În mod paradoxal, originea fenomenului ce-a declanşat prăbuşirea lagărului comunist se află într-un proiect supus atenţiei Prezidiului CC al PCUS de către Lavrenti Beria. Şeful NKVD-ului îl prezentase la numai câteva zile după moartea lui Stalin.
Faimosul şef al serviciilor speciale sovietice propusese în martie 1953, printre altele, lichidarea Gulag-ului, emanciparea mediilor de informare, reunificarea Germaniei. Dacă asemenea măsuri ar fi fost atunci adoptate, mult mai devreme s-ar fi destrămat sistemul comunist.
"INCUBATOARELE PERESTROIKĂI"
Nu întâmplător, peste mai bine de patru decenii, iniţiativa reformelor aparţine tot vârfului serviciilor speciale sovietice. Elita lor fusese, de altfel, unicul microgrup profesional capabil să acumuleze informaţii reale despre economia naţională şi să aibă acces la informaţia din exteriorul sistemului. Însuşi nucleul partidului era controlat indirect prin puterea informaţiei şi direct, prin mijloacele de supraveghere la care erau supuşi, fără excepţie, toţi liderii comunişti sub pretextul protecţiei lor. Astfel că fostul şef KGB Iuri Andropov după ce ajunsese în funcţia de lider al PCUS (1982-1984) a creat, după expresia cercetătoarei Françoise Thom, "incubatoarele perestroikăi".
Pe temelia lor s-a construit ceea ce mediile occidentale şi americane de informare au numit perestroika lui Gorbaciov.
La finele deceniului nouă, Gorbaciov însuşi apreciase public KGB-ul "mai puţin ca o ameninţare, cât ca un sprijin" pentru reformele sale.
ÎNAPOI LA LENIN!
Începută cu lozinca "glasnost" (transparenţă), inspirată din teza leninistă a reflectării realităţii de către mijloacele de informare (lozincă lansată de succesorul lui
Andropov, Constantin Cernenko, într-un discurs prilejuit de jubileul primului congres al Uniunii Scriitorilor Sovietici), perestroika a demarat în 1987.
Ideologic, mişcarea reformatoare apare ca încercare de restaurare a tezelor leniniste. Însăşi ideea conducerii partidului de către intelectuali ("competenţi"!) era o reciclare a lor. Iar economic, se încercase o revenire la NEP-ul leninist (1921-1924).
Public s-a dezvoltat teoria completării reformelor economice cu schimbări politice. Credibilitate au dobândit acestea prin eliberarea multor deţinuţi politici şi facilitarea formalităţilor de emigrare pentru cetăţeni sovietici. De reţinut că reformarea societăţii sovietice nu viza pluripartidismul. Gorbaciov fusese explicit în acest sens. "Noi nu simţim nevoia unui pluralism burghez, declarase el în şedinţa Biroului Politic al PCUS de la 15 octombrie 1987. Avem pluralismul socialist pentru că ţinem seama de interesele diferite ale oamenilor şi de diversitatea punctelor de vedere."
Din februarie 1987 devenise activ Clubul "Perestroika", fondat sub patronajul Institutului de economie matematică. Bomba ce-a detonat economia sovietică planificată şi centralizată a fost însă "legea întreprinderii".
În vara lui 1987 a apărut şi primul fenomen neprevăzut de reformatori, numit de către istoricul Helene Carrere d'Encausse "trezirea naţiunilor" desemnate uniformizant cu termenul de "popor sovietic". În iulie 1987, o mulţime de tătari au manifestat la Moscova. La 23 august, au ieşit şi balticii în stradă cerând demiterea pactului Ribbentrop-Molotov. În septembrie s-a creat Clubul culturologic ucrainean ce-şi propunea restabilirea adevărului despre istoria Ucrainei. În toamnă, au izbucnit tulburări în Karabah, iar bieloruşii şi-au comemorat victimele din anii lui Stalin.
RECICLAREA STRATEGIEI DE "FRONT POPULAR"
Moment de ruptură în conducerea partidului sovietic a fost conferinţa PCUS din iulie 1988. Pentru a grăbi eliminarea conservatorilor din nucleul partidului, Gorbaciov i-a forţat pe înalţii activişti să accepte alegerile în Sovietul Suprem pe baza unor candidaturi supuse votului liber. În esenţă, şi această "democraţie" de partid unic însemna revenirea la formula leninistă a congresului sovietelor, conceput ca vastă adunare naţională aleasă de popor.
Pe fondul divergenţelor dintre "aparatciki"-i de partid, Aleksandr Iakovlev - unul dintre artizanii politicii lui Gorbaciov - a venit cu altă strategie. În martie 1988, a adunat într-o vilă de la periferia Moscovei un mic grup de apropiaţi. Aici au fost apoi stabilite rădăcinile "fronturilor populare" sau naţionale.
