Scrisoarea Frontului Salvării Naţionale către Europa Liberă (I)

Nestor Rateş, directorul secţiei româneşti de la Europa Liberă, a difuzat în emisiunea sa din 27 august a.c. o scrisoare sosită din ţară şi semnată de Frontul Salvării Naţionale, în care se scrie, printre altele:

"Am devenit un popor de deţinuţi (...) închisoarea noastră se întinde la un hotar la altul şi e străjuită de mi­tra­liere... Suntem «liberi» să ne mişcăm şi... să fim mişcaţi, suntem «liberi» să ne adunăm şi... să fim adunaţi, să ne spar­gem plămânii de entuziasm şi să ne tăbăcim palmele de aplauze în cins­tea celor care ne înfometează în frig şi întuneric, care ne umilesc până şi în sfinţenia iubirii... în cinstea celor ce ne ucid monumentele istoriei şi ne profanează mormintele, ne terfelesc dem­­nitatea prezentului şi ne rui­nează speranţele viitorului... (...) Rezistenţa românilor însă - popor paşnic şi blând, dar teribil când ajunge la ca­pătul răbdării - este astăzi asemenea unui aisberg... formele de rezistenţă sunt numeroase şi diverse, dar din cauza regimului de teroare şi a lipsei de mijloace ele rămân în cea mai mare parte necunoscute şi necoordonate. Una este însă atotcuprinzătoare. Tirania îi simte efectele, dar rămâne neputincioasă în faţa ei. Poporul român se află într-o grevă generală sui generis". Mulţumind Europei Li­be­re pentru că "sparge zilnic zidul min­ciunii", "fraţilor din exil" pentru sem­nele lor de solidaritate, Belgiei, Franţei, Elveţiei, Italiei, Angliei, Sta­te­lor Unite, solidarităţii poloneze, po­po­ru­lui maghiar. Ei precizează: "E bine de ştiut că principiul neamestecului în treburile interne îşi pierde orice valabilitate atunci când el este invocat de o bandă de uzurpatori (...) România face parte din treburile Europei şi ale întregii lumi".
Scrisoarea este însoţită de un mesaj "către Congresul al XIV-lea, instanţa care ar trebui să fie forul suprem al celor 3 milioane de comunişti şi nu instrumentul de manevră al clanului Ceauşescu". Nu ştim dacă semnatarii se identifică celor 3 milioane de membrii de partid (mai exact decât "comunişti") sau doar li se adresează, ori­cum, publicăm o primă parte a me­sa­jului în acest număr.

"Deşi alegerea la congres a fost re­gi­za­tă, după tipicul ştiut, în vederea asi­gu­rării acelei mase inerte de oameni chemaţi să mistifice şi să tămâieze, să asculte şi să aplaude în ovaţii, ştim că în adâncul conştiinţei celor mai mulţi dintre dumneavoastră mocneşte dezgustul, ruşinea şi îngrijorarea faţă de situaţia catastrofală în care a fost adusă ţara de dictatura Ceauşescu şi faţă de marile primejdii care ame­nin­ţă viitorul nostru.

(...) Credem că mă­car în ceasul al doisprezecelea aveţi datoria sfântă de a deveni, cu îndrăzneală şi spirit de sacrificiu dacă e cazul, ceea ce teore­tic sunteţi, dar practic n-aţi fost niciodată: reprezentanţii unui partid de peste 3 milioane şi, în mod declarat, reprezentanţii unui popor întreg.

Credem că e ultimul ceas pentru a da glas şi a hotărî în spiritul acelei con­ştiin­ţe lucide şi temerare care s-a auzit prin vocea lui Constantin Pîrvulescu la congresul al XII-lea. Vocea singulară de atunci trebuie să devină vocea co­lec­tivă de acum! Vocile foştilor condu­că­tori ai partidului din scrisoarea des­chi­să adresată lui Nicolae Ceauşescu, vo­cile Doinei Cornea, Dan Deşliu, Mir­cea Dinescu - toţi aceştia fiind, în ul­ti­mă instanţă, adevăraţi purtători de cu­vânt ai poporului - trebuie să se aducă în congres şi să devină temei de analiză şi de hotărâre.

