Laureaţii FACS primeau bilete în taberele studenţeşti

La Festivalul Artei şi Creaţiei Studenţeşti (FACS) existau etape de calificări, la nivelul fiecărei facultăţi, universităţi, după care se fixa (pentru martie şi aprilie) câte un centru universitar pentru fiecare "breaslă" a artiştilor: muzică corală, formaţii vocal-instrumentale, de muzică populară, trupe.

Profesorul Nicolae Gâscă de la Universitatea de Arte "G. Enescu" din Iaşi a fost dirijor de formaţie corală la etapa de la Craiova a FACS-ului din aprilie. Conducea atunci, ca şi astăzi, Corul "Cantores Amicitiae" al Universităţii de arte ieşeane. El îşi aminteşte însă şi de momentele de "alt gen", total diferite de odele co­mu­niste, de la FACS.

"Circulau şo­pâr­le şi printre noi, însă una era să le spunem între noi şi alta era să fie spuse pe scenă şi la care să râdă o sală întreagă. Dar existau nişte an­sambluri de folclor foarte bune, care făceau cinste României peste hotare pentru că plecau, cum era la Iaşi «Doina Carpaţilor», a Casei de Cultură a Studenţilor. Ca să plece dintr-un centru universitar cât mai mulţi exista un subterfugiu: erau formaţii ale Caselor de Cultură şi ale institutelor care concurau între ele. Aşa încât cam câte două formaţii plecau din fiecare centru universitar."

ETAPE
Să revenim; deci "o primă etapă pe institute, apoi pe centru universitar, uneori se mai făcea şi o etapă zonală. Dacă erau prea multe formaţii se făcea o etapă zonală pe Moldova, la Iaşi, alta pe Oltenia, la Craiova, şi o a treia la Cluj. Cum era la Iaşi, veneau cei de la Bacău, de la Suceava, uneori şi cei de la Galaţi. Şi după aia urma faza finală, unde erau vârfurile. La Iaşi a fost în 1989 pe formaţii de satiră şi umor, la Craiova pe formaţii corale, la Cluj pe formaţii folclorice.

Festivalul se desfăşura în general în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, într-o săptămână la Iaşi, apoi la Cluj, ş.a.m.d, prin rotaţie. Din juriu, depinde la ce categorie era, făceau parte profesori de conservator, oameni de la Radio şi TV, pentru alte genuri. Era un delegat al Ministerului Învăţământului, el era inspector la nivelul ministerului, iar în rest erau oameni de specialitate, muzicieni, folclorişti, pentru că trebuia să apreciezi şi era şi o chestiune că toată această muncă era răsplătită doar cu o bucată de hârtie, toţi cei premiaţi nu primeau nimic în plus".
TABERE PENTRU STUDENŢI
"Pe lângă acea diplomă în care scria că ai luat premiul întâi, erau şi mici alte avantaje, pentru că formaţiilor premiate UASCR (Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti) le oferea, spre exemplu, câte un bilet de tabără şi atunci toate aceste formaţii premiate aveau şansa ca vara să fie prezente la distracţie la Costineşti sau la Pârâul Rece, pentru că existau destule tabere la acea vreme.

Mai exista un lucru, tot în aceste tabere formaţiile care ajungeau să reprezinte centrul universitar la faza finală în perioada de iarnă erau trimise în tabere pentru pregătire, erau singurele avantaje. Un alt asemenea avantaj consta în faptul că participanţii deveneau personalităţi cunoscute în faţa colegilor lor, dar totul era o chestiune de suflet, de participare. Nu era obligatoriu, cel puţin în zona studenţilor, de altfel nici la cei mari, plecau obligatoriu unele, dar după aia din pasiune oamenii continuau să facă aceste lucruri.

Eu eram focalizat pe ce se în­tâmpla pe zona de muzică corală. Am fost la Craiova, a fost mul­ţimea de pe lume, în jur de 60-70 de persoane în câte o delegaţie, din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, mai era şi Galaţiul şi Constanţa, câteva sute de formaţii."

FACS DE PAŞTI
Îmi amintesc de un festival de la Iaşi, nu mai ţin minte în ce an, în anii '80, care a coincis cu Paştele şi a fost tare interesantă această ma­ni­festare, pentru că toate spectacolele au durat până la orele 22:00-23:00 şi la 24:00 toate formaţiile corale erau deja prezente la Mitropolie.

