Sistematizarea României: Clădiri pe rotile

O translare la care s-a lucrat din greu, în plină iarnă, a fost aceea a Mă­năstirii Antim cu toate clădirile din incintă. Când s-a pus problema sistematizării zonei Unirii, vocea in­gi­nerului Eugeniu Iordăchescu era deja respectată, făcuse nişte lucrări de care se ţinea seama, iar regimul putea să şi le revendice drept reali­zări ale socia­lismului.

Eugeniu Ior­dă­chescu îşi aminteşte: "Era în stu­diu bulevardul Unirii, care purta iniţial denumirea de Victoria So­cia­lis­­mului. Când s-au proiectat blo­curile au apărut aceste monumente, Anti­mul cu Palatul Sino­dal, care făceau o spărtură în aliniamentul de blocuri. Clădirea fu­sese construită în 1918 când Spiru Haret era ministru al Culturii. Lui Ceauşescu nu i-a plăcut, a dat ordin să fie dărâmată mănăsti­rea. Toată lumea a intrat în mare pa­nică. Le-am propus mutarea. Mai întâi, am mutat 24 m una dintre cuhnii. După aceasta, Cea­u­şeasca a venit şi mi-a dărâmat-o, cu toate că ea avea simetrie cu cealaltă cuhnie. În sfârşit, ne-am întors aici. Mi-au pus nişte termene!... Din oc­tombrie până în primăvară".

Mai departe, specialistul îşi aminteşte condiţiile grele în care erau nevoiţi muncitorii să lucreze. "Le îngheţau muncitorilor mâinile pe fiare, aşa era de ger. Am mutat Mănăstirea Antim cum îşi plimbă melcul casa cu el. Dedesubtul construcţiei, cazanul pentru căldură funcţiona. N-au avut întrerupte nici apa, nici electricitatea, nici căldura, toate funcţionau. Aşa le-am mutat. În Palatul Sinodal era bi­bli­o­teca Sinodului şi Ministerul de Ex­ter­ne al Patriarhiei, partea de re­laţii ex­terne a Bisericii. A fost cea mai grea clă­dire pe care am mutat-o, 9.000 de to­ne. Înăuntru, nici o carte nu am de­ran­jat din biblioteca părintelui Băbuş, toate au stat la locul lor. Făceam so­co­teala odată, era cât o garnitură de tren de marfă cu câteva sute de vagoane".  

Împreună cu inginerul Iordăchescu lucra o echipă de 25-30 de oameni. Dacă îl întrebi de greutatea acestui fel de lucruri, spune că tehnologia folo­sită este foarte inteligentă, aşa încât o treabă atât de grea se face cu oameni puţini.

70% gândire şi 30% manoperă
"O construcţie din aceasta în­globează în ea 70% gândire şi restul manoperă", spune domnul Iordă­chescu, care este bucuros că a salvat o clădire care poartă în inte­rior picturi de Olga Greceanu, Geor­ge Rusu şi Mazilescu. Şi marmură cu stucatură italienească.  

"În cartea pe care am scris-o la imboldul Suzanei Gâdea –  care i-a spus lui Ion Iliescu: «Să te ţii de el să scrie, lucrurile  trebuie să fie cunoscute!» –  am scris toate lucrurile astea.

A venit o dată Suzana Gâdea când lucram la blocul acela de pe Aurel Vlaicu, vizavi de Dinamo, pe care
le-am mutat eu. A venit cu Iliescu şi a vrut să intre în bloc, a trecut peste puntea de legătură, peste groapă. Şi zice: «Vreau să urcăm». Mă duc la lift să-l chem. «Dar merge?», mă întrea­bă ea. «Da, tovăraşa, merge. La ce etaj?». «Cât mai sus». Am apăsat pe 6, blocul avea 7 etaje. Sunăm la o uşă, apare proprietara, Suzana cere un pahar cu apă.

Mi s-a părut straniu, dar ea a vrut să vadă dacă merge instalaţia de apă, şi, nu numai atât, a verificat dacă blocul e înclinat sau nu, s-a uitat la luciul apei din pahar. Era ingineră, profesoară de metalurgie. A verificat vibraţia blocului", îşi aminteşte inginerul Iordăchescu.

