse deoarece erau considerate obiectiv strategic. Acestea au fost trecute în conservare, fiind acoperite cu pământ, iar în vara anului 1989 puteau fi aduse rapid la starea de luptă iniţială, în cazul în care situaţia politico-militară dintre ţările respective redevenea periculoasă.
Citește pe Antena3.ro
