x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Programul nuclear românesc - Pregătea Nicolae Ceauşescu bomba atomică?

0
31 Ian 2009 - 00:00

Despre filiera canadiană a programului nuclear românesc există mai multe informaţii în fosta arhivă a Comitetului Central a PCR



Programul nuclear, ca şi cel al "noii revoluţii agrare", era coordonat tot de Ceauşescu ● AGERPRES


De exemplu, la începutul anului 1966, autorităţile române estimau faptul că vor plăti aproximativ 500.000 de dolari pentru "acţiu­nea de obţinere a ofertelor, depla­sările necesare pentru discuţii, documen­tare şi verificare la faţa locului a nivelului unor realizări din diferite ţări, cum ar fi Canada şi, eventual, SUA, RFG, Anglia". Cât priveşte pre­ţul unei centrale atomoelectrice de 1.000 MW, dotată cu reactoare care foloseau uraniu natural şi apă grea, în martie 1966 se estima faptul că pentru o asemenea investiţie erau necesare 6-7 miliarde de lei, în timp ce o centrală termoelectrică de o pu­tere similară care folosea ligni­tul drept combustibil, costa aproximativ 4 miliarde de lei.

Dacă se ana­liza raportul pre­ţurilor de cost ale combustibililor folosiţi de cele două ti­puri de centrale, se ajungea la urmă­toarele concluzii: lignit – 0,09-0,14 lei/KWh (250-400 lei/tcc); uraniu ro­mânesc – 0,05 lei/KWh (pentru eva­luarea mi­ne­reului de uraniu – foarte bun, din punct de vedere al calită­ţi­lor energetice – a fost utilizat urmă­to­rul curs de schimb: 1 $ = 50 lei). Prac­tic, dacă se alegea varianta centralei nucleare, diferenţa dintre cele două investiţii (2-3 miliarde de lei) se putea recupera în 6-12 ani nu­mai din diferenţa de costuri dintre combustibilii folosiţi.

Nu trebuie pierdut din vedere faptul că in­vesti­­ţii­le pentru des­chiderea unei mine de lignit erau mai mari decât la o mi­nă de ura­niu, iar costurile de ex­ploa­­tare ale unei centrale termoelectrice clasice (pe lignit) depă­şeau pe cele ale unei centrale atomoelectrice.

La 19 mai 1966 a avut loc la Bu­cu­reşti o şedinţă specială, prezidată de Gheorghe Rădulescu. Deciziile adop­­tate la şedinţa respectivă au fost următoarele: solicitarea unor oferte preliminare din URSS, Fran­ţa, Suedia, Anglia, RFG şi Canada pentru li­vrarea unei centrale nu­clea­roelec­trice, a unei uzine de fa­bricat apă grea, a unei uzine de fa­bricat bare de combustibil şi a unei uzine de prelucrare a mine­reu­lui de uraniu; tra­ta­rea obiectivelor men­ţionate mai sus ca im­por­turi com­plexe; finalizarea temelor teh­nice pentru formularea cererilor de oferte până la data de 1 iunie 1966; obţinerea ofertelor preliminare în două-trei luni; invitarea la Bucu­reşti a fir­me­lor furnizoare "pentru lămurirea tu­tu­ror elemen­telor necesare elabo­ră­rii ofertelor preliminare".

La 16 sep­tembrie 1966, membrii Prezi­diu­lui Permanent al CC al PCR au aprobat propunerea lui Bu­jor Almăşan, ministrul Minelor, refe­ritoare la "trimiterea de probe de mi­ne­reu de uraniu unor firme stră­ine de la care au fost solicitate oferte pentru centrala nuclearoelectrică şi pentru instalaţia de pre­lucrare a mi­ne­reului de uraniu".

Pentru a pune în aplicare pla­nul de dezvoltare a programului nu­clear românesc, au­to­rităţile de la Bu­cu­reşti au întreprins demersuri în ve­de­rea normali­ză­rii rela­ţiilor poli­ti­ce, economice şi di­plo­matice cu Ca­nada.

În aprilie 1967 au avut loc la Ottawa negocieri între cele două părţi, soldate cu stabilirea de relaţii diplomatice, precum şi reglemen­ta­rea unor chestiuni de ordin comercial, consular şi financiar.

Ulterior, au avut loc ceremoniile de acredi­ta­re reciprocă a amba­sa­dorilor nerezidenţi pe lângă guvernele României, respectiv Ca­na­dei, iar la 22 martie 1968 a avut loc la Ottawa cere­mo­nia semnării pri­mu­lui acord co­mer­cial româno-cana­dian postbelic, va­labil pe o durată de trei ani.

În apri­lie 1968, în cursul dis­cu­ţii­lor ro­mâno-canadiene purtate în le­gă­tură cu "construirea în ţara noastră de către unele firme din Canada a unor centrale nucleare elec­trice şi de uzine conexe", au­torităţile de la Ottawa "au solicitat ca până la sem­na­rea contractelor respective să se cla­rifice de către organele competente ale celor două ţări problema arieratelor". În octombrie, membrii Prezidiului Permanent al CC al PCR au aprobat pro­punerile referi­toa­re la regle­men­ta­rea problemelor finan­ciare dintre România şi Canada aflate "în suspensie ca urmare a celui de-al doilea război mondial şi a transformărilor social-politice din ţara noastră".