La Înviere au fost la biserică, sigur că nu au stat până dimineaţă, după care, fiind prieteni, toţi s-au dus să petreacă... Nu spunea nimeni că nu e voie. N-avea nici cine să-ţi inter­zică. De exemplu, un profesor de la catedra de filosofie nu-şi putea permite să le spună n-aveţi ce căuta de Paşte la slujbă! Nu era o teamă că te lua cineva în vizor. Ei, şi ce să facă!, nimic!, şicane la şcoală, nu! N-are nici o legătură una cu alta, pentru că examenul era examen, profesional; nici la examenul de filosofie socia­listă nu te pica, pentru că în ultimă instanţă unii profesori treceau studenţii examenul pe degeaba, pentru că nimeni nu prea învăţa toată polologhia politică comunistă. Întorcându-ne la Înviere şi participanţii la FACS. "Au venit cu lumânări aprinse şi era faza finală, iar a doua zi, nedormiţi, s-au prezentat la gală să-şi ia premiile. S-au distrat foarte tare în acel an."

"Cântarea României era un mo­ment de emulaţie pentru formaţiile artistice, eu am fost în juriu la copii, mai mult la elevi, pincipiile erau tot aşa ca la FACS-uri, era un delegat al ministerului şi un juriu de muzicieni, cadre didactice de la conservatoare, pe alte domenii, actori, regizori, pentru a se evita cheltuielile, se făceau toate aceste treburi la nivelul unui judeţ, sâmbăta, duminică de dimineaţa până seara, fiecare pe felia lui teatru, muzică corală etc. Erau chestiuni patriotarde şi la copii. Asta era Cântarea României."
CRONICA VREMURILOR
Iată cum arăta o cronică ieşeană a acelor vremuri:
"Artă studenţească în festival, la Iaşi, la cea de-a 18-a ediţie a festiva­lu­lui artei şi creaţiei studenţeşti, sec­ţiunea solişti şi formaţii instrumentale de muzică cultă, organizaţi sub egida Ministerului Educaţiei şi În­văţământului şi Uniunii Aso­cia­ţiilor studenţeşti a studenţilor co­munişti din România şi incluşi în festivalul Cântarea României.

Mo­mentul 1989 al FACS de la Iaşi a prijeluit în între­gul său cuprins vizionarea unui minunat spectacol, ce a adus la scenă deschisă deo­potrivă tinereţea şi talentul. Această trecere în revistă, precedată de o rigu­roasă selecţie a valorilor artistice din lumea Almei Mater, a demonstrat pentru a câta oară exemplara dotare a tinerei gene­raţii, a cărei personalitate colectivă găseşte mai mult ca oricând în anii noştri un larg şi fertil câmp de afirmare dincolo de competiţie, un prilej pentru spectatori să ia contact cu împliniri şi promisiuni de mai bine... Bu­curându-se de o largă re­­­pre­­zentare, Conservatoarele «Ciprian Po­rum­bescu» din Bu­cu­reşti, «G. Dima» din Cluj Napoca şi «George Enescu» din Iaşi.

Şi alte institute de învăţământ superior din ţară. Festivalul, un nou argument al dragostei pentru artă. Tineretul studios, şi interpret, şi spectator. Elementul surpriză: studenţi care fac artă de la alte facultăţi şi care pot intra oricând în com­petiţie cu colegii de la institutele de învăţământ artistic. Faptul a fost remarcat şi de unii membri ai ju­riului, ai căror membri au observat evoluţii de înalt nivel.

Rectorul Conservatorului bucureştean, preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Mu­zicologilor din RSR, preşedinte al juriului arată: «În această magistrală a devenirii care este Cântarea Ro­mâniei, Iaşiul a oferit o dimensiune calitativă impresionantă». Alexandru Moroşanu, de la Televi­ziunea română, aprecia că este prima oară când evoluţia artiştilor studenţi a realizat un echilibru în triunghiul Bucureşti-Cluj-Iaşi, competiţia ară­tând extrem de strânsă; la festivitatea de înmânare a premiilor ieşenii au avut de înscris în palmares multe premii.

Premiul întâi a luat spectacolul «Nunta lui Figaro», de Mozart. Realizat de clasa de operă a Conservatorului ieşean, pentru compoziţie - cântece patriotice şi re­voluţionare, premiul I a fost ob­ţinut de Nicky Cârligeanu Bârţu. Pentru poeme corale, premiul I Laura Mânzat şi premiul al II-lea, Radu Postăvaru.

La lucrări vocal simfonice un premiu I a revenit Adrianei Borza, Ancăi Iftimie - Institutul Po­litehnic Iaşi şi Marianei Do­mni­şo­ru - UAIC. FACS, amplă manifes­tare a cărei tradiţie se repercutează fa­­vo­rabil şi asupra nivelului de pre­gătire tot mai înalt al celor ce îl susţin, este dincolo de competiţie o splen­didă ima­gine a ceea ce în­seamnă astăzi la noi cultură, creaţie, artă şi muncă. În­semne de timp înnoitor ancorat viitorimii cu tot ce prezentul este dator s-o întâmpine", consemna la acea vreme Alexandra Hasan.