Sistematizarea României: Bisericile Mihai-Vodă şi Schitul Maicilor, salvate prin translare

Acţiunea de sistematizare din anii ’80 a făcut din Bucureşti o imensă tablă de şah de pe care piesele aflate în bătaia Nebunului erau scoase din joc. Case modeste, dar şi valoroase, de a căror frumuseţe îţi frângeai ge­nunchii inimii când ele erau frânte sub târnăcoape şi buldozere. Biserici, spitale, clădiri istorice. Nu avea importanţă, erau demolate.

A apărut însă un jucător inspirat de Dumnezeu, pe nu­mele lui Eugeniu Iordăchescu, ingi­ner, director tehnic la Institutul Proiect Bucureşti. Jocul lui? Mutarea la propriu a opt biserici bucureştene, printr-un sistem de translare menit să nu dea satis­facţia ca Nicolae Cea­uşescu să spună şah mat acelor mo­numente de cult.  

Istoria pe rotile!
Domnul inginer ne-a povestit despre îndrăzneaţa idee a mutării bisericilor. Punerea ei în practică a fost o experienţă hotărâtoare în viaţa sa, l-a modificat interior, în timp ce nouă ne-a lăsat întregi nişte clădiri de suflet. În timp ce ne povesteşte, răsfoieşte prin albumele cu sute fotografii din vremea lu­crărilor. Bisericile în diferite etape ale translării. Zăpadă, oameni sub talpa clădirii, piloni uriaşi, traverse, şufe, maşini, prese hidraulice. Bise­rici călătoare pe şinele făcute de echipa condusă de "inginerul providenţial", cum l-a numit cineva. Îna­inte şi după mutare. Era perioada nefastă a demolărilor, când prin sistematizarea oraşului avea să fie mutilată arhitectura Capitalei şi a multor destine omeneşti.

Povestea mutării de pe locul lor a bisericilor a început după cutremurul din 1977. De fapt, atunci specialiştii în construcţii au semnalat că sunt pro­bleme grave, că trebuie consolidate o serie de clădiri afectate de cutremur, dar lui Nicolae Ceauşescu i-a venit ideea construirii enormităţii numite Casa Poporului.    

"Dumnezeu m-a luminat"
"Am descoperit că mai fusese studiată zona aceasta şi în anii 1936-1937, tot pentru construirea unui centru administrativ, dar atunci se avea în vedere peisajul ofertant al colinei. Ceauşescu, însă, a dorit nivelarea terenului. Banii şi energia care ar fi trebuit să meargă spre consolidarea sutelor de clădiri grav avariate la cutremur s-au dus către Casa Poporului. Trebuiau demolate casele din zonă. Cunoscând ce se întâmplă, am fost pe teren să văd ce se demolează. Am întâlnit lucruri ce meritau să fie demolate, altele nu. Când am văzut Schitul Maicilor, m-am îndrăgostit pe loc de el. Avea o incintă închisă cu un gard înalt, cu zid, o bisericuţă superbă, împrejmuită de chilii ce nu mai erau folosite. Patriarhul Miron Cristea făcuse modernizarea, erau acolo atelierele de producţie ale Patriarhiei. Lucrau încă în aur şi argint, făceau veşminte şi alte obiecte de cult. În condiţiile astea, eu mi-am dat seama – mereu mă mir cum m-a schimbat pe mine acea vizită! – ce bijuterie era acolo. Era o biserică micuţă şi am îndrăznit să spun de ea. Era o îndrăzneală foarte mare să faci asemenea propunere la vremea aceea, când nu se mai făcuse aşa ceva!", îşi aminteşte inginerul.

"Am stat mult şi m-am gândit, m-am frământat, am chibzuit dacă să spun sau nu despre ideea mea de a muta biserica. Stăteam noaptea în pat şi mă gândeam cum să fac, era prin ’79-’80, dar m-a luminat Dumnezeu şi tot ceea ce am gândit atunci, fără creion, fără hârtie, fără nimic, totul s-a adeverit atunci când am avut dezlegare să fac translarea", rememorează interlocutorul nostru. Prima deplasare integrală a unei construcţii a făcut-o în 1982. Dar cum de a fost posibil să fie acceptată această idee? "Aveam un vicepreşedinte, pe Nicolae Iordache, care ne coordona. şi m-am dus să-i spun:  «Tovarăşe vicepreşedinte, am fost pe teren, eu aş vrea să fac o încercare, să mut biserica de la Schitul Maicilor». «Hai, măi, lasă-mă în pace, pleacă de aici!» «Tovarăşe inginer, să încercăm, măcar haideţi s-o vizitaţi.» S-a îndrăgostit şi el de ea! «Dar cum să procedăm?», m-a întrebat Iordache. «Îi spuneţi lui Ceauşescu într-una dintre vizitele de pe teren.» şi i-a spus. De altfel, era o conjunctură generală favorabilă unei asemenea situaţii, presa străină vuia că se dărâmă Bucureştiul. Europa Liberă, Vocea Americii, BBC, o serie întreagă de oameni de cultură mârâiau, dar nu făcea nimeni nimic efectiv. Giurescu a apărut târziu şi numai după ce i s-a dărâmat casa. Mai erau şi Răzvan Theodorescu, Andrei Pippidi, preotul Gheorghe Calciu-Du­mitreasa. În condiţiile astea, Ceau­şescu îmi dă dezlegare să mut bise­rica!", ne-a povestit inginerul Eugeniu Iordăchescu.



