x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete DNA cere ÎCCJ să îl cerceteze pe Nicușor Dan pentru fals în declarații, înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii

DNA cere ÎCCJ să îl cerceteze pe Nicușor Dan pentru fals în declarații, înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii

de Ion Alexandru    |    07 Iul 2021   •   07:10
DNA cere ÎCCJ să îl cerceteze pe Nicușor Dan pentru fals în declarații, înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii

Secția de Combatere a Infracțiunilor de Corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție a disjuns, dintr-un dosar voluminos, mai multe cauze având ca obiect modul în care actualul primar general al Capitalei, Nicușor Dan, a obținut sume de bani din donații și împrumuturi, în timpul campaniilor electorale aferente alegerilor locale din anii 2016 și 2020.  Prin ordonanța de disjungere, procurorul anticorupție cere Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție continuarea cercetărilor, existând suspiciuni întemeiate că, în aceste situații, au fost săvârșite infracțiuni de fals în declarații, înșelăciune, spălare de bani și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități. Este vorba despre consultanța juridică pe care Asociația Salvați Bucureștiul, ONG-ul condus de Nicușor Dan până să devină primar general, a oferit-o, „pe mail” unor dezvoltatori imobiliari, în legătură cu obținerea unor PUZ-uri. De altfel, în ordonanța procurorilor se vorbește despre un împrumut acordat, anul trecut, lui Nicușor Dan de o avocată care, între timp, a devenit consilier la Cabinetul primarului general al municipiului București.

 

Dosarul în care au fost dispuse aceste disjungeri a fost înregistrat la Direcția Națională Anticorupție cu două săptămâni înaintea alegerilor locale de anul trecut, mai exact în 16 septembrie 2019, când mai mulți parlamentari PSD, printre care Florin Manole, Aida Căruceru, Daniel Zamfir, Beatrice Tudor și Ștefan Nicolae au formulat o plângere penală față de candidatul independent Nicușor Dan, dar susținut de PNL și USR-PLUS, în legătură cu sumele primite drept donație și împrumuturi menționate de acesta în mai multe declarații de avere pe care le-a depus în calitatea sa de deputat. De asemenea, plângerea, la care petenții au fost asistați convențional de avocatul Gheorghe Piperea, mai viza și posibile fapte de luare de mită, șantaj și trafic de influență, după ce, în spațiul public, au apărut înregistrări cu Nicușor Dan în timp ce încerca să intervină pe lângă un funcționar din cadrul Primăriei Sectorului 4 pentru a bloca dezmembrarea unei construcții ilegale din Parcul Tineretului.

Ei bine, la data de 25 iunie 2021, procurorul DNA Gabriela Albu, a emis Ordonanța nr. 214/P/2020, în care faptele de mită, șantaj și trafic de influență au fost clasate, pe motiv că fapta nu există. Nu vom intra, acum, în detaliile acestei ordonanțe de clasare, însă remarcăm faptul că împotriva ei, pe aceste aspecte, urmează să fie formulată o plângere.

 

Avocat Gheorghe Piperea: Edilul trebuie să-și dea demisia

 

Însă, cu adevărat devastatoare sunt celelalte pasaje din ordonanță, care vizează nu clasarea, ci continuarea cercetărilor. Astfel, DNA a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, „în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în declarații și înșelăciune”. Aceste infracțiuni au legătură, conform documentului citat, cu două aspecte.

Primul se referă la sumele de bani despre care „numitul Dan Nicușor Daniel” a susținut, în declarația de avere înregistrată la Parlamentul României – Camera Deputaților, cu numărul 798 din 15 iunie 2017, că le-a primit cu titlu de donație, de la mai multe persoane, însă în special de la Michael Dragoș Anastasiu, de la compania SC OTEPPA SRL și de la Lucian Azoiței. 

Al doilea aspect se referă la sumele de bani provenite din contracte de împrumut încheiate cu Ștefania Georgiana Simion, respectiv cu Nicoleta Teodorescu, în temeiul cărora Autoritatea Electorală Permanentă i-a restituit aceluiași Nicușor Dan sumele aferente cheltuielilor făcute în campania electorală pentru alegerile locale din anul 2020. 

