Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Despre filiera canadiană a programului nuclear românesc există mai multe informaţii în fosta arhivă a Comitetului Central a PCR
Programul nuclear, ca şi cel al "noii revoluţii agrare", era coordonat tot de Ceauşescu ● AGERPRES
De exemplu, la începutul anului 1966, autorităţile române estimau faptul că vor plăti aproximativ 500.000 de dolari pentru "acţiunea de obţinere a ofertelor, deplasările necesare pentru discuţii, documentare şi verificare la faţa locului a nivelului unor realizări din diferite ţări, cum ar fi Canada şi, eventual, SUA, RFG, Anglia". Cât priveşte preţul unei centrale atomoelectrice de 1.000 MW, dotată cu reactoare care foloseau uraniu natural şi apă grea, în martie 1966 se estima faptul că pentru o asemenea investiţie erau necesare 6-7 miliarde de lei, în timp ce o centrală termoelectrică de o putere similară care folosea lignitul drept combustibil, costa aproximativ 4 miliarde de lei.
Dacă se analiza raportul preţurilor de cost ale combustibililor folosiţi de cele două tipuri de centrale, se ajungea la următoarele concluzii: lignit – 0,09-0,14 lei/KWh (250-400 lei/tcc); uraniu românesc – 0,05 lei/KWh (pentru evaluarea minereului de uraniu – foarte bun, din punct de vedere al calităţilor energetice – a fost utilizat următorul curs de schimb: 1 $ = 50 lei). Practic, dacă se alegea varianta centralei nucleare, diferenţa dintre cele două investiţii (2-3 miliarde de lei) se putea recupera în 6-12 ani numai din diferenţa de costuri dintre combustibilii folosiţi.
Nu trebuie pierdut din vedere faptul că investiţiile pentru deschiderea unei mine de lignit erau mai mari decât la o mină de uraniu, iar costurile de exploatare ale unei centrale termoelectrice clasice (pe lignit) depăşeau pe cele ale unei centrale atomoelectrice.
La 19 mai 1966 a avut loc la Bucureşti o şedinţă specială, prezidată de Gheorghe Rădulescu. Deciziile adoptate la şedinţa respectivă au fost următoarele: solicitarea unor oferte preliminare din URSS, Franţa, Suedia, Anglia, RFG şi Canada pentru livrarea unei centrale nuclearoelectrice, a unei uzine de fabricat apă grea, a unei uzine de fabricat bare de combustibil şi a unei uzine de prelucrare a minereului de uraniu; tratarea obiectivelor menţionate mai sus ca importuri complexe; finalizarea temelor tehnice pentru formularea cererilor de oferte până la data de 1 iunie 1966; obţinerea ofertelor preliminare în două-trei luni; invitarea la Bucureşti a firmelor furnizoare "pentru lămurirea tuturor elementelor necesare elaborării ofertelor preliminare".
La 16 septembrie 1966, membrii Prezidiului Permanent al CC al PCR au aprobat propunerea lui Bujor Almăşan, ministrul Minelor, referitoare la "trimiterea de probe de minereu de uraniu unor firme străine de la care au fost solicitate oferte pentru centrala nuclearoelectrică şi pentru instalaţia de prelucrare a minereului de uraniu".
Pentru a pune în aplicare planul de dezvoltare a programului nuclear românesc, autorităţile de la Bucureşti au întreprins demersuri în vederea normalizării relaţiilor politice, economice şi diplomatice cu Canada.
În aprilie 1967 au avut loc la Ottawa negocieri între cele două părţi, soldate cu stabilirea de relaţii diplomatice, precum şi reglementarea unor chestiuni de ordin comercial, consular şi financiar.
Ulterior, au avut loc ceremoniile de acreditare reciprocă a ambasadorilor nerezidenţi pe lângă guvernele României, respectiv Canadei, iar la 22 martie 1968 a avut loc la Ottawa ceremonia semnării primului acord comercial româno-canadian postbelic, valabil pe o durată de trei ani.
În aprilie 1968, în cursul discuţiilor româno-canadiene purtate în legătură cu "construirea în ţara noastră de către unele firme din Canada a unor centrale nucleare electrice şi de uzine conexe", autorităţile de la Ottawa "au solicitat ca până la semnarea contractelor respective să se clarifice de către organele competente ale celor două ţări problema arieratelor". În octombrie, membrii Prezidiului Permanent al CC al PCR au aprobat propunerile referitoare la reglementarea problemelor financiare dintre România şi Canada aflate "în suspensie ca urmare a celui de-al doilea război mondial şi a transformărilor social-politice din ţara noastră".