"Ai văzut, Nicule, că au reuşit?"
Inginerul Iordăchescu ne explică pe îndelete cum a făcut complicata lucrare. "Împreună cu un colectiv de ingineri buni – Constantinescu Petre Filimon, Stănescu Cornel şi alţii – mă apuc şi fac proiectul. Pornim la lucru şi facem lucrarea. Ridicasem biserica la 1,67 m, o rotisem pentru a pleca pe direcţia care ne trebuia şi acum era gata de plecarea pe cei 242 de metri. Ca să nu facem o cale de rulare din beton pe care să-l spargem după aceea, am făcut nişte tronsoane de câte 30 de metri fiecare, care erau din prefabricate, pe care le puneam în faţă, după ce ajungeam la o anumită distanţă, le luam din faţă şi le duceam în spate. Şi tot aşa.

La una dintre staţiile de oprire pentru pregătire au venit Ceauşescu cu soţia şi prim-se­cretarul, Gheorghe Pană. Ce credeţi că se întâmplă? Ea îi reproşează lui Ceauşescu: «Ai văzut, Nicule, că au reuşit?». Mi-am dat seama că el, ca să capete acceptul pentru lucrarea asta de la iubita lui soţie, i-a spus probabil: «Lasă, dragă, că tot n-o să reuşească. Şi gata!». Am făcut ridicarea clădirii cu un grup de 24 prese montate câte 12. Cu alte cuvinte, 12 prese erau active, ajungeau la cota de 10 cm, veneam apoi cu celelalte pe care le puneam sub ele, cu o umplutură, iar acestea deveneau active. Tot timpul, biserica se ridica într-un plan perfect orizontal. L-am invitat pe renumitul nostru inginer Emil Prager, care ridicase de pe locul ei, în 1938, bisericuţa de la Rebegeşti. Se făcea atunci în jurul Bucureştilor salba de lacuri de către ICAB. Eu citisem în literatura de specialitate că el făcuse lucrarea de ridicare a bisericuţei, dar cum a făcut-o nu spunea, de altfel, nici eu nu spun totul în tot ce am scris. L-am invitat să vadă ce fac eu şi stăteam amândoi în laterala bisericii când băieţii lucrau. Se schimbau presele şi Prager îmi zice: «Mă, dar cum ţi-a venit ţie ideea asta? Că eu ridicam pe o parte, calam după ce ridicam 10 cm, apoi ridicam din partea cealaltă». Pe mine m-a surprins invers! Cum de a făcut el aşa ceva, aşa greşeală? Pentru că zidăria nu suportă asemenea întinderi, se crapă, se desface. Dar Prager mi-a zis: «Vezi tu ce a însemnat şcoala pentru voi, diferenţa asta de 40 de ani? Tehnica a evoluat»".  

"Omul care stăpâneşte natura"
Cea mai mare lucrare de translare a fost însă aceea a Bisericii Mihai-Vodă. Inginerul Iordăchescu ne povesteşte: "A fost greu, pentru că se afla pe acel micuţ deal şi avea o particularitate: clopotniţa la nord, nu la vest, cum se face de obicei. Dealul avea vreo 8-10 metri. Acum s-au mai modificat formele de relief. Eu am coborât-o de la 6,28 m, în trepte". Ne arată poze şi începe să râdă când îl vede într-una pe Ion Iliescu. Ne povesteşte mai târziu un episod din care aflăm că lui îi datorează scri­erea unei cărţi despre metoda translării construcţiilor.

"Am dat înapoi biserica, apoi la­te­ral, am dat clopotniţa înapoi, le-am pus pe amândouă pe o cale, le-am adus aici şi – ce credeţi? – vine «cel mai iubit dintre fiii ţării» şi îşi bate joc de planul nostru şi ne pune să mutăm clopotniţa care mersese împreună cu biserica în tandem. Ne-a pus să le înghesuim aşa. Un ţă­ran! De ce să mutăm clopotniţa mai încolo nu ne-a zis, totdeauna ne trans­mitea dorinţele, de fapt, ordi­nele, prin diferiţi oameni de-ai lui, fără nici un argument sau expli­caţie. Am mutat biserica asta 300 de metri pe o pantă de 2,8%. Uitaţi-vă aici la poza asta din vremea lucrului. Arhivele Statului mergeau în tandem cu clopotniţa şi biserica. Cân­tă­reau 3.700 şi 800 de tone, dacă plecau la vale era dezastru, aşa că le-am legat între ele, aveau cricuri hi­draulice, iar în spate trolii electrice acţionau ca nişte frâne. În această imagine se vede cum se lucra sub bi­serică, zona de cadru purtător a dus la realizarea lucrării".

Specialistul nu s-a temut că ar fi putut să cadă o bucată din biserică pe oamenii care umblau pe sub ea. "Am făcut o reţea de grinzi şi plăci de beton la nivelul pardoselii. În po­za asta sunt aici, sub biserică, omul care stăpâneşte natura… Aveam vreo 60 de ani", îşi aminteşte domnul Iordăchescu.

În fotografiile din timpul lu­cră­rilor de translaţie apar diverşi oa­meni ai vremii, în unele sunt şi feţe bisericeşti, precum Patriarhul Iustin, Patriarhul Teoctist, părintele Grigore Băbuş, episcopii Roman şi Nifon, în altele sunt Răzvan Theodorescu, Suzana Gâdea ("Suzănica", aşa cum îi spune inginerul), Dinu Săraru, Ra­du Ciuceanu, miniştri din construc­ţie sau alte domenii.