În acest scop, Guvernul de la Bu­cu­reşti ofe­rea la 21 octombrie 1968 autorităţilor de la Ottawa o sumă globală şi forfetară de 2,7 milioane de dolari în scopul stingerii tutu­ror litigiilor financiare ce existau între cele două ţări. Suma respectivă urma să fie plătită în circa 10 ani "prin prelevări de 8% din valoa­rea exporturilor româneşti din Canada" şi reprezenta circa 11% din va­loa­rea pretenţiilor canadiene recu­noscute la Bucureşti.

În luna noiembrie 1968, a avut loc la Bucureşti prima întâlnire în­tre delegaţiile Canadei şi României consacrată reglementării proble­melor financiare ale celor două părţi. Cu acel prilej, reprezentanţii autorităţilor de la Ottawa au pre­zentat o listă cu pretenţiile lor (estimate la aproximativ 65 milioane de dolari) şi au respins oferta propusă de Guvernul de la Bucureşti. În con­secinţă, negocierile referitoare la cumpărarea din Canada a unei cen­trale nuclearo-electrice au fost afectate de nerezolvarea problemei datoriei publice a României faţă de Canada.

Reluarea tratativelor între cele două părţi s-a produs la iniţiativa autorităţilor de la Ottawa, după ce Mitchell Sharp, secretarul de stat pentru Afaceri Externe al Canadei, a onorat invitaţia adresată de auto­ri­tăţile de la Bucureşti, de a întreprinde o vizită oficială în România. În şedinţa din 3 mai 1971, membrii Prezidiului Permanent al CC al PCR au aprobat încheierea Acordului comercial de lungă durată cu Canada. A urmat, în mod firesc, rea­li­za­rea studiului de fe­zabilitate al centralei atomo-electrice (sistem CANDU, cu uraniu natural şi apă grea) ce urma să fie construită în România. După finalizarea studiului respectiv, în anul 1976, s-au des­făşurat ultimele runde de ne­go­cieri pentru achi­zi­ţionarea centralei nucleare şi a fost încheiat un Acord interguvernamental privind cooperarea în domeniul utilizării energiei nucleare în sco­puri paş­nice (Ottawa, 31 octombrie 1977).

Un an mai târziu, au fost semnate documentele finale privind construirea în comun a unei centrale nuclearo-electrice în Româ­nia (Bu­cu­reşti, 16 decembrie 1978). În contractul respectiv s-a pre­vă­zut, prin­tre altele, angajarea de că­tre Guvernul de la Bucureşti a unor credite în valoare totală de 1 mi­liard de dolari canadieni (680 de mi­lioa­ne pentru finanţarea importurilor din Canada şi un credit financiar de 320 de milioane) în sco­pul susţinerii programului de construire a centralei nucleare la Cernavodă.

În luna mai 1979, Guvernul de la Ottawa a aprobat contractul ro­mâ­no-canadian referitor la construi­rea a patru reactoare nucleare de tip CANDU la Cernavodă. Acest contract a permis, printre altele, crearea în Canada a 31.000 de locuri de muncă.

În concluzie, putem afirma faptul că nerezolvarea la timp a pro­ble­melor financiare dintre Româ­nia şi Canada a produs efecte nega­tive chiar în programul iniţiat de autorităţile de la Bucureşti pentru construirea unei centrale nuclea­ro-electrice. În planurile elaborate de inginerii şi specialiştii români la mijlocul anilor ’60 nu au fost prevăzute întârzieri majore gene­ra­te de deciziile adoptate de politicienii români, indiferent de culoa­rea lor politică, în momentul în care s-au aflat la putere.

Practic, programul nuclear ro­mâ­nesc a fost întârziat cu cel puţin 12 ani şi, din păcate, după anul 1980, hotărârile dictate de Nicolae Ceauşescu în legătură cu achitarea anticipată a datoriei externe a ţării – decizii aprobate de membrii Comitetul Politic Executiv al CC al PCR, de membrii Consiliului de Mi­niştri şi de deputaţii din Marea Adunare Naţională – au accentuat criza de energie din România din anii ’80. Centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă a fost pusă în funcţiune cu mari eforturi financiare şi umane la câţiva ani după lovitura de stat de la 22 decembrie 1989. Prima criticitate a reactorului nr. 1 a fost atinsă la 17 aprilie 1996, iar exploatarea comercială a energiei electrice produse de reactorul respectiv a început la 2 de­cembrie 1996.

În 1989, aşadar, România avea un program nuclear al cărui înce­put se află în 1966. Despre inten­ţiile ori încercările de fabricare a bombei atomice nu au reieşit încă date din arhive.
Lt. col. dr Petre Opriş


Cititi si :  Pregătea Nicolae Ceauşescu bomba atomică? (partea I)
Citeşte mai multe despre:   special,   două,   canada,   centrale,   uraniu,   ottawa

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de