Obligat să scrie o carte
Pe când era directorul Editurii Tehnice, Ion Iliescu n-a uitat de su­gestia Suzanei Gâdea. Domnul Ior­dăchescu povesteşte: "Doamna Ilie mă chema mereu, îmi dactilografia manuscrisul, pentru că era ordinul să scriu. Nu prea aveam timp să scriu. Într-una din zile, când mă duc la ea, şi văd că în loc de o poză cu bi­serica de la Schitul Maicilor apare ceva, o mogâldeaţă, nu ştiu ce era... O întreb ce e asta şi îmi spune că nu e voie să publicăm poze cu biserici. «Ştiţi ceva, tovarăşă, eu n-am mutat un geamantan, o biserică am mutat din loc, pe asta am salvat-o!», i-am spus enervat şi am ieşit. Am mers la Ion Iliescu să văd ce facem". Problema s-a rezolvat, cartea a apărut cu po­za bisericii, lucrarea publicată atunci se numeşte "Translaţia construcţiilor".  

Ce biserici a mai translat Eugeniu Iordăchescu
Biserica Olari, situată iniţial pe Calea Moşilor, la vedere, a fost mutată pe Strada Olari, în spatele Blocului 4. Translarea s-a făcut la 22 septembrie 1982, pe direcţia sud-vest, cu 58 de metri, şi o altă depla­sare de 22,35 metri, la 5 decembrie 1983.
Biserica Sfântul Ilie Rahova, cu picturi de Gheorghe Tătărăscu, ctitorită la 1706 de Saftei Brâncoveanu, a fost mutată de pe Calea Rahovei în Strada Sfinţii Apostoli, pe o distanţă de 49 de metri, la 19 iunie 1984.
Bi­serica Sfântul Gheorghe-Capra, ridicată în 1877 de către Constantin Duţulescu zis Capra, evocată de Nicolae Steinhardt în "Jurnalul fericirii", a fost mutată din Şoseaua Pantelimon nr. 131 pe Strada Fântânica, aproape 90 de metri.  
Biserica Sfântul Ioan Botezătorul sau Ionică Piaţă, cum i se mai spunea, a fost translată din Bulevardul 1848 nr. 41 pe o distanţă de 23 metri pentru a fi aşezată între magazinele Unirea şi Cocor.
Altă biserică mutată a fost Sfântul Ştefan-Cuibul cu barză, construită înainte de 1760 de clucerul Dona. Se afla pe Strada Ştirbei Vodă, la nr. 95, iar după translarea pe o distanţă de 12 metri, a fost aşezată în spatele Blocului 25 din Ştirbei Vodă. Mutarea ei s-a făcut în februarie 1988, dar lu­crările de aducere a tuturor obiec­te­lor scoase pentru translare şi aşe­zarea lor în bună ordine au făcut ca biserica să fie resfinţită abia la 21 noiembrie 1990.
În oraşul Reşiţa, acelaşi inginer a de­plasat, pe o distanţă de 55 m, bise­ri­­ca ortodoxă, realizată în anul 1827, care se afla în Piaţa 1 Decembrie 1918.

Alte clădiri salvate prin mutare  
Inginerul Eugeniu Iordăchescu a salvat de la demolare şi altfel de clă­diri, nu doar biserici. În 1982, o arteră de circulaţie din Râmnicu-Vâlcea trebuia să fie lărgită pentru a se asi­gura legătura cu staţiunea Olă­neşti, aşa încât casa memorială a lui Anton Pann ar fi trebuit să fie demolată.

In­gi­nerul Iordăchescu a translat această casă, construită în secolul al XVIII-lea, pe o distanţă de 37,8 m. În Bucureşti a mutat trei blocuri de locuinţe de pe Şoseaua Ştefan cel Mare pe distanţe între 8 şi  14 m. De asemenea, a mai translat clădirea Băncii Naţionale din Miercurea-Ciuc, realizată în 1938, având o greutate de 2.400 t. Ampla­samentul nou se află la 129 m de­părtare de cel iniţial, lucrarea fiind necesară pentru a se construi un nou centru civic.

La noi în ţară, cea mai veche mutare din loc a unui monument a fost făcută în vremea lui Ştefan cel Mare prin aducerea de la Volovăţ a bisericii de lemn ridicate de Dragoş Vodă. J.A. Vaillant, călător francez în ţările Ro­mâne, notează că în 1844 a asistat la transportarea unei case de lemn în Vălenii de Munte, casa fiind trasă pe butuci de către 12 perechi de boi. Bi­serica de lemn de la Mănăstirea din Techirghiol a fost adusă în 1950 din Sinaia, de la Mănăstirea Sfânta Ana. Inginerul Emil Prager a ridicat la 3,5 m biserica-monument de la Rebegeşti-Buf­tea, în 1935, pentru a nu fi inundată de lacul Buftea. În 1981, inginerul Eleodor Săftoiu a ridicat cu aproape 5 m Schitul Ostrov, cu biserica şi chiliile din jur, pentru a le salva de apa barajului construit pe Olt la Călimăneşti.