"Problemele dezvoltării socio-economice pot fi cel mai bine soluţionate prin intermediul fronturilor naţionale", a declarat, ulterior şi public, Alexandr Iakovlev.
Şi tactica aceasta era însă o revenire la metodele de succes patentate în laboratoarele serviciilor speciale sovietice. Prin tactica "frontului popular" fusese infiltrat, după război, calul troian al Kremlinului în viitoarele ţări europene sovietizate. Kremlinul fusese centrul de dirijare a aparenţelor democraţiei ce-i adusese pe comunişti la putere în Bucureşti, Budapesta, Praga, Sofia ori Varşovia prin tactica de "front popular".
Metoda suferise câteva ajustări şi adaptări la prezentul anilor '80. Spre exemplu, mai implicaţi în facerea şi propaganda "fronturilor" - ce-au conferit aparenţa democraţiei schimbărilor - au fost liderii de opinie scriitori, actori, oameni de cultură. Astfel că, în mai puţin de-o lună de la întâlnirea prietenească, organizată de Iakovlev, plenurile scriitorilor estonieni şi lituanieni au lansat public ideea fronturilor naţionale ce sprijină perestroika. Şi în Moldova, "revoluţia a început cu o revoluţie a scriitorilor", a spus mai târziu Mircea Druc referindu-se la RSS Moldovenescă. Dar naţionalismul, mult timp reprimat de politica sovietică, a găsit o breşă în aceste "fronturi" create întâi în republicile sovietice, explodând ulterior ca un cazan supus la prea mare presiune.
ACŢIUNEA "MEMORIAL" ŞI TEHNICA "ŢAPULUI ISPĂŞITOR"
Pe acest fond socio-politic, serviciile speciale sovietice au orchestrat la scară largă şi manipularea numită "tehnica ţapului ispăşitor" focalizând interesul şi dirijând furia mulţimii asupra nomenclaturii şi stalinismului.
În septembrie 1987, adresându-se ofiţerilor superiori din KGB, Filip Bobkov, unul dintre capii lor, estima: "Ar fi poate util să se publice parţial arhivele de care dispunem. Pe de o parte, vom ajuta partidul la formarea unei opinii publice sănătoase. Pe de altă parte, societatea va înţelege mai bine acţiunile noastre, muncitorii se vor convinge că ele sunt necesare..." Consecinţă a unor astfel de proiecte - estima Françoise Thom în "Sfârşiturile comunismului" - a fost şi fondarea grupului "Memorial" (1988) ce-şi propunea reabilitarea victimelor stalinismului în URSS.
Altă direcţie menită anihilării violenţei şi frustrărilor mulţimii a fost tentativa restaurării ortodoxiei ca "religie oficială a statului". KGB-ul s-a declarat, de asemenea, implicat. "Sarcina organelor KGB-ului este de a face deosebire între religie şi clericalismul militant, între activitatea religioasă autorizată şi subversiunea ilegală", declarase generalul Cebrikov la început de aprilie 1988. Curând, Gorbaciov l-a primit pe patriarhul Pimen. Bisericilor ortodoxe le-au fost restituite bunurile confiscate, iar liderii comunişti sovietici s-au trezit dintr-o dată la credinţă. Uitaseră de ateismul declarat, făcând cruci largi şi mătănii adânci în faţa operatorilor TV.
DUPĂ TONUL MOSCOVEI
Deprinşi să imite schimbările iniţiate la Kremlin, alţi conducători din lagărul socialist s-au grăbit să urmeze tonul Moscovei. Aşa se face că în iulie 1987, Todor Jivkov a publicat un program pe aceeaşi linie însă atât de radical că şi-a atras chiar reproşurile lui Gorbaciov. De necrezut ar părea azi, dar liderul sovietic l-a criticat pe cel bulgar că pune în pericol rolul conducător al partidului şi afişează o orientare "prea occidentală". În Ungaria, premierul Karoly Grosz a anunţat "dialogul cu opoziţia". Ofiţeri ai serviciile speciale poloneze au propus unor lideri ai Solidarităţii suport logistic în organizarea grevelor precum şi mijloace de tipar şi difuzare a presei de opoziţie. În vara lui 1987, Marcus Wolf, şeful Stasi, a criticat într-un interviu anumite fenomene sociale ale ţării sale.
În ce măsură perestroika a fost concertată în întreg lagărul socialist, vor dovedi, probabil, documentele ce-au fost păstrate pentru arhive. La 20 decembrie 1987, cu ocazia celei de-a 70-a aniversări de la crearea CEKA, preşedintele KGB, Victor Cebrikov, anunţase însă: "Dată fiind situaţia politică, vom continua să perfecţionăm acţiunea noastră comună cu organele de securitate din ţările socialiste surori. Vom acţiona în strânsă legătură cu ele".
Citește pe Antena3.ro