Mai există și o a treia cauză disjunsă, care se referă la săvârșirea infracțiunilor de exercitarea fără drept a unei profesii sau a unei activități, precum și a spălării de bani, fapte prevăzute și pedepsite de articolul 348 Cod penal și de articolul 49 din Legea nr. 129/2019.

Dosarul, împreună cu un exemplar al Ordonanței DNA, a fost deja înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, urmând a fi preluat de către Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, singura abilitată pe zona de competență să investigheze și să efectueze urmărirea penală pentru aceste fapte, potrivit Direcției Naționale Anticorupție.  

Avocatul Gheorghe Piperea, care este reprezentantul convențional al celor care au formulat această plângere, a precizat că „DNA a constatat oficial că, în dosarul privindu-l pe Nicușor Dan, există date și probe suficiente pentru acuzația de fals în declarații, exercitarea fără drept a avocaturii, spălare de bani și înșelăciune, trimițând dosarul la Parchetul de pe lângă ÎCCJ, pentru continuarea cercetării penale. (…) În acest moment, Primarul General este obligat să își dea demisia. Dacă nu o face, bucureștenii sunt îndreptățiți să îl demită prin referendum. Documentul este oficial, urmând a ajunge pe masa judecătorilor de la ÎCCJ”.

 

 

Suveica donațiilor din campaniile electorale pentru Primăria Generală

 

Intrând puțin mai adânc în faptele reținute de procurorii DNA și transmise spre anchetare Parchetului General, aflăm că, din actele prezentate de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), în data de 30 noiembrie 2020, respectiv extrasele de cont, s-a constatat că, într-un cont al cărui titular figurează Nicușor Dan, au fost virate sume de bani, cu titlu de donații, în campania electorală aferentă alegerilor locale din anul 2016.

Astfel, în 1 iunie 2016, Michael Dragoș Anastasiu a donat suma de 10.000 de lei, sumă pe care Nicușor Dan a menționat-o în declarația de avere de deputat, din 15 iunie 2017, ca fiind primită cu titlu de „donație pentru precampania și campania electorală”. În aceeași declarație de avere se regăsesc și alte sume în legătură cu care este menționat faptul că i-au fost acordate lui Nicușor Dan sume de bani, cu titlu de donație pentru precampania și campania electorală, din partea unor dezvoltatori imobiliari sau companii, printre care sunt amintiți Nicolae Cristopher Rațiu, Lucian Azoiței sau compania SC OTEPPA SRL. 

De asemenea, într-o altă declarație de avere înregistrată la Parlament, în 19 ianuarie 2017, Nicușor Dan a menționat că a primit bani, cu titlu de donație pentru „studii sociologice”, de la o firmă Panotaj Expert SRL.

DNA reține în ordonanță că, în Raportul de control al AEP din data de 2 noiembrie 2016, în urma validării sumelor și verificării legalității veniturilor și cheltuielilor electorale, în vederea rambursării acestor cheltuieli înregistrate, la vremea respectivă, de Uniunea Salvați Bucureștiul, cu ocazia alegerilor locale din 2016, este învederat faptul că, din verificarea documentelor depuse cu privire la o donație de 90.000 de lei, a rezultat că din acești bani, Nicușor Dan a depus în contul de campanie numai suma de 70.000 de lei, cu toate că în contractul de donație autentificat la notariat era stipulat, în mod clar, că donația efectuată a fost făcută în scopul susținerii campaniei electorale pentru funcția de primar al capitalei.

 

Împrumuturile soldate cu… aducerea în echipă a finanțatorului

 

Tot în documentul DNA  transmis Parchetului General se mai vorbește despre un împrumut de 20.000 de lei pe care Nicușor Dan l-a contractat de la avocata Ștefania Georgiana Simion. Aceasta a recunoscut în fața anchetatorilor că a încheiat cu Nicușor Dan un împrumut, în perioada de final a campaniei electorale locale de anul trecut. Banii au fost dați fără dobândă, iar, interesant este că, în cursul lunii ianuarie, Ștefania Georgiana Simion a devenit consilier la Cancelaria Primarului General al Capitalei, Nicușor Dan. 

