Scrisoarea Frontului Salvării Naţionale către Europa Liberă (I)

05 Sep 2009 • 00:00

Nestor Rateş, directorul secţiei româneşti de la Europa Liberă, a difuzat în emisiunea sa din 27 august a.c. o scrisoare sosită din ţară şi semnată de Frontul Salvării Naţionale, în care se scrie, printre altele:

"Am devenit un popor de deţinuţi (...) închisoarea noastră se întinde la un hotar la altul şi e străjuită de mitraliere... Suntem «liberi» să ne mişcăm şi... să fim mişcaţi, suntem «liberi» să ne adunăm şi... să fim adunaţi, să ne spargem plămânii de entuziasm şi să ne tăbăcim palmele de aplauze în cinstea celor care ne înfometează în frig şi întuneric, care ne umilesc până şi în sfinţenia iubirii... în cinstea celor ce ne ucid monumentele istoriei şi ne profanează mormintele, ne terfelesc demnitatea prezentului şi ne ruinează speranţele viitorului... (...) Rezistenţa românilor însă - popor paşnic şi blând, dar teribil când ajunge la capătul răbdării - este astăzi asemenea unui aisberg... formele de rezistenţă sunt numeroase şi diverse, dar din cauza regimului de teroare şi a lipsei de mijloace ele rămân în cea mai mare parte necunoscute şi necoordonate. Una este însă atotcuprinzătoare. Tirania îi simte efectele, dar rămâne neputincioasă în faţa ei. Poporul român se află într-o grevă generală sui generis". Mulţumind Europei Libere pentru că "sparge zilnic zidul minciunii", "fraţilor din exil" pentru semnele lor de solidaritate, Belgiei, Franţei, Elveţiei, Italiei, Angliei, Statelor Unite, solidarităţii poloneze, poporului maghiar. Ei precizează: "E bine de ştiut că principiul neamestecului în treburile interne îşi pierde orice valabilitate atunci când el este invocat de o bandă de uzurpatori (...) România face parte din treburile Europei şi ale întregii lumi".
Scrisoarea este însoţită de un mesaj "către Congresul al XIV-lea, instanţa care ar trebui să fie forul suprem al celor 3 milioane de comunişti şi nu instrumentul de manevră al clanului Ceauşescu". Nu ştim dacă semnatarii se identifică celor 3 milioane de membrii de partid (mai exact decât "comunişti") sau doar li se adresează, oricum, publicăm o primă parte a mesajului în acest număr.

"Deşi alegerea la congres a fost regizată, după tipicul ştiut, în vederea asigurării acelei mase inerte de oameni chemaţi să mistifice şi să tămâieze, să asculte şi să aplaude în ovaţii, ştim că în adâncul conştiinţei celor mai mulţi dintre dumneavoastră mocneşte dezgustul, ruşinea şi îngrijorarea faţă de situaţia catastrofală în care a fost adusă ţara de dictatura Ceauşescu şi faţă de marile primejdii care ameninţă viitorul nostru.

(...) Credem că măcar în ceasul al doisprezecelea aveţi datoria sfântă de a deveni, cu îndrăzneală şi spirit de sacrificiu dacă e cazul, ceea ce teoretic sunteţi, dar practic n-aţi fost niciodată: reprezentanţii unui partid de peste 3 milioane şi, în mod declarat, reprezentanţii unui popor întreg.

Credem că e ultimul ceas pentru a da glas şi a hotărî în spiritul acelei conştiinţe lucide şi temerare care s-a auzit prin vocea lui Constantin Pîrvulescu la congresul al XII-lea. Vocea singulară de atunci trebuie să devină vocea colectivă de acum! Vocile foştilor conducători ai partidului din scrisoarea deschisă adresată lui Nicolae Ceauşescu, vocile Doinei Cornea, Dan Deşliu, Mircea Dinescu - toţi aceştia fiind, în ultimă instanţă, adevăraţi purtători de cuvânt ai poporului - trebuie să se aducă în congres şi să devină temei de analiză şi de hotărâre.

