Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În şedinţa din 31 mai 1989 a Consiliului Apărării RSR, generalul Vasile Milea i-a prezentat lui Nicolae Ceauşescu concluzia generală din documentul intitulat "Raport privind asigurarea producţiei de componente electronice necesare realizării tehnicii militare prevăzute în Programul Unitar de Dezvoltare a Industriei de Apărare 1989-1995, cu deosebire a echipamentelor pentru blindate, aviaţie, marină, radiolocaţie, transmisiuni şi cu laser.
" În discursul său, ministrul Apărării Naţionale a afirmat: "Vă rog să-mi permiteţi să vă raportez în mod deosebit în legătură cu problema calităţii la tancuri şi la aviaţie că, din punct de vedere al electronicii, fiabilitatea nu întotdeauna s-a ridicat la încadrarea în parametrii stabiliţi. Sunt consumuri mari la carburanţi, la lubrifianţi, peste normele admise. Am încercat de multe ori, dar nu am reuşit să facem prea mult în această problemă, care ne preocupă în continuare. Deja unităţile noastre s-au dotat, am început şcolarizarea, însă întâmpinăm greutăţi din acest punct de vedere.
" La aceeaşi reuniune, generalul Ion Coman, fost ministru al Apărării, a declarat: "Este adevărat, s-au făcut multe lucruri, armata a fost dotată, înzestrată şi s-a mai şi exportat. Însă, cu tot efortul făcut, nu este rezolvată problema tancului de 800 CP care, atât din punct de vedere al cantităţilor planificate, cât şi din punct de vedere al calităţii, lasă foarte mult de dorit. Sunt probleme la motor şi transmisie şi, cu toate analizele făcute la fabrică şi la poligon, nu este rezolvată problema tancului de 800 CP."
Decizia privind fabricarea de tancuri în România a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu şi a fost impusă de acesta la mijlocul anilor '70. Astfel, conform Hotărârii Consiliului Apărării RSR din 13 mai 1974, a fost iniţiat un program "de fabricare în ţară a tancului mijlociu românesc, cu greutatea de aproximativ 40 tone, echipat cu un tun calibru 100 mm. Motorul de 800 CP al acestui tanc urma să fie asimilat pe bază de licenţă. Datorită dificultăţilor în obţinerea licenţelor, s-a aprobat ca la realizarea modelului experimental şi a primului lot de 10 tancuri mijlocii româneşti să se folosească motoare de 580 CP şi unele agregate de tipul celor existente pe tancurile T 55-100, aflate în înzestrarea armatei."
La 28 iunie 1976, generalul Ion Coman, ministru al Apărării Naţionale, şi Ioan Avram, ministrul Industriei Construcţiilor de Maşini, i-au raportat lui Nicolae Ceauşescu faptul că, "deşi nu se asigură în totalitate cerinţele de mobilitate (ale tancului TR-580 - n.r.) din tema de proiectare, datorită puterii mai reduse a motorului, s-au creat condiţii pentru elaborarea principalelor soluţii tehnologice, urmând ca, după realizarea în ţară a grupului energetic de 800 CP, tancul echipat cu acest agregat să răspundă performanţelor prevăzute în tema iniţială.
Până în prezent a fost realizat un model experimental, în două exemplare, care, în urma probelor efectuate, confirmă soluţiile tehnice adoptate, majoritatea organelor şi agregatelor executate în concepţie originală comportându-se corespunzător.
Lotul de 10 tancuri, în curs de fabricare până în luna martie 1977, va fi folosit ulterior pentru încercarea agregatelor şi aparaturii realizate în concepţie proprie, definitivarea unor tehnologii de producţie şi şcolarizarea personalului ce va participa la fabricarea tancului şi a celui care îl va exploata în unităţi.
Concomitent, în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 38 din 03 aprilie 1975, s-a trecut la executarea lucrărilor de investiţie la întreprinderea mecanică Mârşa, în vederea realizării capacităţilor necesare fabricării tancurilor. În şedinţa din 19.09.1975, Consiliul Apărării a hotărât ca agregatul energetic de 800 CP să fie executat în ţară, pe bază de proiecte proprii, folosindu-se modele importate.
Pentru îndeplinirea acestei hotărâri, Ministerul Industriei Construcţiilor de Maşini a luat măsuri de asimilare a motorului şi transmisiei, astfel ca prototipul să fie omologat la finele anului 1980, iar fabricaţia de serie să înceapă din anul 1983.
Aceasta determină o decalare cu cinci ani a programului şi reeşalonarea asimilării tancului mijlociu cu motor de 800 CP de concepţie proprie. (...) De asemenea, s-a elaborat un program şi s-a trecut la proiectarea şi asimilarea echipamentelor electronice de conducere a focului de pe tanc, stabilizatorului tunului, instalaţiilor de stingere a incendiilor şi de protecţie antiatomică."
În planul respectiv s-a stabilit ca omologarea prototipului şi seria zero a tancului TR-580 (T 55-100, cu motor de 580 CP) să fie realizate în anul 1977, respectiv 1978, iar producţia de serie să înceapă în anul 1979. În acest sens, Nicolae Ceauşescu a aprobat fabricarea a aproximativ 600 de tancuri TR-580, echipate iniţial cu motoare din import (Polonia), iar din anul 1981 cu motoare produse în ţară.