Imensa majoritate a poporului ro­mân vă cere - dacă aţi acceptat să fiţi de­­legaţi la congres - să reprezentaţi în mod autentic in­te­re­sele lui:
1. Să aduceţi în dezbaterea congre­su­lui adevărul realităţilor noastre eco­no­mice, sociale şi politice care să nu elu­deze următoarele aspecte:
a. Întreaga viaţă economică este profund afectată de voluntarism şi in­com­petenţă, concretizată într-o po­li­ti­că economică falimentară, decisă apro­a­pe integral de Ceauşescu şi fa­mi­lia sa. Aceşti factori de decizie fără nici o pregătire (...) n-aveau cum să ajun­gă la o strategie economică op­ti­mă de vreme ce intelectualitatea şi specialiştii de înaltă calificare au fost practic eliminaţi din actul deciziei, cu dispreţ şi cu ură. Nepricepându-se la nimic «conducerea superioară de partide» a decis să se priceapă la toate şi a distrus economia.
- S-au construit capacităţi de producţie care lucrează cu mult sub nivelul proiectat;
- S-au făcut investiţii iraţionale, risipindu-se miliardele împrumutate în obiective economice sau de altă natură, nerentabile şi niciodată amortizabile.
- S-au hotărât planuri de producţie nerealiste care au ignorat mijloacele energetice, disponibilităţile de ma­te­rii prime şi necesităţile de import.
- S-au exportat produsele industriei noastre cu mult sub valoarea costurilor de producţie, ceea ce a însemnat, de fapt, risipirea averii naţionale şi dispreţ faţă de munca trudnică a clasei muncitoare.
Agricultura a fost distrusă prin distrugerea ţăranului (...) Mărturiile sunt atât de numeroase şi atât de cunoscute încât ele se află la îndemâna fie­că­ruia. Ce poate fi mai condamnabil şi mai compromiţător decât că agricultura se face cu studenţii şi elevii, cu militarii şi puşcăriaşii, iar când aceştia nu ajung, cu muncitori din fabrici şi că, în fiecare an, o bună parte din re­col­tă rămâne pe câmp? Ce poate fi mai antiuman, mai antisocialist, mai cul­pabil decât să vinzi peste graniţă
la preţuri derizorii cea mai mare şi
cea mai bună parte a producţiei agricole, într-un total dispreţ faţă de pro­du­cătorii de bunuri materiale şi spiri­tua­le, care au fost lăsaţi să flă­mân­zeas­că?
b. Erorile din economie şi-au avut reflexul lor în planul social-cultural.
A fost afectat profund nivelul de trai al populaţiei aducându-l la parametrii cunoscuţi doar în timpul războiului, chiar sub aceştia uneori.
- Lipsa alimentelor de strictă necesitate, a încălzirii şi luminării spaţiilor de muncă şi de locuit, a benzinei, a unor produse de strictă necesitate - de la pastă de dinţi la lame de ras, la piese de schimb pentru mai toate bunurile aflate în posesia unui cetăţean. Ce ruşine mai mare poate cunoaşte un regim decât cartelarea alimentelor şi a benzinei la sfârşitul secolului al XX-lea, într-o ţară atât de dăruită de natură ca ţara noastră?
- Nivelul sub orice critică al asistenţei sanitare care a dus la creşterea îngrijorătoare a morbidităţii po­pu­la­ţiei, la reapariţia unor boli eradicate cu 20 de ani în urmă (sifilisul, tuberculoza, râia), la creşterea mortalităţii şi la nivelul scăzut al naşterilor, în pofida ruşinosului şi abuzivului decret... Cauzele sunt multiple, dar câteva se impun pe primul plan:
- cele menţionate la punctul anterior cu privire la alimentaţie şi habit;
- suprasolicitarea cotidiană, fără com­pensarea materială şi morală co­res­punzătoare şi fără nici o speranţă;
- precaritea actului medical, da­torat lipsei de medicamente şi a celorlalte mijloace elementare pentru în­de­plinirea lui, suprasolicitarea me­di­cilor, corupţia...
- eliminarea practică de la asistenţă medicală a bătrânilor;
- nivelul sub orice critică al vieţii culturale, transformate de dictatură într-un act de perpetuă oficiere a cultului personalităţii lui N. Ceauşescu şi a soţiei sale.
- suprimarea subvenţiilor pentru toate instituţiile de cultură, dar li­mitarea drastică a oricărei libertăţi de opţiune culturală;
- transformarea radicală a televi­ziunii în "ceva" de două ore, imposibil de definit;
- paralizarea uniunilor de creaţie.
- privarea tineretului, mai ales, de mijloacele de acces la valorile universale ale muzicii, cinematografiei, teatrului contemporan.
- poluarea activităţii sportive, în
special a fotbalului, prin imixtiunile puterii politice şi prin sforăriile de tot felul care afectează competiţiile şi participările la întrecerile internaţionale."
Lupta (Paris), nr. 128/1989
Arhiva Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, Fond Dan Culcer