Imensa majoritate a poporului român vă cere - dacă aţi acceptat să fiţi delegaţi la congres - să reprezentaţi în mod autentic interesele lui:
1. Să aduceţi în dezbaterea congresului adevărul realităţilor noastre economice, sociale şi politice care să nu eludeze următoarele aspecte:
a. Întreaga viaţă economică este profund afectată de voluntarism şi incompetenţă, concretizată într-o politică economică falimentară, decisă aproape integral de Ceauşescu şi familia sa. Aceşti factori de decizie fără nici o pregătire (...) n-aveau cum să ajungă la o strategie economică optimă de vreme ce intelectualitatea şi specialiştii de înaltă calificare au fost practic eliminaţi din actul deciziei, cu dispreţ şi cu ură. Nepricepându-se la nimic «conducerea superioară de partide» a decis să se priceapă la toate şi a distrus economia.
- S-au construit capacităţi de producţie care lucrează cu mult sub nivelul proiectat;
- S-au făcut investiţii iraţionale, risipindu-se miliardele împrumutate în obiective economice sau de altă natură, nerentabile şi niciodată amortizabile.
- S-au hotărât planuri de producţie nerealiste care au ignorat mijloacele energetice, disponibilităţile de materii prime şi necesităţile de import.
- S-au exportat produsele industriei noastre cu mult sub valoarea costurilor de producţie, ceea ce a însemnat, de fapt, risipirea averii naţionale şi dispreţ faţă de munca trudnică a clasei muncitoare.
Agricultura a fost distrusă prin distrugerea ţăranului (...) Mărturiile sunt atât de numeroase şi atât de cunoscute încât ele se află la îndemâna fiecăruia. Ce poate fi mai condamnabil şi mai compromiţător decât că agricultura se face cu studenţii şi elevii, cu militarii şi puşcăriaşii, iar când aceştia nu ajung, cu muncitori din fabrici şi că, în fiecare an, o bună parte din recoltă rămâne pe câmp? Ce poate fi mai antiuman, mai antisocialist, mai culpabil decât să vinzi peste graniţă
la preţuri derizorii cea mai mare şi
cea mai bună parte a producţiei agricole, într-un total dispreţ faţă de producătorii de bunuri materiale şi spirituale, care au fost lăsaţi să flămânzească?
b. Erorile din economie şi-au avut reflexul lor în planul social-cultural.
A fost afectat profund nivelul de trai al populaţiei aducându-l la parametrii cunoscuţi doar în timpul războiului, chiar sub aceştia uneori.
- Lipsa alimentelor de strictă necesitate, a încălzirii şi luminării spaţiilor de muncă şi de locuit, a benzinei, a unor produse de strictă necesitate - de la pastă de dinţi la lame de ras, la piese de schimb pentru mai toate bunurile aflate în posesia unui cetăţean. Ce ruşine mai mare poate cunoaşte un regim decât cartelarea alimentelor şi a benzinei la sfârşitul secolului al XX-lea, într-o ţară atât de dăruită de natură ca ţara noastră?
- Nivelul sub orice critică al asistenţei sanitare care a dus la creşterea îngrijorătoare a morbidităţii populaţiei, la reapariţia unor boli eradicate cu 20 de ani în urmă (sifilisul, tuberculoza, râia), la creşterea mortalităţii şi la nivelul scăzut al naşterilor, în pofida ruşinosului şi abuzivului decret... Cauzele sunt multiple, dar câteva se impun pe primul plan:
- cele menţionate la punctul anterior cu privire la alimentaţie şi habit;
- suprasolicitarea cotidiană, fără compensarea materială şi morală corespunzătoare şi fără nici o speranţă;
- precaritea actului medical, datorat lipsei de medicamente şi a celorlalte mijloace elementare pentru îndeplinirea lui, suprasolicitarea medicilor, corupţia...
- eliminarea practică de la asistenţă medicală a bătrânilor;
- nivelul sub orice critică al vieţii culturale, transformate de dictatură într-un act de perpetuă oficiere a cultului personalităţii lui N. Ceauşescu şi a soţiei sale.
- suprimarea subvenţiilor pentru toate instituţiile de cultură, dar limitarea drastică a oricărei libertăţi de opţiune culturală;
- transformarea radicală a televiziunii în "ceva" de două ore, imposibil de definit;
- paralizarea uniunilor de creaţie.
- privarea tineretului, mai ales, de mijloacele de acces la valorile universale ale muzicii, cinematografiei, teatrului contemporan.
- poluarea activităţii sportive, în
special a fotbalului, prin imixtiunile puterii politice şi prin sforăriile de tot felul care afectează competiţiile şi participările la întrecerile internaţionale."
Lupta (Paris), nr. 128/1989
Arhiva Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, Fond Dan Culcer