În acest scop, Guvernul de la Bucureşti oferea la 21 octombrie 1968 autorităţilor de la Ottawa o sumă globală şi forfetară de 2,7 milioane de dolari în scopul stingerii tuturor litigiilor financiare ce existau între cele două ţări. Suma respectivă urma să fie plătită în circa 10 ani "prin prelevări de 8% din valoarea exporturilor româneşti din Canada" şi reprezenta circa 11% din valoarea pretenţiilor canadiene recunoscute la Bucureşti.
În luna noiembrie 1968, a avut loc la Bucureşti prima întâlnire între delegaţiile Canadei şi României consacrată reglementării problemelor financiare ale celor două părţi. Cu acel prilej, reprezentanţii autorităţilor de la Ottawa au prezentat o listă cu pretenţiile lor (estimate la aproximativ 65 milioane de dolari) şi au respins oferta propusă de Guvernul de la Bucureşti. În consecinţă, negocierile referitoare la cumpărarea din Canada a unei centrale nuclearo-electrice au fost afectate de nerezolvarea problemei datoriei publice a României faţă de Canada.
Reluarea tratativelor între cele două părţi s-a produs la iniţiativa autorităţilor de la Ottawa, după ce Mitchell Sharp, secretarul de stat pentru Afaceri Externe al Canadei, a onorat invitaţia adresată de autorităţile de la Bucureşti, de a întreprinde o vizită oficială în România. În şedinţa din 3 mai 1971, membrii Prezidiului Permanent al CC al PCR au aprobat încheierea Acordului comercial de lungă durată cu Canada. A urmat, în mod firesc, realizarea studiului de fezabilitate al centralei atomo-electrice (sistem CANDU, cu uraniu natural şi apă grea) ce urma să fie construită în România. După finalizarea studiului respectiv, în anul 1976, s-au desfăşurat ultimele runde de negocieri pentru achiziţionarea centralei nucleare şi a fost încheiat un Acord interguvernamental privind cooperarea în domeniul utilizării energiei nucleare în scopuri paşnice (Ottawa, 31 octombrie 1977).
Un an mai târziu, au fost semnate documentele finale privind construirea în comun a unei centrale nuclearo-electrice în România (Bucureşti, 16 decembrie 1978). În contractul respectiv s-a prevăzut, printre altele, angajarea de către Guvernul de la Bucureşti a unor credite în valoare totală de 1 miliard de dolari canadieni (680 de milioane pentru finanţarea importurilor din Canada şi un credit financiar de 320 de milioane) în scopul susţinerii programului de construire a centralei nucleare la Cernavodă.
În luna mai 1979, Guvernul de la Ottawa a aprobat contractul româno-canadian referitor la construirea a patru reactoare nucleare de tip CANDU la Cernavodă. Acest contract a permis, printre altele, crearea în Canada a 31.000 de locuri de muncă.
În concluzie, putem afirma faptul că nerezolvarea la timp a problemelor financiare dintre România şi Canada a produs efecte negative chiar în programul iniţiat de autorităţile de la Bucureşti pentru construirea unei centrale nuclearo-electrice. În planurile elaborate de inginerii şi specialiştii români la mijlocul anilor ’60 nu au fost prevăzute întârzieri majore generate de deciziile adoptate de politicienii români, indiferent de culoarea lor politică, în momentul în care s-au aflat la putere.
Practic, programul nuclear românesc a fost întârziat cu cel puţin 12 ani şi, din păcate, după anul 1980, hotărârile dictate de Nicolae Ceauşescu în legătură cu achitarea anticipată a datoriei externe a ţării – decizii aprobate de membrii Comitetul Politic Executiv al CC al PCR, de membrii Consiliului de Miniştri şi de deputaţii din Marea Adunare Naţională – au accentuat criza de energie din România din anii ’80. Centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă a fost pusă în funcţiune cu mari eforturi financiare şi umane la câţiva ani după lovitura de stat de la 22 decembrie 1989. Prima criticitate a reactorului nr. 1 a fost atinsă la 17 aprilie 1996, iar exploatarea comercială a energiei electrice produse de reactorul respectiv a început la 2 decembrie 1996.
În 1989, aşadar, România avea un program nuclear al cărui început se află în 1966. Despre intenţiile ori încercările de fabricare a bombei atomice nu au reieşit încă date din arhive.
Lt. col. dr Petre Opriş
Cititi si : Pregătea Nicolae Ceauşescu bomba atomică? (partea I)
Citește pe Antena3.ro
