Reguli privind scrisul corect şi expresiv: Este uşor să scrii...

Fragmentul este tradus din "Savoir improviser. La parole, l'Action, l'Ecrit" de Georges Grzybowski, Paris, Retz, p. 127-169 (an de apariţie a cărţii, nemenţionat).

În ce constă aceasta?
Se pare că trebuie studiate succesiv patru puncte:
a) "Disecaţi" literalmente frazele. Studiaţi interrelaţiile şi sensul exact al cuvintelor. Iată un subiect dat la un examen: "Ce credeţi despre aceste cuvinte ale lui Boris Vian: «Ceea ce mă interesează nu este fericirea tuturor oamenilor, ci fericirea fiecăruia»? În ce sens trebuie luată expresia "ceea ce mă interesează"? Cum să înţelegem şi cum să comparăm expresiile "fericirea tuturor" şi "fericirea fiecăruia"? Care este în acest context accepţia cuvântului "fericire"? Acestea sunt câteva întrebări prealabile care ar trebui lămurite.

b) Să te limitezi la subiect. Trebuie să apreciezi care sunt limitele şi să le respecţi, adică să te limitezi la subiect, altfel rişti să tragi pe lângă ţintă. Graba ne face să riscăm în acest sens. Un alt pericol este devierea de la subiect datorată abundenţei de date, de informaţii sau pentru că ne lăsăm furaţi de inspiraţie (de stilou). De exemplu, studentul care "a scris mult" va avea surpriza să primească o notă mediocră, cu explicaţia: "Nu aţi fost la subiect". Să fi uitat preceptul lui Boileau: "Când nu-ţi cunoşti măsura, să scrii nu izbuteşti"?

c) Să developaţi filmul până la capăt. Iată un alt subiect de examen: "Comentaţi reflecţia următoare cu exemple la alegere: «Există două spectacole dezolante: cel al unui popor lipsit de libertate şi cel al unui popor care abuzează de aceasta. Prin acest abuz se ajunge la lipsă»".

După o rapidă examinare descoprim că mai întâi ni se cere un comentariu cu ajutorul unor exemple. Toţi cei care ar face o simplă disertaţie generală, doar cu câteva ilustrări concrete, vor fi în afara subiectului. Deci, pivotul compoziţiei, materialul său esenţial sunt exemple istorice sau contemporane (şi, dacă este posibil, exemplele să fie semnificative). A doua remarcă este că atenţia trebuie îndreptată spre ultima dată a subiectului: riscul alunecării de la abuzul de libertate la lipsa libertăţii şi că exemplele trebuie să conducă la meditaţia asupra "abaterii" şi asupra libertăţii", prezentând ipoteza unei ameninţări de tipul "fascismul, ultim avatar al anarhiei".

d) Constituirea unui stoc de idei generale. Punctele a, b, c nu vor putea fi rezolvate dacă nu avem un anumit număr de idei generale.

Pe măsură ce apar le vom nota pe o foaie, fără să ne gândim cum le vom folosi. Ajunşi aici, ne putem spune:
- ştiu foarte bine ce mi se cere,
- mi-am fixat ceea ce nu voi spune,
- am înţeles care sunt problemele ce le ridică tema impusă,
- am în rezervă o listă a ideilor generale puse în cauză.
Trebuie să recunoaştem că procedând aşa nu ne-am pierdut timpul.
"Materialele de construcţie"

În patru faze vom merge de la "recoltă" la triere.
a) Asamblarea elementelor (idei, fapte, cifre, citate etc.). În jurul fiecăreia dintre ideile generale de pe lista noastră vom grupa cât mai multe precizări utilizabile, chit că ulterior vom mai reduce din ele. Vom rezuma totul într-un tabel ca o fişă pe idee, cu acolade, vizualizând astfel "recolta".
b) Trierea şi evaluarea. Aceste prime fructe ale investigaţiilor făcute de memoria, judecata şi imaginaţia noastră le vom trece prin filtrul criticii, vom găsi relaţiile dintre ele, le vom evalua; astfel apar fragmentele decupate ale unui întreg, grupate prin analogic sau logic.
c) Ilustrarea prin exemple. Exemplele, anecdotele vor îmbogăţi fişele noastre. Fără a redacta încă, vom face câteva "începuturi".
d) Schiţarea unui plan. Din acest moment începem să vedem clar ce avem de făcut. Vom pune astfel la punct axa de disertaţie, tema centrală. În jurul acestei teme vom organiza fişele-materiale în două sau trei părţi. Pentru a perfecţiona această structură, vom fixa scopul de atins: la ce concluzie vrem să ajungem? Nu mai rămâne decât să găsim unghiul de stare în introducere.

Acest demers clasic este necesar mai mult celui care improvizează decât oricărui alt redactor. Timpul îl presează, deci trebuie să se ghideze după o metodă încercată. Dispensându-se de plictisitoarea redactare pe "ciorne", putem avea o privire de ansamblu asupra tuturor elementelor şi putem efectua permutările, eliminările sau reajustările necesare în momentul edificării planului. Astfel nu ne mai rămâne decât să redactăm cu elanul rezultat după îndelungată reţinere, cu căldura inspiraţiei venite în urma unei concentrări profunde.

• Fragment din "Tehnica scrisului", Caiet Documentar editat de Catedra de teoria şi practica presei a Academiei de Studii Social-Politice, pp. 12-15