De asemenea, se mai arată că, în 9 martie 2021, DNA a dispus predarea de către Asociația Salvați Bucureștiul a tuturor înscrisurilor cu privire la deciziile dispuse de instanțele de judecată sau de orice alte autorități publice care au legătură cu activitatea acestui ONG controlat, până nu de mult, de Nicușor Dan.

S-a constatat, astfel, că, în octombrie 2016, președintele asociației a purtat o conversație pe email cu un dezvoltator imobiliar, acesta din urmă cerând „o opinie juridică referitoare la un PUZ”. Astfel de opinii juridice au fost prezentate și în perioada 2018-2019.

Avocatul care i-a reprezentat pe parlamentarii PSD, denunțătorii lui Nicușor Dan, mai spune că DNA a dat clasare pentru infracțiunile de șantaj și dare de mită, dar a decis că cercetările trebuie continuare pentru alte infracțiuni grave.

„Secția de Combatere a Corupției din cadrul DNA a găsit probe și date suficiente pentru a se continua ancheta penală pentru celelalte infracțiuni de care a fost acuzat Nicușor Dan: fals în declarații, exercitarea fără drept a avocaturii, spălare de bani și înșelăciune. Considerând că nu este de competența sa, ci de competența Parchetului de pe lângă ÎCCJ să cerceteze astfel de fapte, DNA a trimis dosarul la acest parchet. Într-adevăr, la data faptelor, Nicușor Dan era deputat, iar procedura penală prevede o astfel de competență specială pentru cercetarea faptelor parlamentarilor”, a mai scris Piperea.

 

 

Finanțatorul primarului Capitalei, dar și al unei judecătoare celebre, suspendată de două ori din magistratură

 

În legătură cu donațiile și sponsorizările din declarațiile de avere ale lui Nicușor Dan, „Jurnalul” a scris încă de anul trecut. Semnalam, la acel moment, că era cu adevărat interesantă identitatea devoalată chiar de încasatorul banilor, în special a unuia dintre sponsori. În 2016, în urma presiunilor publice, Nicușor Dan a desecretizat identitatea celor care îl finanțaseră la acea dată. Este vorba despre dezvoltatori imobiliari din București, cum ar fi Lucian Azoiței, Nicolae Rațiu sau Radu Octavian, firma de publicitate Panotaj Expert SRL sau despre patronii unei companii – Sotwin –, care are contracte cu statul, inclusiv cu Primăria Generală a Municipiului București.

Ei bine, aflăm, astfel, că unul dintre dezvoltatorii imobiliari care i-au donat bani lui Nicușor Dan, fiind posibil ca acest lucru să se fi întâmplat și ulterior campaniei electorale din 2016, este Nicolae Rațiu. Acest lucru face legătura cu o altă dezvăluire recentă făcută de Grupul de Investigații Politice, referitoare la sumele importante de bani care au apărut și, ulterior, au dispărut din declarațiile de avere ale controversatei judecătoare Camelia Bogdan, exclusă de două ori din magistratură. Vorbind despre suma de 200.000 de euro care a ajuns să fie menționată în documente de fosta magistrată, dar care au și dispărut, afacere care, în acest moment, face obiectul unui dosar deschis de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), ancheta a punctat și sursele din care Camelia Bogdan și-a câștigat existența postdarea afară din profesia de judecător.

„Jurnalul” a studiat cu atenție și declarațiile de avere ale judecătoarei Camelia Bogdan, descoperind că, potrivit documentului completat de aceasta în data de 9 iunie 2020, în ultimul an fiscal ea a încasat 25.000 de dolari SUA, cu titlu de bursă, de la Ion Rațiu For Democracy/Woodrow Wilson Center for International Scholars, din partea Rațiu Family Charitable Foundation și a Centrului Rațiu pentru Democrație – deținute de același Nicolae Rațiu, care i-a fost sponsor și lui Nicușor Dan.

×
Subiecte în articol: DNA nicusor dan camelia bogdan