Generalul Tiberiu Urdăreanu, şef al Direcţiei Tancuri şi Auto în acea perioadă, afirma în 1981 că "proiectul tancului a fost realizat la Institutul 111, în cooperare cu institutele de profil ale ministerelor participante la programul de tanc şi cu specialişti din partea beneficiarului, respectiv Direcţia Tancuri şi Auto", iar "documentaţia a fost expediată direct la întreprinderile de profil ale ministerelor. (...) în varianta Direcţiei Tancuri şi Auto, acesta (TR-580 - n.r.) era un tanc pe care să "şcolim" industria. În consecinţă, trebuia produs în cantităţi mici." Din păcate, la începutul anilor '80, Nicolae Ceauşescu au ordonat sistarea importurilor de produse speciale pentru industria românească de apărare. Această măsură a afectat calitatea tancurilor româneşti. La 11 iulie 1982, generalul Tiberiu Urdăreanu a menţionat în jurnalul său: "Totul trebuie să se producă în ţară, a decis şeful statului şi comandantul nostru suprem. Nu s-a precizat dacă decizia va fi valabilă şi la război.
Măsura în sine este corectă pentru o armată în condiţiile în care toţi vecinii noştri, mai puţin iugoslavii, ne sunt ostili. Numai că această sarcină ar trebui însuşită şi aplicată de circa 100 de întreprinderi implicate în industria de tehnică militară. Unele din acestea, chiar dacă s-au străduit, nu au reuşit. De exemplu, etanşeitatea nu putea fi asigurată datorită calităţii necorespunzătoare a garniturilor, iar sistemul de conducere a focului nu era fiabil din cauza componentelor electronice neperformante."
Pentru urgentarea fabricării tancului TR-800 (T 55-100, cu motor de 800 CP), generalul Victor Stănculescu a obţinut în luna august 1982 aprobările pentru transferarea programului respectiv la Direcţia Tancuri şi Auto. O lună de zile mai târziu, prototipul tancului se afla în poligonul de la Mihai Bravu (judeţul Giurgiu), pentru testări. În acelaşi timp, colonelul inginer Ştefan Popa, directorul Fabricii de Maşini Grele Speciale, a primit ordin de la generalul Tiberiu Urdăreanu să realizeze omologarea tancului până la sfârşitul anului 1982. Aceasta era deja în întârziere cu 8 luni faţă de termenul stabilit iniţial (31 decembrie 1981). Din păcate, sistarea importurilor de produse speciale, impusă de Nicolae Ceauşescu, a complicat programul tancului TR-800. Până la sfârşitul anului 1982, întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti nu a livrat turelele planificate, iar întreprinderea "Hidromecanica" din Braşov nu a reuşit să fabrice transmisia pentru TR-800. În cele din urmă, omologarea tancului TR-800 a avut loc la 6 august 1983, la întreprinderea "23 August" din Bucureşti. Un an mai târziu, câteva exemplare din seria zero au participat la parada militară desfăşurată cu prilejul sărbătoririi zilei naţionale a României.
Defilarea tancurilor TR-800 la 23 august 1984 nu a constituit şi o rezolvare a problemelor cu care se confruntau inginerii militari şi civili care lucrau la proiectul respectiv. Acestea au continuat în anii următori, iar în şedinţa din 31 mai 1989 a Consiliului Apărării, Nicolae Ceauşescu a ameninţat că va suspenda producţia de tancuri, ca urmare a deficienţelor constatate la garniturile de cauciuc şi curelele de transmisie ale celor două prototipuri de tancuri, trimise la probe în străinătate. La reuniunea respectivă, problemele au fost descrise în mod clar şi succint de Ion Radu, viceprim-ministru al guvernului şi preşedinte al Consiliului de conducere a activităţii din ramurile construcţii de maşini şi metalurgie: "În ceea ce priveşte tancurile pe care le-am dus în Maroc, ştiind că avem nişte probleme de etanşeizare la o serie de garnituri, aşa cum a subliniat tovarăşul Coman, am găsit nişte soluţii cu armata şi, cu o valoare foarte mică, am pus piese din import la transmisie şi la motor.
Împreună cu chimia, am acţionat la «Întreprinderea de articole tehnice din cauciuc» de la Braşov pentru că livrează produse de calitate proastă, şi mai trebuie să acţionăm. Timp de 30-40 de zile nu există nici un fel de scurgere din cauza garniturilor, dar, în contact cu produsele petroliere, curelele de transmisie încep să curgă singure.
Avem capacităţi suficiente în acest an, şi tehnice, şi de producţie, şi oameni pregătiţi, ca să putem îmbunătăţi radical situaţia necorespunzătoare pe care dumneavoastră aţi subliniat-o ca urmare a nerealizării planului de înzestrare în anul 1988."
Ordinul lui Nicolae Ceauşescu a fost categoric: "Consider că este necesar ca în două săptămâni să-mi prezentaţi programul cu problemele pe care le mai avem în ce priveşte calitatea şi în cât timp - în câte săptămâni şi luni - vor fi complet soluţionate. Nu se poate merge mai departe în felul acesta!."
După lovitura de stat de la 22 decembrie 1989, inginerii români s-au străduit să rezolve problemele menţionate prin utilizarea unor materiale de completare din import. Totodată, s-a încercat îmbunătăţirea sistemului de conducere a focului. Acesta nu avea performanţe deosebite deoarece telemetrul laser nu era integrat în aparatul de ochire pe timp de zi, iar calculatorul balistic avea un număr limitat de corecţii care puteau fi introduse înainte de deschiderea focului.
Citește pe Antena3.ro
